punctissimo

pedant ca întotdeauna, punctul își aranjă sacoul pe marginea patului, într-o neorânduială bine calculată. mâneca hainei purta un miros de virgulă evidentă, în lift se lipise de el fata de la patru: ochi șterși, puțin înclinați și șerpuitori. își duse mâinile la obraji, obosit. oasele i se simțeau ca două semne de exclamare, se jigărise, existențial nu mai simțea mare lucru. lumea lui încăpea în carcasa unei rutine fără denivelări, cam cât o înțepătură de ac. doare puțin, te bucuri moderat, te lamentezi tot mai stins, apoi te culci înșirat pe o linie de pat nesfârșită. trenul trece mereu pe cealaltă parte, nici nu mai întorci capul. nema curiozitate. sunetele sar ca nebunele la ora asta a amiezii. e un vacarm în care se amestecă mirosuri de ceapă, deodorante ieftine și camere închise. trase draperia. ciupită din loc în loc, catifeaua lăsă lumina să alunece pe retina unui punct. imaginea camerei locuite se revărsă în firescul zilei de vară