Poezie

Îngere de lemn cioplit

2 min lectură·18 martie 2018

Mediu

De o viață mă căznesc să îmi urc păcatul meu,

Cu un gând mai sus de cer unde orișice se iartă,

Până la dreptatea dreaptă să nu mai aud mereu,

Sufletul din poezie ce cu Dumnezeu se ceartă.

Cărțile le țin ascunse ca pe un ocnaș tăcut,

Ce îmi răsfoiește-n minte miile de nebunii,

Apoi fuge ca actorul dintr-un film necunoscut,

Să ajungă unde versu-i loc de joacă de copii.

Stâncile se prăvălesc mai convinse ca oriunde,

Că sunt nori și calea-i cer ce o apără de lupi,

Nici o aripă de înger ca umbrela nu se-ntinde,

Când tăbăra peste mine ca albinele din stupi.

Un izvor mă ia în palme și mă cațără pe cer,

Până unde nu există nici un zvon de Dumnezeu,

Nici poeme ce se-nclină ca țăranul la boier

Și nici versurile scrise pe bancnote de un leu.

Vai, săraca bâlbâieală dac-ar fi și-ncoronată

Ar musti coala de regi însoțiți de bocitoare,

Dar noroc de draga muză ce se vinde la bucată,

Că-mi recită nebunia și mă pune la culcare.

Și așa visez că-s iară singurul cuvânt al meu,

Cald ca lacrima ce-aleargă pe obrazul dezgolit,

Ce bătătorește calea pe-unde trece Dumnezeu,

Să ajungă să te-adoarmă, îngere de lemn cioplit.

00988

mircea trifu. “Îngere de lemn cioplit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14122238/ingere-de-lemn-cioplit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.