Negru Vladimir

Mihai eu cred ca ai rostit un lucru tare adevarat... \"Cititorul care ramane in afara versurilor este exclus din joc\"... intr-adevar nu poti avea o atitudine neimplicata in fata unei poezii... nu poti sta la catedra si sa dai sentinte, sa pui note ci sa te faci parte.

De fapt prostia se plictiseste cand isi dezvolta personalitatea?!

E o personala... cum ar putea fi altceva acum ca ingadui lacrima laolalta cu zambetul... e un text pe care l-am simtit prin toti porii, cu versuri scrise din toata inima intinzandu-se ca niste carari atrase de miezul acela despre care vorbesti aici, miezul de foc al luminii.
Mi-ai amintit de o stare pe care si eu am redat-o candva intr-o poezie, un fel de dans cu fetita mea pe Karunesh...
\"ea îmi dansează pe suflet ca o balerină albastră presărând din vârful buzelor ei un curcubeu cald\"... superb, pentru cine a trait, pentru cine isi mai aminteste cum este, pentru cine va sti... felicitari.

Andrei :)... sa stii ca am avut multe probleme cu gâza aceea... o asezam in cate un vers dar toropita fiind schimba mereu topica... apoi am ridicat-o in titlu, am exilat-o spunand lumii ca e anonima... vad insa ca voi o faceti celebra :)
De fapt m-am gandit la un chip de copil al naturii... la insignifiantul din viata noastra pe care nu punem niciodata pret, in caz ca totusi il observam... de cele mai multe ori suntem prea grabiti prietene si astfel trece viata asta pe langa noi ca un intercity. Multam de cuvant.
Mihai... M-a prins iremediabil toamna asta... nu stiu cu ce ma hraneste dar doare intr-un fel straniu. Multam.

A fost sa fie intr-un ceas bun... a fost sa fie altfel decat probabil ti-ai inchipuit... important este ca esti, scrii poezie iar din vers iti faci punte spre cer, in pofida scindarii iluzorii in care crezi uneori intre omul-poet si omul-teolog... ma gandesc care-i genu proxim si diferenta specifica. Ma bucur pentru tine regretand ca nu am putut sa-ti fiu aproape.

Interesant acest amor heroes poetizat doar pe cat ii este cu putinta omului de a face vizibila granita ratiunii abia impregnata de dementa.
\"De femeile din care beau apă pe furiș\"... super.

Ma gandeam ca uite chiar si cuvintele se ratacesc in cautarea formei... ce este o poezie care nu e inca \"nascuta\" decat o neintrerupta miscare, un puzzle in care muchiile se slefuiesc pentru a se compatibiliza estetic si nu numai... raman la parerea ca frumusetea e o marca a sufletului... textul tau nu este inca coagulat suficient... nu si-a gasit o forma stabila pentru a putea sa rezoneze ci reprezinta doar o acumulare exploziva de indoieli... lectorul are tentatia de \"a pune mana sa te ajute\" dar nu o face pentru ca intamplator sau nu iubeste lucrurile imperfecte :)
Oricum, va spun:Aici e o bomba

Liviule ma bucur pentru acest copil al tau, nascut toamna, la vremea culesului de vie... sa fie cu noroc si daca da Dumnezeu o sa ciocnim si partea plina a paharului deloc virtual in cinstea aparitiei. Felicitari.

Narcisa... e o emotie cred iar gâza aceea nu-si gasea locul nicaieri in poezie dar ma bantuia... gâza e anonima dar va deveni celebra candva :)
Remarc inca o data sensibilitatea care te aduce mereu in vecinatatea sensului ce s-a vrut exprimat.

Cu mirare... multumiri. Chiar tu Silvia, care ai crezut ca tocmai am parasit cetatea :) Interesanta aceasta foame a re-descoperirii celuilalt in astfel de momente.

Ai spus vorbe foarte potrivite... cumva am gandit si eu o parte din ele zilele trecute... ce ciudat. Mi-a placut textul.

