Poezie

Micuta mea femeie

1 min lectură·2 ianuarie 2016

Mediu

Iubito, vino, e noaptea nemuririi,

Și-ti lasă lângă patul meu papucii,

Căci picură-n fereastră colindele iubirii

Și-arama frunzelor pe fruntea crucii.

Iubito, vino, căci noaptea arde-n sobă

Pagini de dor și lacrimi ofilite,

Cu gura somnoroasă mă țin încă de vorbă,

In așteptarea cu ploapele-amorțite.

Îți simt parfumul și nașterea târzie,

Surâsul din icoană ți-au anunțat venitul,

Și pana mea doinește în vals de poezie,

Inobilând pe fruntea mea argintul.

Simt palma pe obrajii nopții mele

Și trupul tău timid cum se-nfioară,

Tu căzătoarea mea femeie dintre stele

Ai ochii dragi înlăcrimați de-o vară.

Pe gura mea simt falduri de petale,

Înmiresmate, vii, ce-mi dăruie sărutul,

Pierduți între dorințe ireale,

In mângâieri se naște începutul.

001.022

mircea trifu. “Micuta mea femeie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14085855/micuta-mea-femeie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.