Monica - Nicoleta Făgețean

oasele tale slabe încep cu mine împrejmuirea cu bujori o capră tânără trece puntea între două clavicule ceasul din vis îi e prins de copită am timp iarba grasă se întinde mi-e

în paiele șevaletului - ocru de fustă sub perii aspri ai pensulei vântul turcoaz

în aprilie mi-ai arătat drumul spre țiglele vieții particula eu și tu se trezise bine dispusă și înaltă acoperișul mov erai tu liliac inodor între mirosuri de fluturi

din călcâiul lui anne ating călcâiul tău mic sul poleit pe gambă până la gura geruiților genunchi asupriți sub bandaje de stofă mâna e o șerpoaică în nisipuri de șold pe fluture de

podul mătăsii și cărțile cusute acolo jos pe tiv ceața cămării are corsetul lucios sunt fascinată lucrurile miros ca mine sub tigăi scrisorile sunt pătate uleiul e vechi când o

încălzind lapte copiilor primăverii pădurea

lucruri mărunte: contra vântului îți aprinzi țigara sub părul meu (viorelele încă nu...) bariera în roșu și alb avea o morișcă dorințele mele prinseseră viteza

orașul mi-a șamponat sprâncenele cu câteva fire de ață notez în carnețel impresii de drum mi-ar trebui un balsam cărțile stau înfipte în părul meu alungit de străină ok hematia are glasul

el mă privește mai mult când îmi las capul pe birou îl aud cu spatele când își scoate napolitane trezind camera mică în care lucrăm un fragment din călăuza i s-a prins ieri de manșetă (nu

te aștept nu ca până acum fără să te aștept te aștept mantoul sonor foșnește descheiat la umerii de împrumut contrastul e evident mai ales când intră în joc ploaia și bumerangul atinge

mi se părea că viața mea e o vânătaie că nu pot ajunge nici înaintea, nici în rând, nici după ea că cercul săculeților e o călătorie în care plec ca după ierburi de leac că sunt o mamă rea mi se

ai fi zis că dealurile caramelizează liniile ferate curios de adânci acordeonul se supune mov stânjenelul e bogat în frânturile lui de viață clar-obscur doar norul pictat în spital stropește

toată noaptea mi-ai vorbit despre stratificarea pe verticală a văzduhului eu vedeam doar păsări, dar știam că e mai mult se făcea că plonjasem în țara acelui pescăruș bătrân – era blând, prins

blocurile presate în clasorul cu struguri păstrează fereastra bucătăriei intactă rândunele aterizează în saboții dezinvolți câmpul vorbește rusește aleea livezilor e o arcadă cu

cuvântul tata și cuvântul mama se mai întâlnesc uneori sub petele de cerneală ale lui ioan turțurii-spadă se dezgheață pe obrazul de hârtie \"mama, să nu-mi mai rupi pagina\"

nu poate atinge cornul curat tapiseria palmei se deșiră

\"ce viață monotonă!...\" - zise vișinul aprinzându-și o țigară cu bigudiurile încurcate în păr vecina furnică veni într-un suflet incendiul încăpea într-o coajă de nucă

ceasornicarul alunecă pe o pană (care face timpul să zboare) o stradă mai încolo, copilul bandajează îngerul

zmeuriș de piele mă pătez cu dulceața ta plouă

chiparoși elastic răsuciți în turbioane o, vincent sora soarelui și-a pus bereta galbenă pe urechea înfundată cu măslini (lumina are un spectru bogat: galeriile minei absorb discretele

părul ei maroniu pe o buclă a foarfecii

sub fularul de fum domnul oraș își drege vocea domnișoara zăpadă s-a fâstâcit pe străzile cu polei ceainăria din colț așteaptă

sub solzul lui răsărise floarea ea îl iubea de când era mică lumea era în mișcare soarele se vedea uneori... un delicios popas la pârâu îi cutremura unghiurile prea verzi atâtea ferestre