m-am întâlnit cu Iupidup
la capătul celor 100 de zile
în care mă rătăcisem în pădure
am intrat pe ușă
cum m-a învățat miriam
am ajuns la căsuța păpușii
am zburat înotând pe spate
am înotat
mi se-agață de pleoape
o noapte înfășată
ca un șarpe cu dungi arămii
trec cu picioarele stinghii
marea roșie
fregată
căzând toată –
jumătate a ta
jumatate a mea
între fluvii adânci nu e
Păsările au plonjat
în desișul de apă
Timpul mi-a deșirat armura
până la ultimul solz
\"Cu primul a fost mai ușor -
îmi șuieră domnul Timp
travestit în vulpe polară,
i-au mers fulgii lui de
păsările veneau cuminți
în urma mea
însetate ori poate prea stinse
traversam un câmp
răscolit de dragoste
și mă durea cercelul mic
din care șiroia chipul tău
...păsările se bucurau de
el a venit
și avea
oasele frunții răstignite pe cruce
lumea salva o mască de sânge
el a văzut
culoarea chiparoșii
altceva
avea o ureche
și trăia sub o pulbere de cenușă
stelele
Aceasta e o poveste dictată de băiețelul meu Cosmin, care are 7 ani:
Un lup era acasă și se pregătea, că avea o întâlnire cu o prietenă. Între timp, prietena deja sunase la sonerie, și lupul a
două ceșcuțe de pământ
căzuseră în grădină
ai vrut să le ridici
pumnul alb ți s-a umplut
de furnici
taci, ți-am șoptit
să nu sperii ploaia
...dar nimeni
din milă
n-a
la capătul ninsorii ori la-nceputul ei?
la mijloc? la margine?
lângă inimă? în adânc?
în ceață? în viață?
în palma oglinzii ori în oglinda palmei?
afară? înăuntru?
spre? dincolo? aici?
în acul
obrazul meu -
umplând un gol
în golul acela:
lacrimi neplânse, ghiocei,
tăceri, aripioare de pești,
ghinde, acoperișuri,
privighetoarea,
un copac retezat
obrazul meu -
ca un orb
Spune-mi să mă opresc...
Spune-mi să tac, să nu te mai privesc,
să nu mai scriu pe frunze...
Spune-mi să nu mai aștept ploaia
și urma tatuajului tău neștiut...
Spune-mi să
undeva
sarea din bucate se cerne
printre cuvintele toate:
ale pădurii
ale inimii
tu
vii
prin ninsoare
prin soare
prin solnițele lumii
tu
pleci
mă petreci
și rana din lacrimi
nu
MF