Telurică osândă

Sa mai zica cineva ca esti un Mag Negru!:)
Nici macar \"aripile care cresc din sange\" - sau, cu atat mai putin ele...
Extazul gesturilor fara obiect - si totusi, prea multa inima? In van?
Un \"obiect\" tot trebuie sa existe pentru. Indoiala -\"telurica osanda\".
O posibila interpretare.
Pe curand.

Iata-ma din nou sub o poezie de-a ta, Vlade... stii cum se zice: \'mai rarut e mai dragut\', dar eu nu zic asta,numai ca nu am timp de fiecare data cand citesc poeziile tale sa las si \'urme\'...:)
De prea multa lumina, nu vedem soarele, zic eu, de prea mult intuneric din interior, nu ne mai vedem intre noi si de prea multa inima, nu ne mai saturam sa o calcam in picioare...
Cu prietenie,
Daniel

\"iubirea...
telurica osanda\"
De retinut, merita s-o spui unei fete la care, chipurile, tii si-o dai pe spate.
Ai incercat?

Pavel: imi place sa privesc poezia ca intreg desi cateodata sunt constient de limitele mele si remarc versuri mai bune ca altele... deh apreciem copiii mai isteti in aceasta gradinita nu?:) Multumesc de trecere... subtitlul remarcat de tine va fi obiect de studiu in urmatoarele minute deoarece ii reprosez faptul ca orienteaza discursul celui care ma citeste si nu ii lasa libertatea propriei intelegeri.
Elia: Ma bucur ca iti faci timp sa citesti versurile mele... din pacate pe cat sunt de personale si impregnate de stari foarte actuale pe atat le simt ca parasindu-ma si le privesc din afara de parca nu ar fi ale mele. Rostirea in van... exteriorizarea spre locul lasat gol... e si un soi de indoiala acolo, ai dreptate.
Daniel: esti binevenit oricand in ograda sentimentelor mele unde o sa gasesti lighioane de toate tipurile, marimile sau varstele... ai dreptate in ceea ce spui.
Gabriela: iti multumesc pentru steaua oferita si mai ales pentru ca ma citesti. Osanda de care vorbesc e generata de clipele acelea privilegiate de luciditate non-logica, atunci cand realizezi, chiar si pentru o clipa, cine esti cu adevarat. In rest... viata curat telurica:)

\"lumea devine vis, iar visul devine lume\". o, desertaciune imbracata in haine de sarbatoare, in purpura si aur. inima mea, pana cand?

ne-am fost iubit
ne-am fost osandit

Pana la urma cine poate avea certitudini in materie de viata? Sau poate ca iubirea si sangele ei -durerea- nu sunt decat lumanari aprinse in bezna unui spirit ros de indoiala.

iubirea e intr-adevar o osanda telurica, as zice cu nuante cosmice

un alt poem din seria \"despre iubire\". \"inima se rosteste in van\", \"cer ascuns sub lacrimi\", \"iubirea ... telurica osanda\" si alte asemenea expresii \"sensibilicoase\". Nu-mi place deloc, cititorul contemporan nu mai reactioneaza la astfel de poezii, trece peste fara prea multe remuscari.

Eugen tocmai discutam ieri cu cineva pornind de la considerente similare celor enuntate de tine aici... intr-adevar asistam la o mutatie a modului de raportare la ceea ce e agape sau eros, schimbare insa cu premise indoielnice ivite mai mult din alienarea sentimentului in cauza mai mult decat din rafinarea acestuia. Putem discuta pe buna dreptate de moda si in poezie insa acest lucru nu ne conditioneaza perceptia... pana la urma scriem asa cum simtim iar redarea in forma metaforica sau simbolica a sentimentelor/trairilor/ideilor e tocmai unul dintre rosturile poeziei... pornind de la afirmatia ta trebuie sa inteleg ca sunt un tip invechit,imbracand versurile in haine cu revere lungi sau rochii dantelate :)). Uite de exemplu se regasesc si in cadrul versurilor mele formulari de tipul \"pictam pe sânii tăi șenile\" mai apropiate de \"actualitatea iubirii\" dar le consider doar accidente stilistice pe care le accept doar in virtutea faptului ca ma reprezinta la un anumit moment dat. In fapt, nu ma prea omor in scornirea unor termeni alambicati sau a unor sintagme care de care mai socante, desi sunt sigur ca as face fata unei asemenea provocari, tinzand mai mult spre redarea expresiei poetice la un nivel secund, ocultat cumva, care sa favorizeze din partea celui care ma citeste un efort empatic, o deschidere sincera spre persoana mea.Eu apreciez faptul ca m-ai citit si, ai mult, ca ai analizat ceea ce scriu, insa premite-mi sa nu fiu de acord cu drumul pe care mi-l asterni in fata... eu astept altceva de la poezie si nu in ultimul rand de la mine.
Alexandru: multumesc de trecere... pana la urma teluricul e raportat in aceasta lume duala la inalt si la htonian... tocmai rostul iubirii e acela de a ne schimba perspectiva.

Nu știu cum s-a întâmplat că, deși contemporană cu voi, am reacționat, chiar pozitiv, la poemul lui Azrail. E primul poem pe care il citesc, după Virtualia. E un text care merită să fie apreciat.

Într-adevăr, nu trebuie să fim neapărat reali... așa cum ne spunea, cândva, Felicia.