Poezie
happy pills
2 min lectură·
Mediu
Patul lui Procust
Am eu un dar de a pluti
pe deasupra lucrurilor
ca pe un covor fermecat
odată nu îmi venea să mă întorc
făceam pluta pe spate
vedeam iar
luminița din pomul de Crăciun
dublu
iubitul meu m-a luat de mână
(el ma rasfiră, el mă adună)
și m-a adus in pat căci
Iubitul meu face dragoste rock,
el nu are măsură.
Mărul
Iubitul meu are un clasor
cu visele mele
preferatul lui e cel în care
sunt pe val, fac surf cu tricou
și tot tacâmul
de câte ori mi se împlinește unul
îl pune în plic și mi-l trimite
să nu se piardă nimic
el râde, spune că atunci când
nu mai avem vise începe să ne
cadă părul
și apoi din ce să îi mai fac patul
seara.
Între noi, nemișcat, mărul.
De la capăt, împreună
In cunoaștere cresc
ca într-o cămașă de forță
îmi place cămașa mea, o port noaptea,
e transparentă
iubitul meu spune că e ca un porumbel
o ține în pumn, apoi îi dă drumul să zboare,
câteodată o pune la ureche și+o ascultă
apoi face dragoste cu mine electric
în întuneric ne împreunăm cel mai bine
si uităm tot ce am învățat.
Dimineața punem punct
și-o luăm de la capăt, împreună.
Zăpada gemea dedesubt
Mirarea este atunci când cineva
aruncă o piatră la mine în cuvinte
și apele mi se tulbură.
- Uite un cerc, altul mai mare,
uite-l pe Dumnezeu, trage cu un agheu
în burta femeii pline
Nimic nu mă mai miră. Apele mele au stătut.
Iubitul meu a plecat să facă dreptate.
- Uite și-o luna cu corn
cum si-l bagă curios în hârtiile mele.
Așteptând să scriu o poezie mare
mi-a crescut barba
daca vreți să aflați despre mine
răscoliți zapada.
Un cerb rămâne mereu cu copita în aer
fără să pună punct.
0137.370
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Motoc Lavinia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 307
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 59
- Actualizat
Cum sa citezi
Motoc Lavinia. “happy pills.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/motoc-lavinia/poezie/96430/happy-pillsComentarii (13)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Uite mie mi se pare ca ai scris o poezie mare. Una din alea pe care as vrea sa le scriu eu si stiu ca n-am s-o fac niciodata. Norocos iubitul asta plecat spre a se intoarce.
Mie mi-a placut cel mai mult partea cu clasorul de vise.
Stii, Motzo, tare as vrea sa mi se implineasca si mie un vis, hai sa zicem unul si jumatate.
Deocamdata ma multumesc sa citesc poezia asta a ta, destul de complicata, dar impecabil construita sub aparenta unei usurinte aproape ludice. Imi place mult familiaritatea impartasirii visului-delir cu un iubit atat real cat si imaginar.

W
Distincție acordată
plăcut mult această cvadruplă construită cu migală nimic nu sună în plus poate doar \"că e ca un\" încarcă puțin acel vers și-i rupe din curgere... nemișcarea mărului din cauză de imaginar distanță sau din alte motive neștiute acel cerb ce rămâne cu o copită în aer... tre\' să te trag un pic de barbă pentru că n-a crescut degeaba:)
numai bine!
numai bine!
0
Sunt si eu placut impresionata.
Nu imi place cum suna si chiar nu sunt de acord cu ideea respectivei afirmatii: \"în întuneric ne împreunăm cel mai bine\". Dar tu stii! :)
\"Dimineața punem punct
și-o luăm de la capăt, împreună.\", aici imi pare in plus cuvantul \"impreuna\".
Nu imi place cum suna, spusa de o femeie, expresia \"mi-a crescut barba\".
In rest: felicitari, felicitari, felicitari!!! Te astept de mult, cu asemenea poezii!