Lory m-a incantat de-a dreptul atmosfera acestei poezii. De mult nu am citit ceva atat de rustic, de romanesc. Felicitari. A fost o clipa frumoasa cea care uite tocmai trece :)

Vigil stie ca lumea acesta e magica, ca toate oglinzile nu sunt decat porti, ca lumina se naste din noapte... lumea aceasta poate fi una rasturnata in care stelele grohaie iar animalele se inspaimanta la cuvantul de putere al zorilor... e lumea celor doi gemeni care isi leapada cu fiecare amurg cate o salba de rubine prefacandu-se in scrum doar de dorul primei clipe de iubire.

Daniela finalul acesta e inca nescris si e deopotriva stangaci si drept... finalul e o continuare a versului precedent.

Regasesc aici un poem in care se combina zic eu fericit elemente de suflet cu aproximari voit stridente creionand o atmosfera exterioara bogata si transfigurand intr-o logica oarecum rasturnata sentimentele... viata e un joc, oamenii iubesc chiar fara sa se spele pe maini :)... dansul e cateodata preludiu altadata regasire... interesanta viziune a cunoasterii... tagaduire dar si drum asumat... o poezie cel putin interesanta.

Interesanta dualitate a trairii revelandu-se nu numai in punctele de forta ci si ca difuzie de sentimente/ganduri suferind de boala aceea rara numita cunoastere.

Florine... pur si simplu reusit... potrivire si in materie de tendinte zodiacale, cu mult umor si talent. Felicitari.
Preferatele mele... Racul si Balanta... cu un mic amendament la Fecioara ca m-ai facut Gheorghe...aici in locul tau as reface :)

Un text pe care l-am citit cu multa placere... deosebit.

Aceasta alcatuire poetica nu are un mesaj... asta i-ar rapi tocmai cea mai importanta dintre virtuti, in speta aceea de a plasa cititorul intr-o aparenta anomalie a mintii... suspendare a constiintei dar nu si inchidere a privirii... aceasta poezie e un ochi in care privirea se priveste pe ea insasi fara nevoia unei justificari.

Despina ai atins aici mai multe teme conexe filosofiei oculte... de la proiectarea unui sfinx incomplet in prima parte a textului, fixarea spatio-temporala in umbilicum terrae, teoria formelor a lui Platon, trandafirul (care probabil e utilizat aici in dimensiunea lui simbolica de renastere si nemurire), Marea Opera, nebunia aparenta a celor iluminati etc, toate acestea intr-o prefigurare simbolica a lui Ouroboros sau poate doar a lui Janus.
Am regasit de asemenea foarte interesanta distributia deloc intamplatoare a simturilor si facultatilor spiritului... mintea cu norii (idee apropiata de buddhismul zen), asteptarea cu iarba (entitate jumatate aeriana, jumatate htoniana, insa totusi inteligibila doar prin recursul la pamant), adulmecarea cu cainii (aici mi se pare usor facila alaturarea) etc.
Desi nu in forma poetica (ai putea incerca totusi... cred ca ar iesi o poezie frumoasa) gandul tau are farmec.
Am si niste obiectii care sper sa te ajute in viitor:
La nivel de redactare se obisnuieste ca dupa virgula sa se mai tasteze un spatiu pentru o exprimare mai fluenta, acelasi lucru fiind valabil si dupa punctele de suspensie. De asemenea unele cuvinte sunt scrise gresit, probabil din graba, gen \"pitre\" (asta daca nu te referi la pictorul cu acest nume).
Apoi cred ca era vorba de Paracelsus nu de Para-celsius, iar folosirea unor alaturari de genul \"prizoniera iubirii,stapana inimii\" poate banaliza demersul tau poetic.
Permite-mi sa nu iti impartasesc concluzia, chemarea e totul chiar daca calatoria e pana la urma doar una interioara cu valente simbolice care are ca destinatie exact locul de plecare... fara ea calatoria nu ar avea sens.Pilda biblica a fiului risipitor poate fi interpretata in acelasi registru.
In concluzie dincolo de inadvertentele din text pe care le-am semnalat cu ganduri mai mult decat pasnice, se vede aici un eclectism mirosind a poezie buna, si care in potenta poate deveni un poem superb.
Cu simpatie,
Azrail