Pe Mermezeu

se duce toamna. e prea vanata deja..
parca m-as plimba cu sandalele in mana prin muzeu, savurand picturile impresionistilor nostri, cu inima stransa, si alegandu-le pe cele iniernate, din prea pofta de alb..
e si grigorescu, il vezi? :) nu carul cu boi, ci rosul acela pastos ce ne-a aprins obrajii numai la gandul ca am pofti sa ne rostogolim la vale in alburi si in alb..:)
toamna s-a dus..
poemul tau e un fel de toamna cu bruma, ca in copilarie cand noi ne frecam mainile atunci si topaiam si spuneam: asta, bruma, e copil de zapadaaaa!:)

drag,
Linea

Un fel de toamnă, da, aproape ninsă, cu pielea-i roșcată învelită-n albituri.

Mulțumesc!

Recunosc aici că nu știu ce e Mermezeu. Iar imaginea carului cu boi, deși frumoasă, e parcă ruptă din context, mu prea se potrivește. În rest o poezie frumoasă și sensibilă, mi-a amintit de un cântec mai vechi, citez un vers din memorie: \"și-un fulg săgalnic pe buzele mele se-oprește/însă căldura buzelor tale-l topește\"

Mermezeu e o localitate ( și o culme cu același nume) din județul Harghita, pe lângă Toplița - Stânceni, o zonă deosebit de frumoasă și mai izolată, deci nu prea modernizată (de unde și carul cu boi din text, pe care, dacă zici că nu-i găsești locul aici,eu zic să-l privești ca pe o imagine a parlamentului nostru vestit).