mircea trifu

Am strâns timpul din clepsidră, Și cu al lui nisip albastru, Să-ți fac o catedrală mândră, Punând la temelie-un astru. Sculptând un dor din amintiri, Să-i pun pe a sa turlă,cruce, Să

Dacă soarele-ar fi negru și-ar avea raze de zgură, Și de l-am privi în ochi ocrotind, ținând la spate Umbra geamănă a noastră, că lumina-i, o făptură, Suntem cioburi de oglinzi cu pământ

De o viață mă căznesc să îmi urc păcatul meu, Cu un gând mai sus de cer unde orișice se iartă, Până la dreptatea dreaptă să nu mai aud mereu, Sufletul din poezie ce cu Dumnezeu se

Ceva în mine arde, îi aud scâncitul, Nu pot să văd nimic acum de fum, E poate inima ce-și simte asfințitul, De flacară purtată, pe ultimul său drum. Sau e ceva în ziua mea de mâine, Sau

Scrâșnește pământul și lava tresare, De simte că-l mușcă cu dinții o cruce, Suspină pădurea și simte că moare, Căci gura securii nu-i dulce. E Marea în visuri, aproape de cer, Își caută

Versu-i surâsul unei mame Pe buzele petalelor de mac, E-o barcă crudă fără rame Ce locuiește-n rana unui lac. De brațele-și ridică-i munte, Neînțelept, etern copilăros, Cărunt, ca

Sunt poetul mamei mele de când m-a născut pe mine, Mă numea în taină înger când eram mereu flămând Și-mi da fluvii de iubire și povești cu gust de pâine, De ne mai purta de grijă Dumnezeu, din

Cobor pe noaptea nesfârșită Din visul ăsta, coate goale, Cu-a lui cărare ne-ngrijită Plina de lupi ,piele si bale.. Găsesc în vis ,,Pasărea Albă,, Unde stă scris că nu mai crești, Mereu

Când ceasul va veni la mine-n poartă, Și va întinde mâna să mă ia, Am să îmi fac din moarte o amantă, Să-i plângă focul, nemurirea mea. Și am să-i scriu atâtea versuri proaste, Cu ele-ntregul

M-așez obosit pe-o căruntă răscruce, Aici între-albastru și-un colț de pământ, Cu o mână pe cer și cu una pe-o cruce, Un sihastru alungat din trecutul înfrânt. Un toiag tare greu e căzut

E ca o căprioară, frumoasă, inteligentă și sălbatică. Și ca o căprioară, adoră libertatea fizică, sufletească, libertatea inimii, să tresară la cea mai mică adiere de vânt sau de vers, să alerge unde

Întrecând speranța lumii Vezi acum cite unii Cucerind vrea sa supună Ajungând pina si-n luna. Alți încearcă prin putere Ori prin vorbi muiate-n miere Sa i-a totul de la toti

sălbăticit printre cuvinte, alerg ușor și prind din zbor, opt raze de amor fierbinte și-n inimă le torn cu dor. .............te iubesc. și patru salbe în cunună, ți le-mpletesc să știi

prăpastia ce ne desparte, să n-o blestemi,să n-o urăști, căci ea e trupul ce cu lapte, tu l-ai crescut și-acum îl crești. obstacolul ce ne desparte, e mult prea greu să-l poți urni, sunt fiii

Un ciob de lumină dă-mi Doamne la apus, Când raza soarelui se sparge-n înserare, Să-l iau ușor, cu palmele fricii ce doare, Să-mi vindec rugăciunea, să poată să zboare, S-ajungă în lacrimi,

rămâi copilă dragă lângă mine, și amândoi în viață să trăim, să dăinuiască veșnic peste tine, iubirea și credința,căci iubim. iubim și te iubesc dragă copilă, sunt însetat de viitorul

M-ai învelit tăcută-ntr-o vecie, Uitarea grea pe mine-ai aruncat, Și cu albastru tău ciment armat, Ai ridicat o mândră veșnicie. În ziduri mi se-nalță asfințitul, Doar cerul sfâșierea-i

ieri,am văzut pe strada mea, frumoasă într-o gradină, o floare,dar parcă plingea, sta trista si străină. si mina eu o intind s-o rupa, s-o am la pieptul meu, dar mina-mi tremura s-e

Aud vioara când plânge-n mâna ta, Cum geme-a ei chemare pe fruntea lăcuită, Pe nobilele coarde arcușul se ruga, Să nască iar iubirea în noaptea răstignită. Și începu să plouă în fosta mea

deșartă-i dragostea nebună, eu am trăit și cred că știu, când ai venit să-mi fii stăpână, prea laș,eu m-am predat de viu. atunci,tu fiind de rea voință, cu vraja ta m-ai strâns legat, eu

Mai lasă-mă,să mă mai nasc o dată, Dar nu în mine,într-un alt sălaș, În altă lume blândă, mai albastră, Căci depărtarea noastră, din fereastră, Ne-a pus al kilometrilor grilaj. Eu sunt

Sunt Ares, prințul născut dintr-un vulcan, Prin vene-mi curge lava singurului neam, Ce poartă focu-ncoronat pe-albastra frunte Și sceptrul e bătut cu găuri negre, mute. Am rădăcini în magma

Clepsidra mea e spartă, pierd clipe, Azi am văzut și mi-am adus aminte Că-n fiecare noapte se strecurau, Lăsându-mi perna udă când plecau. Într-o valiză-am început să-mi pun Din