spațiul întreg
e feng-shui
de dragoste
ghepardul coboară
treptele pe care
antilope intră în apă
până la pântec răcoarea
pătrunde
maimuțele țipă
în păr de copaci
nuci îmbrățișate se
am hotărât să înfășor depărtarea pe un mosor
patru paznici sfioși o apără de
nodurile farului decopertat
te înduplec sare din bucate curate
îndulcește-mă
un pepene vizitat în pripă
de tine
îl așteptam ca și cum ar fi trebuit să vină. neapărat de departe. inițiatic, el trebuie să parcurgă un labirint pe care l-am tricotat din piele de penelopă aspră. mesaje contradictorii ar
atunci nu în răsuflarea mea am găsit pace
nu
câinele negru ca o unghie lovită era el
fugarul
trecea prin pereții mereu înfășați
ai inima să mă privești
cărunto de lanuri
poți?
sandale
ieri am ajuns acasă și n-am mai plâns.
despre ce s-a vorbit ieri îți spun acum.
una dintre rețetele nefericirii e speranța. speranța nu este totuna cu nădejdea. speranța e legată de dorință,
pedant ca întotdeauna, punctul își aranjă sacoul pe marginea patului, într-o neorânduială bine calculată. mâneca hainei purta un miros de virgulă evidentă, în lift se lipise de el fata de la patru:
tu chiar ai plecat?
și voiam să te întreb de bereshit
la început e aleph
apoi multa culoare
într-o singură literă. nezidită
ce nu poți privi?
tu ce nu poți privi la mine
sunt vie
și nu-s ca
m-ai fi așteptat la viena
doar ca să mă duci la lisieux
(ceasornicăria pe care o visez
ticăie familiar în zone expuse)
alexa,
mă tem de părul tău de copilă
șatenă și nehotărâtă
din trenul
picioare
de A
trecătorind
pelerinaj
cum e sus
și jos
se spune
cuanta
de eva
clipocește
a_e_u_o_i_...
..._o_i _...
vin
adam
turma ecoului
caută
sunetul pierdut
demult
în
stă cu mânuțele lipite de geam
curbat spre dreapta
coloana îi pare un fir din alte ghemuri
în punctul- terminus: steaua
nu el e prizonier
viile sunt în floare
păpușile rusești acoperă
aflasem că sunt
mama copiilor mei
chiar ei mi-au spus-o
printre spidermenii
invincibili
pășeam speriată
fragilitatea mea se simțea
de la o poștă
copiii câștigaseră
războiul
mi-au adus
cărarea cu arbori căpătase un afluent neașteptat
în gările lui chirico
oamenii pășeau pe urmele păunilor
și fiecare îi spunea celui din față
cuvinte fără cheie:
trăiește aventura
ascultă-ți
îți copiam cu mâna stângă primele poeme pe care nu le înțelegeam în codițele păpușilor de porumb
părul meu crește fericit, în sfârșit, trăgând rinichii în grațiile
sunt atât de puțin atașată de lucruri
mă sperii
moartea e un lucru
în care noi nu avem coajă
iubite
doar străluciri
de vrei să mă găsești
în contra curentului e o casă
din bețe de
terapeutic
el îmi trimite
o cutie cu creioane colorate
și-un dafin ambalat
cu șireturi de ciocolată
(în vis
a treia cameră
e goală)
mă refugiez
în bucătăria lăcuită
mimoza e
ieri a fost o temă grea la conferintă*! am venit acasă, am facut un duș și am plâns sub multă apă...
deci: 1. viața e incertitudine (noi ne agățăm de certitudini, ne ecranăm, ne instalăm comod
devenisem onirică
până la margini
în muta lentoare
la începutul atingerii
a-tin-geam urechea iepurelui
cu cealaltă pleoapă
care uita să mai coboare
buze pe haine de sunete
ah neieșite în
tânărul împărat
își împărți grădina
la sfârșit:
soarele negru
din ureche -
prietenului scrib
copacul negru -
străinei cu care meditase
la ora pieptenelui
pasărea ciugulea
mănușa încă
în atelierul foto
billy și jane -
ea agățată de gâtul lui generos
rochia roșie are mâneci scurte
(iarnă abundentă afară)
el încălzit binevoitor
în mânecile mult prea lungi
puloverul
ei da
în cortul acela încăpeau doar îmbrățișările lor
picioarele le rămâneau afară
verzi cozi de șopârlă
până în turn nu urcaseră niciodată
ieșiserăm din iarnă printre pocnitorile
de purim
ritual -
semn, reîntoarcere
mâna aleasă,
în aura sefirei popas
înlăuntrul meu efemer
înafara ta în lăuntrul cui?
din pământul rece
păduri
în neantul ninsorii
cărări culese
de
MF