Poezie
Poemul îmbrăcat de vară
1 min lectură·
Mediu
S-a aprins cerul din greșeală, învinuiesc îngerii-asfaltul,
Prea plin e vara de cerneală pe care îmi cobor păcatul.
Se naște-un prunc într-o speranță, din fericire-i decupat,
Îl leagănă zâmbind o viață, cu griji de mamă și soldat.
Am luat o lacrimă de-abis și am stins cerul profanat,
Albastru pare mai deschis și versul meu mai îngâmfat.
Pe malul marilor dorințe, sub valuri de nisip și șoaptă,
Cuvântul unei noi credințe, la poarta ta, timid așteaptă.
Și gura de culoarea sânge, trudită-n zori să mi-l recite,
Să crape stâncile nătânge, din glasul marilor ispitite.
Am obosit pe pragul porții căci așteptarea-i ca o boală,
Micuța mea regina nopții, săruta-mi gura și mă scoală.
00951
0