mircea trifu

Eu ție-ți spun acum fecioară, Când cerul îl apun în astă seară, De intru să te-adorm încă o dată, Închide-mă în visul tău de fată. Și dacă dimineața-n geam ne bate, Ascunde-mă sub pernă înc-o

Unde să caut, în ce umbră amintirea-ți geme, Sub care-apus de soare luna te ascunde, Căci eu, în pulberea uitării, acoperit de vreme, Nu știu de inima îmi bate încă și nici unde. Te iert că ai

Un ciob de lumină dă-mi Doamne la apus, Când raza soarelui se sparge-n înserare, Să-l iau ușor, cu palmele fricii ce doare, Să-mi vindec rugăciunea, să poată să zboare, S-ajungă în lacrimi,

Sunt Ares, prințul născut dintr-un vulcan, Prin vene-mi curge lava singurului neam, Ce poartă focu-ncoronat pe-albastra frunte Și sceptrul e bătut cu găuri negre, mute. Am rădăcini în magma

Bună să-ți fie a ta inimă Moarte, Nu-s mort, am trecut aici pe aproape Să-ți dau un salut și-un gând cuviincios, S-arunc și-o privire pe aici, curios. Știu, sub mantia neagră ai inima

M-ai intrebat în vis să spun ce-aș vrea să fiu, Și tot în vis, eu îți răspund Bărbosule, nu știu, Eu nu sunt fiu de dac, într-un cojoc de oaie, Ce își jertfea copiii pentru un strop de

Iubirea e în noi și-n duhul cel sfânt, E-n firul de iarbă, în cer, pe pământ, Iubirea se naște cu ochii uscați Și tot ea, de lacrimi ne ține legați. Ne naștem cu geamătul mamei pe față, Să-l

Te-am întâlnit când rătăceai în noapte, Erai o tristă fată fără umbră de păcate, Și palmele s-au cufundat în tine împletite, Te mângâiau cu pătimașe-alinturi infinite. Fii umbra mea. Fii umbra

Eu sunt aici iubito, mă-ngân cu tainicul amurg, Încerc cu disperare cursa să-i opresc un pic Măcar, dar cât ar pune dragostea din mine sârg, Nu pot apusul meu, cu patimă să îl despic. De-am să

Voi răscoli pământul și-n brazdele rănite te-oi găsi, Și marea voi ucide val cu val, adâncul ei îl voi prăși De va avea curaj să te ascundă, atentă și tu lună, Tu soare, stai atent, umbră-ți voi

Unde-aș putea să mă ascund, în care Rană de pământ sau mare, Să mă pitească luna-n umbra ei, Robit de teama de visare, Când alții puntea anilor treceau Râzând, eu o pășeam tăcut Dar nu spre cea

Roagă-mă iubito, da, să te aduc aici pe steaua mea, Roagă-mă să îți rup firul de durere ce te leagă De pământ, și rana să ți-o ard cu focul din sărut Și-nvelită-n nori, cu picături de apă să-ți

Eu m-am născut în univers cu teamă, Dintr-o lumină plămădită-n întuneric, De nori rătăcitori purtați în pântec, Și luna m-alăpta cu razele de mamă. Și-am devenit haiduc în codrul cerului, Eu

Lumina ta umbrește soarele și raza sa, E mult mai vie și mai pătimașă decât ea, De-aceia, când i-apari tăcută-n cale, De gelozie-apune, risipit în mare Și-și roade razele de sare. Apoi, el

Eu sorții am să-i spun ceva ,,Eu încă sunt, De-mi tremură genunchii, eu încă pot să cânt, M-am ridicat mereu din căzătură-n căzătură Și tăvălit sunt în durere pân-la gură, Dar uite, stau drept și

Am inima prea mare și prea grea, Încerc pe cer s-ajung la tine, Stăpână-mi ești și rugă-n mine, Ea singură să bată nu mai vrea, Din cer întinde-ți mâna să-o aline. O trag legată și curelele mă

Nicicând n-aș mai putea să zbor Departe de sărutul tău, nicicând, Tu fără umbră nu rămâi, în gând Cu tine n-aș putea acum să mor, Sunt umbra ta cu păr cărunt. Te-ai răspândit prin

Sunt biet copil din flori, găsit pe-o treaptă, la umbra unei mănăstiri, de un călugăr surd și pricăjit, aici trăind din rugăciuni și amintiri, înveșmântat în frunze de pelin, legate cu un fir

M-am înălțat mereu și capul sus M-a ajutat mândria Să-l țin, mi-a curățat genunchii De humă și de sânge, Și doar dorința de-a ajunge, Mi-a dat genunchilor tăria Să nu mai tremure,poruncă A dat

În seara asta izvorăște-n visul meu, Femeie caldă, învelită-n părul tău, Să ai pe tine doar cercei de-argint, Din corpul tău să sorb al tău alint. Și sânii să-mi așezi pe gura mea, Să-i dau

Eu m-am înconjurat cu frica ta să nu te poți apropia, Nici mâna-nmănușată în alinturi să nu te-atingă, Și nici parfumul din sărutul meu să nu te prindă, Tu ești acolo, sus, și frica ta rănită,

În marea cărui univers să mă botezi, Pe raza cărui asfințit să mă visezi, Pe unda cărui val de mare să străbat Să-ți bântui malul cu-n sărut sărat? Pe cine, răvășit în corpul tău avar, Ai vrea

Sunt prințul visului, pe cerul meu sunt cel din urmă, Și stirpea mea e născătoarea stelelor și-a lor lumină, Am soarele în a mea dreaptă și luna-n partea stângă, Și lacuri unde si salcia îmi cere