Monica - Nicoleta Făgețean

târziu am aflat că după noapte nu începe nimic pentru că nimic nu se sfârșește iarba călduță e aspră uneori când nu știi să te așezi pe moliciunea ei mi-am vopsit cărămizile în culori

Tu egal cu toate egal doar cu lumina cu pâinea cu vinul cu viul Tu clar ca o tobă mică scris de jos în sus ca vântul prin lan ca ochiul în aici neștiut știut de rotund discret alb pe

curățam cartofi înainte să adorm devenise ultimul meu hobby după vacanța la mare dacă aveau mult praf – cu atât mai bine sigur că ei veneau din

vei ști că mă tem de două cuvinte pe pânza de călătorie fântânile erau coapte cu o pensulă foarte adâncă am desenat soarele în mine omul cu cheile mi-a zis că nu e nimic de deschis cerul

cu mâna pe mouse caut conturul tău trebuie să apară ceva pe ecran inima mea era uscată azi-iarnă acum nu ți-am găsit un dafin cum îți doreai era

mireasa avea genele lungi și un baston – i-l dăduse bătrânul maestru spadasin \"până aduc eu săbiile, te rog să-l îmblânzești\", îi spuse privind-o cum merge în corabia plină-ochi cu lumină întoarsă

îmi vine să fac cele mai neașteptate lucruri deunăzi pe coate prin manșeta ta am ajuns în piața san marco ai luat-o pe scurtătură – mi-ai zis crezând că sunt un porumbel nu mai zbor de mult, ai

era destul de devreme când i-am zărit pălăria cu boruri făcute sul din frunze de tutun viața mea devenise imposibil de plicticoasă meteorologii anunțaseră prima ninsoare cupola de sare a

m-am împiedicat zilele trecute în șurubul cu care albă-ca-zăpada sfredelea orizontul într-o așteptare nelămurită își mâncase partea lucioasă de măr partea întunecată o pusese la dospit printre

tocmai sosisem în oraș autobuzul avea o roată de floarea-soarelui celelalte trei semănau cu ochii tăi știu, nu-mi ies la socoteală doi ochi rotunzi și unul trist formează o aritmetică bizară la

hei, vrei să ne jucăm de-a sărbătoarea? învață-mă, copilul meu... mami, știi ce-am visat azi-noapte? un iepuraș și un copac cu mere... mașina era făcută din nisip de aur... și ochii mei din

semn de var la încheietură cotor nu de măr de carte fără foi copacii din noi ne luaseră de suflet vânzătorul de roșcove se împiedicase în coșul cu flori o femeie își dezvelise sub

mai sărat decât cerul e misterul care spune ridică-te și mergi îndrăznește poți merge pe ape de unde, am strigat de unde vii pentru fiecare domol și domn vreasc fericit în peșterile

Tu pășești pe fiecare piatră din mine și acolo unde mozaicul e spart fie mie chipul Tău călăuză în somn în orbire în lanul fără spic în foamea de sete de Tine fie mie amin călătorul seninul

A fost odată ca niciodată un leu care s-a întâlnit cu o căprioară. Și căprioara se plimba pe un pod, unde s-a întâlnit cu alte căprioare. S-au mirosit! (căprioarele!) Leul a vorbit cu

mi-e dor de tine... am cules șoapta de pe buzele tale, și aproape m-a durut perlă coborând într-un sipet

liniile cădeau verticale din cer printre cărămizile cu care tu îți construiai un aeroplan nu știu cine ar fi avut curajul să coboare pe hornul inimii copiii se luaseră la trântă cu un animal

încă te mai simt… în mâinile tale fuior pe buzele mele ecou încă te mai simt pe pielea de lapte linguriță de argint poleit încă te mai simt pasăre cu coroana bogată mi-am scos flautul să

E ora 22, ne întoarcem de la o plimbare cu tricicletele. În gangul din lateralul Mega Image-ului, ca din mijlocul unui turn de blocuri, privind spre cer, Cosmin strigă, simplu și fericit: -

când am intrat în mașina lui nu știam că există bărbați atât de triști nu mi-a spus nici măcar un cuvânt doar m-a privit prin oglinda retrovizoare tot timpul eu am stat în spatele lui oasele

- I-a rupt blana!... Ce păcat, că era atât de frumoasă!... ( se uită la Tom și Jerry – e vorba de blana lui Tom ) - Mami,

eu caut ceva simplu mereu mai simplu cum ar fi mai devreme de ultimul nod \"…ea e mâna care aruncă năvodul, mai albă ca zăpada mai ușoară ca fulgul…\" (cu pleoapele aproape mă

tu nu mi-ai spus niciodată te iubesc îți arătam acoperișurile fumurii ale orașului stelele amestecate cu rădăcinile mele de os mai adânc de cer am ajuns să dau de un diapazon avea șapte