Poezie

Muntii de hartie

1 min lectură·19 aprilie 2018

Mediu

Suntem munții sortiți să nu se-ajungă

Și nici să se atingă cât cerul e-ntre noi,

Mințindu-ne-amândoi cu ruga învățată

De viată îngropată adânc în amândoi.

Prin ochii mei te-ai cuibărit și-n minte

Cu secole-nainte de-a mă simți de vină

Că-ți sunt ca o lumină născută să te scrie

Pe palma de hârtie, ținându-te de mână.

Așa-i rămas alături și-atâta de departe,

Culoare fără moarte pe tivul de batistă

A stâncii tale tristă, când orișice visare

E-o clipă de-alintare ce strigă că există.

Sărac am fost și-oi fi c-o singur-avuție,

Ca stânca asta vie, fir de nisip si vlagă.

Ce uneori se roagă că vrea numai odată,

În brațe ridicată, s-o țin să mă-nțeleagă.

Și încă stăm bătuți în cuie lungi de lemn,

Am devenit un semn pe stânca de cuvinte,

Dorința să te-alinte e-n mine și o scriu

Dar nu știu dacă ea își mai aduce-aminte.

001.014

mircea trifu. “Muntii de hartie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14124512/muntii-de-hartie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.