Maria Prochipiuc

Pornesc de la acest vers aud cum oasele-mi cioplesc în stanci de ceață căutarea , căutarea mea prin poemul tău (era să zic prin tine) veșnicul căutător, o altă căutare în alt registru, e doar căutarea de sine, există aici la tine imaginii care te trimit să meditezi îndelung, înșirând serafimi îndărătul cerdacului cu mușcate. Am descoperit acel cuvânt drag mie și dăruit de tine într-o zi când vremurile se luptau pentru o nouă purcedere și anume: cerdacului , locul de așteptare înainte de a pătrunde înlăuntrul tău. Într-o continuă neliniște, lași cerdacul și ajungi pe miriștile pârjolite ale farmecului , e joaca imaginației, pari a fi pretutindeni.

E un vers care mă pune în dificultate ( zic, că nici nu-mi place ) ți-am uns buzele cu sângele celui ce aleargă , o iau pe bucățele: ți-am uns buzele , îmi sună bine, doar luat așa, mă gândeam că poate fi cu mireasma sărutului, cu lacrima iubirii, cu albastrul privirii, dar nu, tu vii cusângele , senzația e … dar dacă preiau simbolic acest cuvânt poate însemna jertfă, iubire, cred că de fapt asta ai și dorit să exprimi altfel nu ar fi urmat: celui ce aleargă , da , e tocmai ce am prezis: îmbrăcând una câte una măștile consacrate / iubirii / timpului / depărtării

Eu drept să-ți spun m-aș fi oprit aici: ca într-o poezie bolnavă de idee, dar tu ce faci completezi, vii cu o nouă imagine, nu aiurea ci acolo de fapt de unde a pornit poemul, la pieptul părăsit de inimă , iar un vers care mă duce în alt plan: mai rămân icoanele din care ne facem pernă , ce înțeleg eu, e faptul că doar în rugăciune ne putem găsi liniștea și pe noi ( e doar interpretarea mea ).

Mă gândeam că e un poem în care te cauți dor pe tine, dar când am ajuns la ultima strofă descopar că e căutarea iubirii într-o patimă albastră: regăsindu-te spre dimineață femeie / locuind jumătatea unui pat neumblat Frumos spus ultimul vers, da totul e clar, visul unei nopți albe, descoprind jertfa, timpul , distanțele dar mai ales dăruirea în iubire- așa văd eu poemul acesta. Nu l-am citit total ca să-mi fac o părere generală, ci am parcurs vers cu vers, așa mi-am propus, dacă am reușit să pătrund dincolo de cuvinte …

Din capul locului, țin să te anunț că, ce ai scris aici e cu adevărat o cronică a uni eveniment și mai ales a unui eveniment care are și un suport material- o carte. Ai ales foarte bine tilul, de fapt e primul lucru care m-a atras spre lectură.

De obicei articolele sunt așa ca niște anunțuri, dar aici la tine e cu totul altceva reușești să atragi atenția cititorului nu numai prin titlu, dar mai ales prin felul cum ai conceput acest articol, plin de emoție, tu trăiești momentul și dorești să ne transferi această stare și nouă cititorilor. Voi încerca să merg pe firul emoțiilor, precum aș balansa desculță pe sârma ghimpată întinsă de-a lungul kilometrilor de graniță între români și români.

Prin această prezentare ai reușit să-mi stârnești curiozitea de a căuta prin librării cartea Veneticii. Concis ne prezinți pe scurt conținutul acestui roman, dar încerci să ascunzi anumite elemente tocmai pentru a ne lasa nouă cititorilor să le descoperim prin citirea întregului roman.

Eu personal te felicit pentru acest articol, și mărturisesc că eu nu reușesc niciodată în cuvinte puține să spun atât de multe. Aici stă frumusețea unei scrieri, chiar articol fiind.

Da asta e!
Îți mulțumesc pentru faptul că m-ai făcut să te înțeleg dincolo de anotimpuri,dar mai ales de alte cuvinte. Sper să nu fiu înțeleasă greșit referitor la acest dialog,( ca ar fi o corespondența) dar e o mare bucurie când reușesc această stare de contopire cu poezia.

Nici nu m-am gandit ca tu ești undeva unde nu este iarnă, eu doar am încercat să pătrund dincolo de cuvinte, am făcut doar o asociere între starea sufletească și cea exterioară.

Dacă acolo unde te afli tu e doar ,,primăvară,, înseamnă că ai transpus foarte bine această stare de transformare a naturii prin sufletul tău. Aprecieri!

Frumoasă această împletire între gând și starea expusă prin versuri, e ceva care parcă supralicitează gândul, iar ecoul acestuia se transpune în vers. Așa văd eu scrierea ta, nici nu știu dacă am mai fost pe aici, te cunosc doar din pagina mea prin contribuția ta la conturarea unor portrete de autori, acolo parcă ești altul probabil detașat de tine, aici totul e interiorizat, sobru pe alocuri, dar refelxiv.

