Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

despre firesc

2 min lectură·
Mediu
într-o lume firească nu mi-ar trebui blush cremă de zi cremă de noapte ruj, anticearcăn și tot așa pentru că stând în soare și în vânt chipul meu ar avea libertatea cerului și a copacilor frumusețea lanurilor grele de grâu și mirosul ierbii într-o lume normală mi-ar fi de prisos vopseaua de păr sutienele bijuteriile la modă pantofii cu toc cele șaptișpe perechi de blugi și zecile de fuste cloș topuri și pantaloni cu dungă pentru că iubind alergând după fluturi crescând copii sau plivind legumele trupul mi-ar fi asemenea florilor sau buruienilor fiecare înălțată de la pământ cu rostul ei mai strâmbă sau mai dreaptă cu frunze ascuțite sau rotunde după cum a lăsat-o dumnezeu pe lume într-o lume aievea aș putea să strig și să mă înfurii îngrozitor să plâng să suspin să îmi fie teamă să fiu încruntată ba aș putea și să fiu îngândurată să visez orice și oricând să fredonez melodii în gura mare să dansez în ploaie și să scriu poezii în căușul palmei pentru că trăind printre arbori izvoare și poieni domoale nu mi-aș uita omenescul curgerea firii mele de fiică a pământului ar fi nestăvilită lăsată să fie cum după noapte e ziuă și după viață moarte după ciută un lup și după oceane deșerturi
013456
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
213
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Miruna Dima. “despre firesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-dima/jurnal/14091629/despre-firesc

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@paul-alex-0031006PA
Distincție acordată
Paul Alex
nu are voie să stea în raft necitită, paginile ei vor fi răsfoite până când vor îngălbeni. Mulțumesc pentru firescul rândurilor tale, îmi amintește de cartea lui Khalil Gibran, „Profetul”. Care spunea că atunci când pășești în tălpile goale și te bucuri de felul în care în simți pământul sub pașii tăi și pământul se bucură. Când te bucuri de vântul care-ți trece prin păr și vântul se bucură.
Când te bucuri de ceea ce scrii și eu mă bucur de ceea ce citesc.
Sărut mâna,
Paul
0