Poezie
spovedanie
1 min lectură·
Mediu
deșartă-i dragostea nebună,
eu am trăit și cred că știu,
când ai venit să-mi fii stăpână,
prea laș,eu m-am predat de viu.
atunci,tu fiind de rea voință,
cu vraja ta m-ai strâns legat,
eu amețit cu-ntreaga ființă,
ca la icoană m-am plecat.
în mintea ta,un joc de cursă,
și m-ai lăsat,ce gest mișel,
ai vrut un joc,dar mie însă,
nu mi-ai șoptit nimic de el.
crezând în tine ca și-n mine,
eu te iubeam,credeam că-i drept,
te-ai prefăcut fără rușine
și m-ai rănit adânc în piept.
plecând,lăsai în urmă-o fiară,
un uragan în urma mea,
iubirea ta era o gheară
și doamne,cât mă sfâșia.
acum ajunge,hai,oprește,
și lasă-mă În cuibul meu,
sunt ca un vultur printre creste,
nu vreau nimic deși mi-e greu.
dă-mi doamne doar uitarea sacră,
să pling,să râd,să cânt ceva,
aș vrea să fiu acum,de parcă,
îmi cresc aripi să pot zbura.
001.226
0