Femeie

Poem al unei mâini feminine care atinge o scriitură sensibilă, care conturează luminos un alt portret de femeie, tămăduitoare, din cum arată subtitlul. Contur în linii vagi, pe alocuri, în joc de lumini, cuvinte ca niște mici safire presărate pe margini de vers, discret.
Remarc versurile:

\"O femeie nu calcă nicicând tăcerile\"
\"O femeie nu irosește niciodată piatra,
uneori inel, alteori scriere\"

și ultima strofă aproape desăvărșind chipul celei pentru care poezia este ca o ramă din lemn de cedru:

Lut târziu
în palmele nu-știu-cui
ea nu sfârșește nicicând crugul,
mereu ardere, zbatere, ducere

Acord acestui text o steluță pentru a încuraja autoarea să își lase în continuare scriitura înspre profunzimi de cuvânt.

Ela