Virtual story

Elena nu mai știa nimic despre prietena ei. Nu răspundea la telefon, nu răspundea la emailuri, nu nimic. Cele câteva sute de kilometri care le despărțeau se transformaseră în granițe de netrecut. Ultimul email pe care îl primise de la ea era ciudat și se termina abrupt. Suficient de abrupt încât să își facă griji că ceva nu e în regulă.
Se gândea să se ducă să o vadă, dar cum? Fără să anunțe, într-un oraș străin… Cum să facă? Timpul trecea și Andreea nu dădea nici un semn. Tăcerea era din ce în ce mai apăsătoare. Dacă, totuși, ceva se întâmplase, cu bărbatul acela? Dacă îi făcuse rău și nu era nimeni lângă ea să o ajute?
Într-un final, Elena se hotărî: o să ia frumușel trenul până acolo, vede despre ce e vorba și se întoarce în aceeași seară. Nu că ar fi fost ea omul de acțiune, dar era prietena ei din copilărie, de care o legau amintiri, greutăți și bucurii împărțite… Avea o datorie față de ea, măcar atât, să vadă dacă este bine și apoi poate să plece. Ce s-ar putea întâmpla? Să se supere? Dar măcar află ce e cu ea.
Așa că a ajuns în orașul cu pricina. A întrebat un polițist despre adresă. A luat un taxi. A urcat. A sunat la ușă. A bătut. Nimic. Nici un zgomot.
A încercat clanța, care s-a deschis singură. Ușile din casă toate vraiște, camerele goale, pustii, ca și cum n-ar fi locuit cineva acolo, într-un colț un computer. Care funcționa. Era deschis, iar pe ecran, un dialog. Literele continuau să curgă, ca și cum cineva ar fi scris la tastele calculatorului. Elena s-a apropiat, curioasă să vadă ce e acolo. Poate primea răspuns la întrebări. Mai ales că emailurile Andreei pomeneau de un bărbat cu care vorbea pe messenger.

noname: e cineva acolo?
noname: ești acolo?
noname: te rog, răspunde-mi
elena: da
noname: elena :)?
elena: de unde știi?
noname: de când te aștept...
elena: cine ești?
noname: nu mă recunoști?
elena: nu
elena: poți fi oricine
noname: sunt eu, andreea :)
elena: ...
noname: :( nu mă crezi...
elena: nu
noname: cand erai in clasa a zecea
noname: iubeai un baiat pe nume Aurel
noname: (acum nu ai recunoaste, asa un nume!)
noname: dar nu i-ai marturisit niciodata
elena: asta nu dovedeste nimic!
noname: pe soldul drept, deasupra liniei slipului
noname: ai un semn din nastere, ca un fluture
noname: ultimul lucru pe care il stii despre mine
noname: e un email in care iti povestesc o aventura
elena: ok, sa zicem ca te cred
elena: unde esti? ce e cu tine?
noname: sunt aici >:D<
elena: aici, unde?
noname: chiar nu-ntelegi?