ML
Uite ca nu mai e nevoie de prozac in dimineata aceasta, comunicarea face atat de bine, nu?
Va multumesc.
Va multumesc.
0
Distincție acordată
Regasesc aici un poem in care se combina zic eu fericit elemente de suflet cu aproximari voit stridente creionand o atmosfera exterioara bogata si transfigurand intr-o logica oarecum rasturnata sentimentele... viata e un joc, oamenii iubesc chiar fara sa se spele pe maini :)... dansul e cateodata preludiu altadata regasire... interesanta viziune a cunoasterii... tagaduire dar si drum asumat... o poezie cel putin interesanta.
0
Distincție acordată
Poezie a respingerii oricărui final, în care iubirea suspendă temporalitatea, fericirea de a fi având valoare orgasmică, într-o împerechere paradisiacă în care partenerul poartă în sămânță esența lucrurilor și fenomenelor care ne descriu și ne conferă smenificație ontologică.
O dialectică a ludiului, tulburătoare, gravă, depășind cu senioritate tribulațiile afectivo-erotice ale maculaturii contemporane, poemul acesta este, pentru mine, cea mai nobilă descriere a identității eros-ethos, așa cum se mai găsesc numai în creațiile marilor expresioniști.
O scurtcircuitare a limitelor, o experiență supremă și inimitabilă, e explorare dincolo de estetic și psihologic, în sferele pure ale cuvântului din inimă.
Excelsior!
Cu drag,

tac, tac, tac și motzoaca morărește!
karla zercicov [01.Dec.04 13:19] acest comentariu este refuzat deoarece nu corespunde regulamentului de pe acest site.
karla zercicov [01.Dec.04 13:19] acest comentariu este refuzat deoarece nu corespunde regulamentului de pe acest site.
0
Intr-adevar, ante-locutoarea mea a zis bine, mult le-ai mai tocat printre pietre de moara, draga noastra Lavinutza, ca sa iasa un poem de-a dreptul minunata faina de stele.
O mica obiectie, as renunta la partea cu \'iubitul meu pleaca sa faca dreptate ... zapada\', mi se pare ca, dupa puterea extraordinara cu care vine poemul, dupa incredibila metafora post-post-moderna cu agheul, vine un moment banalizant, cred eu.
Intotdeauna bucuros sa te citesc,
Daniel

Imaginile din poezia ta par a se adauga si completa in cercuri, ca undele mirarii din frumoasa metafora a apelor tulburi din cuvinte.
0
BR
Cred că două trăsături oarecum contradictorii stau la baza eului tău poetic și anume, pe de o parte cultivarea cu tot dinadinsul a stărilor, emoțiilor, descrierilor oarecum normale, o discursivitate simplă și aparent întâmplătoare și, pe de altă parte, un desen precis al versului strunit cu mână sigură, nelăsat să se despletească prea mult, economicos și rece, de chinez scriitor pe bobul de orez («așteptând să scriu o pezie mare/ mi-a crescut barba»). E un impresionism care are o foarte pură tăietură intelectuală. Scriitura ta, în mod poate nu ciudat si inutil, îmi amintește de Sylvia Plath. Mi-a plăcut.

Ah, de mult nu mai citisem ceva atat de bine potrivit diminetii mele. Excelent!
Multumesc Lavinia,
C.
Multumesc Lavinia,
C.
0
E un text foarte mișto. Ultima parte cam stanesciana, dar per total fresh, limpede
și cu niște imagini foarte vii.
Îmi place cum iubești...
Au revoir!
și cu niște imagini foarte vii.
Îmi place cum iubești...
Au revoir!
0

în burta femeii pline
lavinia pentru asta imi vine sa ma strang de gat !!!
e ceva tare, care lasa cucuie odata ce dai cu capul.
totul e reusit dar mie mi-a placut cel mai mult ultima parte.
imaginea cu agheul nici ca se putea sa iasa mai bine !!!