Poezie

Eternitate

1 min lectură·29 ianuarie 2015

Mediu

M-ai învelit tăcută-ntr-o vecie,

Uitarea grea pe mine-ai aruncat,

Și cu albastru tău ciment armat,

Ai ridicat o mândră veșnicie.

În ziduri mi se-nalță asfințitul,

Doar cerul sfâșierea-i stăpânește,

Și ori ce dor străin îmbătrânește,

De-ncearcă să-i străpungă infinitul,

Un clopot ai făcut dintr-o dorință,

Să bată cerul,versu-mi de-aramă,

Tremurătoare aripi îi ascund de teamă

Pe rătăciți sfinți în necredință.

Așa ai scris poemul meu în Carte,

Ai înălțat pe fruntea mea o rugă,

Femeie luminează-mi noaptea lungă,

Și fii în versul meu Eternitate.

Și muritoarea ta tăcere, să răspundă,

Cu gura umezită de iertare,

O șoaptă abia născută din chemare,

Și rugul de iubire să-l aprindă

001.127

mircea trifu. “Eternitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14064421/eternitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.