Poezie

E versul gurii tale

1 min lectură·22 martie 2017

Mediu

Simt cum te arde jarul lipsei mele,

Când versul tău de mine se temea

Și-aprinzi, ca focul, patima-n nuiele,

Când mi te dărui, Mistuita mea.

Leg norii cu-n cuvânt sfios la gură,

Când soarele-i pe gânduri, în declin,

Și-am să-ți culeg dorința din făptură,

Jertfito, sub o umbră de măslin.

O să-mi dezleg de jurăminte foaia

Și-apoi cuvântul, gura ta uscată,

Din ochii cerului, sorbindu-ți ploaia

Înlăcrimata, dulcea mea-mpăcată.

De mă va necăji și câte-un fulger

Scăpat de Dumnezeu din gelozie,

Tu-n fiecare an să-mi dai un înger,

Îndrăgostită,-n ochii mei, soție.

Îmi râde uneori un gând la poartă,

Cu traista-n băț și literele goale,

Îi iau în mine soarta lui deșartă

Și-n cuie-o bat în versurile tale.

Te trag de mână dintr-o rană-a mării

Și-ți iau durerea undelor de-acasă,

Eu insulă-am să-ți fac din briza verii,

Și să-mi devii la infinit mireasă.

001.175

mircea trifu. “E versul gurii tale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14104797/e-versul-gurii-tale

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.