Negru Vladimir

pe același drum banal unde și-a petrecut de atâtea ori spaimele si visele ținându-și de mână copiii arătându-le luna și mugurii pe acelasi drum banal pe care trecuse chiar Moș

ce făptură bizară își caută gleznele pe partea rostită a numelui meu cu gesturi mecanice mimând vindecarea autodevorându-se-n cușcă ochii - lustruită imagine a unui revolver ce scuipă cu

prietene să pescuim femeia visată în zori ascunsă după orizont buruiană ciudată născând delfini în șiruri indiene pieptene de azvârlit după zmei paralei atârna-vom atent în cârlige lucioase din ochi

Adunați-vă prieteni... astăzi voi spune povestea muezinului mut a mirare mirosea copacul înflorit în iarnă spre răsărit ființă risipită de os si dorintă ținându-ne de mână cu trupul

mă trezesc întotdeauna cu mâinile întinse căutând parcă să apuc de copită un demon învelit încă în pielea solzoasă a visului exhib dimineața privind cum se răsucește peste lucruri ca o țigară de

Tu ești copacul din care îmi fac scară spre cer

am visat șerpi într-o singură noapte aceeași reptilă metalică și-a înfipt colții de trei ori în mâna mea dreaptă întinsă ofrandă spre tine pășesc încet ca un călător rătăcit într-un oraș

Vin spre mine copii cu brațele întinse a mirare se spală unii pe alții peste urechile murdare de praful viorilor ce le-au cântat de adio sunt mulți, nimeni nu-i numără joacă leapșa, ascund păpuși în

cântecul meu se dăruiește liber mâinilor fals deschise precum ecoul unei femei ce naște prunci pe margine de prăpastie fără a simți durere pășesc peste ochii ciobiți ai șoimului mușc din palmele

Pătruns de noaptea ca un arțar bântuit am blestemat luna cu soarta macilor sângele fermecat al cerșetorilor oferindu-se porților ferecate ale abisului strig precum heruvimii între tăceri

mesagerul și-a rătăcit zapisul printre mirosuri și oameni tot căutând o ieșire undeva ea adormită cu tălpile dezgolite visează același bărbat peregrin spre fereastră femeia aceea își zgârie

mi-am frânt degetele căutând leacuri ortului furat de sânziene îmi vei pune în loc inelarul unui pianist ce-a iubit o femeie între ramurile strâmbe ale unui arțar incendiat cântându-și

odată cu zorile mă nasc din scrumul unor vise încleștate la sânul moirei îngerul îmi coase cu sânge de șarpe cearșaful mototolit învătându-mă psalmi de limpezit vatra ochilor, desferec

își făcea cale cu mâinile prin pustiuri de carne ca un orb îi urma sufletul amăgit într-un somn magic ea își împodobea gleznele cu rădăcini smulse de lună pielea i se făcea aspră de