Monica Mihaela Pop

Ultimul nostru vals a uitat demult vibratiile viorii. Pe ringul de dans doar luna, imperturbabil rasfrangandu-se prin mereu aceeasi fereastra, mai pastra amintirea pasilor

O viata intreaga invatam sa ajungem ceva si cand credem ca am terminat, ne dam seama ca totusi, mai avem de invatat. Tot mereu invatam, invatam si la urma tot nimic nu stim. Ne dam seama atunci ca

Cromatica luminii mi-e pierdută Zălog răscrucii ochiului cu gândul, Iar pleoapa, tot mai grea și mai durută, Îi mușcă umbrei cerul și pământul. Pe șirul de mătănii înnegrite, Arse în

Cu tălpile-nmuiate-n plecăciune Mă-ntorc în mine, lut primordial, Și mă frământ în palme, rugăciune, Într-un cocon, plutind imaterial. În cochilia mea atemporală Îmi storc din sânge fructul

Fremătătoare, curcubeie de gânduri prin tâmplele lui. 9 martie 2003

Dăduse-n floare inima din mine, Parfum se revărsa prin ochii mei, Steluțe mii se aprindeau senine Iar sufletu-mi cânta fara temei. Dansau in minte-mi gândurile toate Si părul se prindea în

Parodie amară după „Sunt tînăr, Doamnă” de Mircea Dinescu Sunt tânăr, Doamnă, vântul mă știe pe de rost Că-mi bântuie de-o vreme prin mațe și prin sânge, Dar de-aș putea învinge copilul ce n-am

Îmi atârnă grele, de pleoape, cuvintele. De ce sunt lichide? De ce lasă pe suflet, în locul unde cad, mici cratere cu marginile zimțate? 16 aprilie 2003

Pe fierbinte-asfaltul pieții Umbre lungi se desfășoară Mai trecu din șirul vieții-o Zi de vară. Peste toate se așterne Tainică, întunecarea, Doar aici se strigă-n

privirile-ți nomade urmăreau febril liniile trupului meu unduios întinse și de-abia răsărind printre cearșafuri opal cântam pe atunci, repetată până la epuizare și pe de rost știută sonata

cromatica unui soare pierdut se întinde anevoie către nicăieri cerul răsucește pe degete un fir de vânt pătat stau nori violet suspendați între aripi de ploi așteaptă dezlegarea la

\"Petală de crin parfumată, Presată-ntre foi de hârtie, Al cui dor îl porți, resemnată Și mută petală gălbuie? Din inima cui s-a desprins Fiorul iubirii de-o noapte? Și-ai cui umezi ochi

Voi posta aici, sub forma unui jurnal, o lucrare pe care am scris-o anul trecut, pentru susținerea unui examen la facultate. În ultimele patru săptămâni m-am tot gândit dacă ar fi bine sau nu să

\"Am scris în copilărie, așa cum numai un copil poate scrie, cu stângăcie, pentru a da frâu liber imaginației. Îmi exprimam stările sufletești în cuvinte simple, doar pentru a le da o formă. Am

suntem aici de ceva vreme. tu pari un păun extravagant, garnisit cu frânturi de curcubeu, eu o păuniță grațioasă, cu inima pârguită, risipind pe sub gene incantații ne întâlnim ades în camera

Iubite, în cerul tău mă oglindesc, punându-mi sufletul înaintea pașilor tăi. Calcă cu grijă, să nu-mi strivești răsuflarea cu sărutul tău, indecent de roșu în această albă și mare

Sunt primii fulgi și uite cum Se-nvârt pe culme ca un roi Și se învolbură pe drum În urma carului cu boi. Se duc și vin, învălmășit, Peste al toamnei roș’ decor Și obosiți, preț de-un clipit,

Ce-i de făcut cu Radu aist Că, uite, nu mai vine Și site-ul este iarăși trist Și asta, zău!, nu-i bine. Aș scrie cu mai mult alean De-aș ști că se întoarce Cel mândru rege, Herinean, În

Își plimba arătătorul peste norii purtați de vânt: \"Uite, vezi cum trece vremea?\". Pe celelalte degete ale aceleiași mâini îi număram, din doi în doi, anii inocenței. 24