Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

punctissimo

1 min lectură·
Mediu
pedant ca întotdeauna, punctul își aranjă sacoul pe marginea patului, într-o neorânduială bine calculată. mâneca hainei purta un miros de virgulă evidentă, în lift se lipise de el fata de la patru: ochi șterși, puțin înclinați și șerpuitori. își duse mâinile la obraji, obosit. oasele i se simțeau ca două semne de exclamare, se jigărise, existențial nu mai simțea mare lucru. lumea lui încăpea în carcasa unei rutine fără denivelări, cam cât o înțepătură de ac. doare puțin, te bucuri moderat, te lamentezi tot mai stins, apoi te culci înșirat pe o linie de pat nesfârșită. trenul trece mereu pe cealaltă parte, nici nu mai întorci capul. nema curiozitate. sunetele sar ca nebunele la ora asta a amiezii. e un vacarm în care se amestecă mirosuri de ceapă, deodorante ieftine și camere închise. trase draperia. ciupită din loc în loc, catifeaua lăsă lumina să alunece pe retina unui punct. imaginea camerei locuite se revărsă în firescul zilei de vară
012952
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
159
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Monica - Nicoleta Făgețean. “punctissimo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-nicoleta-fagetean/proza/114606/punctissimo

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-grauenfelsAG
cind eram copil locuiam linga Cismigiu. Vara, tata bloca ferestrele cu o hartie albastra grea care sa stavileasca caldura verii.Camera de dormit era perfect obscura. Descoperisem ca daca fac in hartie o gaura cu virful creionului , prin punctul acela se proiecta strada toata pe tavan. Stau in pat si studiez tramvaiul ce trece , masinile Skoda, gospodinele la coada la lapte. Uite fete jucind sotron. Uite vecinul Marcel trimes sa aduca ziare . Postasul la ora 10. Madam Ionescu fardata de zile mari se urca in taxiul negru Pobeda.
Mama mea striga suparata : Adrian chiulangiule, de ce nu esti la scoala? Punct.
0