Miruna Dima

Mă iertați pentru răspunsul târziu, am lipsit un pic...
Laurențiu: da, și mie mi se pare reușit versul acela, nu știu dacă cel mai reușit, dar l-ai trăit la fel ca mine :)
Claudiu: mulțumesc, sunt mai mult decât onorată de semn. Nu, nu e despre toamnă, e oarecum tomnatecă. Probabil că se poate mai degajat și mai liber (cu nonconformismul mai am de lucru), exersând.
Medeea: mulțumesc de semn.

Bine te-am regăsit. O să încalc regula, de a nu răspunde imdeiat, și nici sepraat, pentru a-ți mulțumi pentru aprecieri. O parte din mine a fost puțin copil când am scris textul ăsta, așa că mă bucură popasul tău.
Am mai schimbat pe ici pe colo exprimarea, dar cred că acum e mai bine decât înainte.

Abordarea nu e noua. Sunt multi, multi altii care scriu asa. Aici, respiratia ti se va opri la fiecare capat de vers.
Si da, pe de alta parte, reveria asa este, \"dintr-o bucata\".

Ionela, te mai astept. Da, golul nu se umple. Nu asa.

Mi-era dor de tine, Sorin. De petele tale de soare și de părul sau pardesiul femeilor din textele tale.
Aici m-a reținut clipele care trebuie scrise atunci, nu mâine dimineață, nu peste o oră, pentru că-și pierd savoarea. Câtă dreptate ai, de câte ori nu am pățit așa!
Cred că ai o greșeală de tehnoredactare la \" fix un metru deasupra noastră, între tavat și noi\"- tavan, nu?
Îmi place și cum ai realizat înrepătrunderea planurilor, aș mai lucra un pic la dialog, ceva nu e firesc, e doar ceva ce simt, nu mi-e clar de ce.
Cu drag,

Mulțumesc de com, l-am văzut foarte târziu. Da, se poate și așa, ai dreptate, ai contras până ai ajuns la un soi de esență, doar că ceva din ceea ce am simțit, ce am vrut să transmit, lipsește. Dar e o idee bună să renunț la o mare parte din prima strofă.

cei ce știu
au alt zâmbet alt ochi
cadrele se așază diferit
camera obscură are alt sens
și viețuirea irumpe altfel
cu țipete de pescăruș
nimic nu se schimbă
mâna ta la fel
zăbovește tot mai mult
pe tâmplele mele

Abia acum am inteles. Ai dreptate. Multumesc.

Nu mai pot raspunde prin comentarii la text. Pur si simplu nu pot. Pentru ca in primul rand toate astea misca ceva in mine. Abia apoi, poate, undeva, dupa ce trec toate, gandesc de ce, prin ce metoda, cat de bine ales e cuvantul, cat de sugestiva imaginea...

Am lipsit puțin și uite ce am găsit pe pagina mea...

Cornel Ștefan Ghica: dacă vulcanicul s-a regăsit cât de cât înseamnă că nu sunt chiar atât de pudibondă cât mă simt uneori căutând o spunere care să nu sune licențios. Mulțumesc.

Leonard Ancuta: scolastică, în sensul că se bazează pe raționamente abstracte și e ruptă de realitate? Nu aș merge chiar atât de departe, dar mulțumesc de semn.

Tamara: versurile alese de tine sunt cele mai dragi mie și pentru mine, asta spune tot.

Mădălina: nu înțeleg primul rând al comentariului. Ar fi fost mai bine fără primele versuri? Am să țin cont de sugestia cu sânul, am tot schimbat partea aceea, poate o să mai revin. Cu gerunziile, la fel, le știu, dar așa am considerat că pot reda o anume stare. Salut trecerea ta pe aici.

E ciudat dar mă regăsesc în rândurile acestea. Și debutul zilei cu zgomotele obișnuite ale străzii și înstrăinarea și alienarea și singurătatea deși e cineva alături și durerea și neputința... Și cred că e bine scris, sugestiv, puternic, deși știu că este greu de așternut cuvintele astfel.

Abia acum cred că am înțeles. Și asta pot să-ți spun: am înțeles, înțeleg. Și sunt alături de tine oricum. Orice ai decide. Rămân însă la părerea mea: nu se poate să taci. Pentru că ai mult prea multe de spus. Mult prea vii. Ceea ce scrii este ca o gură de aer. Paiul pentru înecat. Din ambele sensuri. Așa simt eu. Nu știu câtă importanță are, dar sunt aici (și am văzut că nu doar eu). Voi fi mereu aici.

Doar atât cât ține o dâră de pixel... In rest, Adela nu va tăcea niciodată si stiu asta fără de tăgadă. Asa cum stii ca intr-una din zilele acestea va ploua.

Dacă te-am lăsat în suspans e bine, asta era intenția. Noname nu e Aurel și textul ăsta nu e nuveluță polițistă, dar mulțumesc oricum de trecere.

Tamara, onorată de apreciere. Urma și a doua parte, iar ceea ce ai făcut tu mă obligă să ridic standardele. Și e greu, terenul ăsta (al prozei) mi-e încă peste mână.
Mulțumesc.

Tac și ascult ce rânduești în roată, ce spune chipul cu plete albe.
Sufletul nu poate fi, după mine, oportunist. Lipsa lui, însă, naște monștri, ca cei ai lumii moderne, care a cam rămas cu... nimic.
Cu atât mai trist.

O, ba te ascult! E narativ intenționat, am încercat altceva decât ceea ce scriu în mod obișnuit. Dar o să îl las să se așeze și cred că o să îl refac. E a doua oară când scriu ceva în genul ăsta, evident că nu e \"memorabil\".
Sfatul cu \"alți ochi în loc de cei reali\" am impresia că mi l-ai mai dat. Poate ar fi cazul să îl și aud. O să încerc.
Mulțumesc.

Scuze de răspunsul târziu, mulțumesc de ...rezonanțe.

Florin, îți mulțumesc că poposești pe paginile mele cu încurajări și priviri adânci, ca să scoți la iveală ceea ce e de preț.
Înseamnă mult pentru mine ca astfel rânduri să rezoneze în partea cealaltă...

M-a \"prins\" textul tau, Sorin. Probabil și pentru că s-a asortat la starea pe care o am. Dar eu, om al faptei (pentru că trece clipa și totul rămâne doar o părere a ceva ce poate nici n-a fost) ți-aș fi spus să tragi de mâneca pardesiului și să spui cuvintele... Nu-i nimic, mă imaginez în situația siluetei blonde cu roșu și îmi mai imaginez că personajul nostru mie mi-ar povesti ... Ãsta e rostul scrisului, nu, să vorbească imaginației.