Poezie
Ares
1 min lectură·
Mediu
Sunt Ares, prințul născut dintr-un vulcan,
Prin vene-mi curge lava singurului neam,
Ce poartă focu-ncoronat pe-albastra frunte
Și sceptrul e bătut cu găuri negre, mute.
Am rădăcini în magma inimii pământului supus,
În palma mea răsare soarele și-adoarme la apus,
Nu-i nimeni, universul să-mi pătrundă cu privirea,
Să nu plătească-ngenunchiat, cu viața rătăcirea.
Am multe stele împletite-n pletele-mi cărunte,
Ce-și pâlpâie scânteile dorințelor mărunte,
Dar eu sunt Ares, prințul, regina mea e una
Și am ales pe ea, nemuritoarea ,,Luna,,.
Am dat poruncă, îndată calul să mi-l poarte,
Cel nărăvaș, cu frâu de-argint și făr' de moarte,
Ce rupe cerul cu copitele, făcând cărare,
În grajduri de coral născut, crescut în mare.
Am luat un vis păstrat într-un inel de rugă,
Sub pleoape l-am ascuns, ca trupul să il ungă,
Când o privesc, să-mi simtă dragostea și mâna
Ce-i plăsmuiesc nemuritor, destinul și lumina.
Și ea, scăpând o rază-nlăcrimată, abia șoptită,
Tremurătoarea Lună îmi întinse mâna mică,
Iar eu, am luat inelul rugii de sub pleoape
Și cu iubire i l-am pus pe deget, să îl poarte.
001.179
0