toamnă târzie, femeia

ce frumos ai scris...
,,azi ai în dreptul umbrei o cruce
vie
cu umerii aplecați a ploaie
și aripile întinse ``

n-am cuvinte... e frumos de tot aici
drag - Lory

al tau \"impromptu\" din august anul trecut...pe atunci nu descoperisem site-ul, asa ca l-am citit mai tarziu...mi s-a parut un poem descriptiv perfect: imagine, muzicalitate, sensibilitate si mi s-a parut ca intrezaresc o preocupare (de apreciat) de a cizela expresia pana acolo unde poate sa dea totul...
si uite, de atunci citesc cam tot ce apare sub semnatura ta.
superb titlu ai ales pentru poemul de azi!
acum ar trebui sa spun despre portretul sugestiv si emotionant al femeii ca o toamna tarzie dar parca nu e suficient.
femeia prevestind \"Sanziene in cantecul facerii\", avand \"în jurul inimii un cerc
un fel de aură sângerie\"
azi
\"în dreptul umbrei o cruce
vie
cu umerii aplecați a ploaie
și aripile întinse
bătând a retragere în cumpăna pieptului\" este aceea pe care o cautam in poezia ta...si am gasit-o infiorata.
raman cu sentimentul ca niciodata nu dezamagesti poezia din tine..

azi ai în dreptul umbrei o cruce ...
Toti avem cate o cruce de purtat.. Dar da, cineva mi-a spus o poveste despre femeile care isi poarta crucea...
Mergeau, si uneia i se parea ca crucea ei e mult prea grea.. asa ca a taiat din ea.. In cale a aparut o apa. Toate femeile au pus crucea de la un mal la celalalt si au trecut.. Cea care a taiat din ea, nu a putut ajunge...
Atat...
Imi place mult: cu umerii aplecați a ploaie
și aripile întinse
Cu drag,
Licurici.

... prezența ta mă bucură, la fel și cuvintele!

Cu drag și bine!

Așa e, toți avem o cruce de dus, mai ușoară, mai grea, cum ne e scris.
Îți mulțumesc pentru aprecieri!

Cu drag!

Trandafiraș, e superbã poezia ta, dar cum eu caut sã zâmbesc și când citesc lucruri serioase n-am putut sã nu- mi imaginez cã i s-ar fi proiectat umbra în fațã dacã ar fi avut soarele îndãrãt si atunci, sugestiv, ar fi avut o cruce nu de dus ci de împins!:))
Nu te-ai supãrat pe mine, nu?! Doar știi cã-mi ești dragã!

Anda, draga mea, supărările vin ele nechemate și mult mai repede decât ar veni o bucurie mică-mică. Asta e viața!
Cât despre ghidușia ta nu e nici un necaz, n-am de ce să mă supăr :)
Mă bucur că ai trecut pe aici!
Cu drag!

Poezia ta m-a facut de la a doua strofa sa o simt. Am pus mana pe inima si mi-o imaginam cu un cerc, care-i dadea o aura, doar pozitiva putea fi, mai ales ca se instalase caldurica pe neasteptate-n sufletul meu. Apoi, cu acelasi gest de ducere al mainii mi-am desenat in minte chipul cu-o stea in frunte( eminescian) si-mi imaginam cum ar fi sa-mi fie prinsa de gene cu o panglica o stea. Insa, am trecut intr-o lume de visare si m-am gandit ca ce m-ai ajutat tu sa desenez e atat de frumos incat ar sta bine numai pe o fata cu ochii migdalati si genele de caprioara, pe o toamnă târzie, pe o femeie. ,, surprinzator de albastre\"- de mult, aveam culoarea asta in simtiri. De ce? Pentru ca ma gandeam ca o astfel de stea nu poate fi decat pe-un cer senin. Dar s-a schimbat de atunci, nu? ,, azi ai în dreptul umbrei o cruce\\ vie\\ cu umerii aplecati a ploaie\". Cerul e mai negru acum. Ultimile doua versuri imi sugereaza o pregatire de zbor ,, în cumpăna pieptului niciodată deschis\\ tăcerilor\". Cu totii ne purtam povara crucii vie in suflet. Cred ca nu mai trebuie sa spun cat mi-a placut, nu? Iti dau steluta crescuta pe mijlocul fruntii mele. O meriti. Sper sa primesti si altele.

Monica, eu cred ca daca prelungesti ideea textul ar putea sa reziste foarte bine si ca proza scurta.
\"azi ai în dreptul umbrei o cruce
vie
cu umerii aplecați a ploaie
și aripile întinse
bătând a retragere în cumpăna pieptului niciodată deschis
tăcerilor\"-toata lumea are ceva in perioada asta cu tacerile. Ceea ce e foarte bine, caci eu le ador.
ai nisteimagini superbe, toate sunt bine aranjate si reusesti sa transmiti lectorului suflul care te-a facut pe tine sa scrii.
Frumos, revin pe pagina ta.
drag, Dana

N-am putut să nu zâmbesc citind comentariul tău. Cum tu îți imaginai acel cerc, aura sângerie, așa mi te imaginam eu cu mâna pe inimă și apoi mângâind steluța ancorată de gene.
Mă bucur că poemul meu te-a făcut să simți așa!

Cele bune!

... mulțumesc pentru idee însă, cel puțin deocamdată, nu prea sunt prietenă cu proza, fie ea și scurtă.
De asemenea, îți mulțumesc pentru aprecieri și nu pot decât să mă bucur dacă am reușit să fac sufletul cititorului să tresară.

Cu drag!