Poezie
albă-ca-zăpada învia frumos
1 min lectură·
Mediu
m-am împiedicat zilele trecute
în șurubul cu care albă-ca-zăpada sfredelea orizontul
într-o așteptare nelămurită
își mâncase partea lucioasă de măr
partea întunecată o pusese la dospit printre oglinzi
păstrăvii săreau în eleșteul de alături
el nu mai venea
nu că ea s-ar fi simțit foarte rău –
citise într-o revistă de specialitate
ce importantă e culoarea rujului:
buzele ei ancoraseră în piersicile vecine cu smochinele
avea o stare de nostalgie la care mai lucra –
nu era încă nuanța potrivită
tu nu înțelegeai câte se mai întâmplă în lume
scotoceai în tolba vânătorului
drumul pe care știai că trebuie să mă întorc
te dibuiam printre gloanțele de rezervă
erai un torent, ai fi mers până la capăt
albă-ca-zăpada învia frumos
așa hotărâse ea
001302
0