Poezie

Ares

1 min lectură·18 ianuarie 2014

Mediu

Sunt Ares, prințul născut dintr-un vulcan,

Prin vene-mi curge lava singurului neam,

Ce poartă focu-ncoronat pe-albastra frunte

Și sceptrul e bătut cu găuri negre, mute.

Am rădăcini în magma inimii pământului supus,

În palma mea răsare soarele și-adoarme la apus,

Nu-i nimeni, universul să-mi pătrundă cu privirea,

Să nu plătească-ngenunchiat, cu viața rătăcirea.

Am multe stele împletite-n pletele-mi cărunte,

Ce-și pâlpâie scânteile dorințelor mărunte,

Dar eu sunt Ares, prințul, regina mea e una

Și am ales pe ea, nemuritoarea ,,Luna,,.

Am dat poruncă, îndată calul să mi-l poarte,

Cel nărăvaș, cu frâu de-argint și făr' de moarte,

Ce rupe cerul cu copitele, făcând cărare,

În grajduri de coral născut, crescut în mare.

Am luat un vis păstrat într-un inel de rugă,

Sub pleoape l-am ascuns, ca trupul să il ungă,

Când o privesc, să-mi simtă dragostea și mâna

Ce-i plăsmuiesc nemuritor, destinul și lumina.

Și ea, scăpând o rază-nlăcrimată, abia șoptită,

Tremurătoarea Lună îmi întinse mâna mică,

Iar eu, am luat inelul rugii de sub pleoape

Și cu iubire i l-am pus pe deget, să îl poarte.

001.188

mircea trifu. “Ares.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14042430/ares

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.