mircea trifu

Sunt capul lupului ce se preface Că șuieră cănd vântul are toane, Un steag învins din timpuri dace, Acum, gladiator la porți romane. Aici ți-am întâlnit nudă, sămânța, Și te-am sădit la

Simt cum te arde jarul lipsei mele, Când versul tău de mine se temea Și-aprinzi, ca focul, patima-n nuiele, Când mi te dărui, Mistuita mea. Leg norii cu-n cuvânt sfios la gură, Când

Razele de soare stau ascunse În versuri, ca un foc nedumerit, Cuvintele sunt vise nedesprinse Din marea unui somn necuibărit. Și dimineața e cu buzele uscate, Când însetate fără-un rost

Se-aprinde-n mine depărtarea, Tăcerea poart-a ei povară. Armura versului de ceară, Își arde-n teamă, așteptarea. Mă spăl cu sânge din cuvinte, Pe-o rană caldă de noblețe Și legănat de-a

S-a aprins cerul din greșeală, învinuiesc îngerii-asfaltul, Prea plin e vara de cerneală pe care îmi cobor păcatul. Se naște-un prunc într-o speranță, din fericire-i decupat, Îl leagănă

M-am hotărât să-mi fac regat. Cu valurile marea am arat, Și în tăcerea nopții am clădit O abisală casă, mare, boierească, Și-o cruce am cioplit din infinit, Ca ea, iubirea să-mi

Aprind chemările pe cer, Făcându-mi rug din orice nor, Arzând pe boltă dor cu dor, Supus,eu nopților te cer. Când naște tainica scânteie , În jarul frematat de mine, De simți că mă

Eu sunt aici iubito, mă-ngân cu tainicul amurg, Încerc cu disperare cursa să-i opresc un pic Măcar, dar cât ar pune dragostea din mine sârg, Nu pot apusul meu, cu patimă să îl despic. De-am să

Încă tânjește-n mine-un munte de cuvinte, Stingher, parcă-i o turlă rămasă, numai ea, Sunt încă-același câmp de flori nedăruite, Crescut într-o eclipsă, cu gândul la o stea. Fac râurile

De-ai știi unde-i poarta uitării, Tu suflet plecat să îmi spui, Am să ies din tărâmul tăcerii Și în mine din nou am să sui. Și aici las cuvintele grele, Saturate de prea mult sărat.

Cântă iarăși iubirea în mine, Clandestină și fără control, Chiar de-n carne e lipsă de tine, Chiar de patul miresei e gol. Am o dragoste veșnică-n mine, Ce o poartă un corp

Iubito, vino, e noaptea nemuririi, Și-ti lasă lângă patul meu papucii, Căci picură-n fereastră colindele iubirii Și-arama frunzelor pe fruntea crucii. Iubito, vino, căci noaptea arde-n

În seara asta izvorăște-n visul meu, Femeie caldă, învelită-n părul tău, Să ai pe tine doar cercei de-argint, Din corpul tău să sorb al tău alint. Și sânii să-mi așezi pe gura mea, Să-i dau

Suntem munții sortiți să nu se-ajungă Și nici să se atingă cât cerul e-ntre noi, Mințindu-ne-amândoi cu ruga învățată De viată îngropată adânc în amândoi. Prin ochii mei te-ai cuibărit și-n

Mă bate ceasul în tăcere, Într-o clepsidră obosită, Cu fruntea grea înzăpezita, Îmi ninge albul prin artere. Iau cifra doi a amintirii, Pe cap îi pun o sfântă cruce,

Îmi urlă-n somn o întrebare, Cu gura sa nesărutată, Și nedormita ei culoare, Mă cheamă-n zori la judecată. În zbuciumatul gust ce doare, Născut din somnul bătrânesc, Se-aude ,,Doamne,

In mine sete-adâncă îmi mai rămâne trează Când mă ridic prin vis, tăiat pe jumătate, Dar ard în amândouă, ca soarele de-amiază Și-apoi îmi sorb ca vinul, sublimul din păcate. Îmbărbătez

De coama somnului mă țin, Când huma nopții scurmă, Poartă-mă murgule divin, Din noapte cea din urmă. Și batem carnea nemilos, Adapă-te cu sânge, Doar inima s-o calci duios, Că-i proastă

Murgule, eu te hrănesc, Cu vin bun, cu vin domnesc, Îți dau apă de izvor, Izvorât din al meu dor, Ca țesală, mâna mea, Patimă în corp să-ți dea, Am un foc și simt că mor, Poartă-mă acum în

Iisuse, ascunde-te-n mulțimea rea, Un an măcar trăiește-ți viața, În spate lasă-mi Crucea grea, Grăbește-te și pleacă-ți fața, Să nu ghicească nimeni frica ta. Am implantat adânc a ta

Hai dulce iubito aici și te roagă, Privirea mi-e templu și palmele-altar, Sub bolta căruntă un cer să-nțeleagă. Iubirea ce-o poartă un vechi clopotar. Cu versuri nescrise se-adapă

Cerule, fă-mă o cobză și pune-mi sufletul pe coarde, Cu inima ce-o țin în mână să le ating tânguitor, Tu roagă vântul să imi stingă iubirea ce mă arde, Și pune melodia-n rouă și dă-o s-o bea

Sunt la concert, în primul loc din față, Dar scena-i viața, iar eu sunt o baghetă, Maestra Boreală, pe coardele de gheață Începe c-o Ninsoare iubită de planetă. Apoi intră Deșertul și-acordul

Am mai sărutat odată crucea ta și-am pus ultima floare, Crescuse-naltă-n suflet, avea parfumul tău și-a ta culoare, Am smuls genunchii din pământ și rădăcinile le-am rupt, Venise timpul să evadez