Textele par neterminate, e jocul acesta plăcut al gândului cu realul, imaginile sunt incitante, încerci să ne dai senzația ca spiritul tău este prezent mai mult în versuri, dar eu inuiesc că doar gândul e cel care predomină. In versuri văd căutarea de tine, te cauți, iar eu nu voi mai spune nimic, sunt doar un martor exclus al firii și încerc să pătrund dincolo de specru, dând ocol, vâslesc prin jocul acesta de-a irealul.

E o propunere- nu crezi ca ai putea sa scrii gândul italic? parca ar avea alt efect. Cred ca e foarte bine si așa, daca ai scrie italic ar parea ca rupt, așa e o împletire. Tu decizi eu,doar am gandit!

și totuși primăvara vine
boala reflexelor verzi ale sîngelui
fiecare cutremur are semnele lui
prevestitoare mi-a spus un om în tren

Consider acest poem o mărturisire a unei stări sufletești mai mult decât ceea ce se întâmplă în natură. Văd boala reflexelor verzi ale sîngelui o exprsie proaspătă și plină de sensibilitate, conturând transformarea naturii. Aceste rânduri reprezintă mai mult decât o comunicare ne transferă dincolo de noi, dar și în noi. Urmează apoi o însiruire de evenimente: mi se lipesc de oglinzi tălpile reci ale ochilor… am văzut o bătrînă fugărindu-și sicriul portocaliu pe gheață unele par rupte din contextul poemului, eu le văd totuși ca făcând parte din ele ( fac un joc, le scot din context și văd că se poate și fără ele, apoi le așez din nou și văd un alt tablou)


atunci am știut că e inevitabil
că trebuie să vă avertizez
va fi nevoie masivă de transfuzie
nimeni nu va fi imun

Finalul e cel care închide cercul poemului, e parcă o pregătire spre ceea ce se va întâmpla în curând. E o trăire sinceră și marcată parcă de eveniment, înțeleg că la tine deja a venit primăvara, atât în suflet cât și în natură.

Citesc textul acesta și incerc sa-mi revin din alte citiri, dar fac lucrul acesta, așa la întâmplare, și tot tu și tot textul tău, revin că și așa sunt dusă… textul acesta pe care îl pot numi cu toată responsabilitatea poezie, are o organizare specială, cuvintele au un loc anumit în fluxul enunțurilor. Prin schimbarea locului cuvintelor :

între mâinele de ieri și ieriul de mâine
între
în

s-ar pierde poate armonia pe care poate ai dorit să o așezi acolo cu toate că se mai poate interveni, eu respect locul cuvintelor și mă rezum, doar sa spun ce cred despre ele. A doua strofă mă duce într-o lume de reverii, e un fel de ambiguitate aici:

o mie de sori
și iubita cu ochi de smarald
se află nici acolo nici aici
nici aproape nici departe
se află

dar această stare e tocmai pentru a scoate în evidență prezența iubitei pretutindeni, de ce pretutindeni, tocmai pentru a înțelege subtilitatea acestui poem de iubire.

Voi reveni să văd ce nu-mi place!

ridică talpa, mă vei găs /- aici e întreg poemul !!

Bogdane,

Ce rămâne oare după ce voi disloca vers cu vers? Hai să vedem! Prima strofă luată pe ansamblu îmi dă senzația unei rupturi între tine si ea sau mai poate fi intre tine si tine, e întrebarea care te răscolește și vrei răspuns.

Dacă iau vers cu vers: ce rămâne după instalarea intempestivă / a dublei înstrăinări? , versul este construit bine, dar știi ce cred, că intenționat ai folosit cuvântul intempestivă, ai vrut ceva, altceva decât cuvântul simplu, când putea să fie pe neașteptate dorit sau nedorit.

Apoi:ce e pata de sânge bifurcată / în sufletul nostru? E o experiență personală prin care treci și durerea nu o poți califica altfel decât prin acea pată bifurcată, deci durerea e împărțită aș fi zis: ce e pata de sânge bifurcată / sufletului pereche?.

O ultimă întrebare din prima strofă cuprinsă în trei versuri: ce reprezintă măștile sub care / umbrele amândurora / zâmbesc contrariate? întrebarea conține și răspunsul, sentimentul era și el tot o mască ascuns după umbrele voastre și iar aș zice: ce reprezintă măștile sub care / zâmbesc contrariate / umbrele împerecheate ?

Ultima strofă îmi este foarte clară și reușești să refaci totul. Pe ansamblu, nu am de reproșat ( e prea mult reproșat , dar nu gasesc alt cuvânt acum) e starea ta mai bună sau mai rea, expusă într-un anumit stil care îți aparține. E doar o părere !

Este poate pentru prima data când citesc comentariile ca să nu mă repet, dacă eram prima la comentarii cred că era altceva, dar nici așa nu e nici o problemă, eu îmi expun doar părerile mele, se pare că datorită vitezei, cică vitezei civilizatoare (?)cu care parcurgem timpul, totul e întors invers, că ideile trebuie scrise altfel că modernismul și …

Și apoi îndrăzneala ta de a scrie un eseu referitor la un subiect atăt de sensibil mi se pare ieșită din comun, tu nu ai înțeles că aici se vrea literatură, dar văzută doar din anumite puncte de vedere, care puncte? Da, aici e durerea, când vrei să afli îți vin sugestiile precum unele comentarii la texte ( mi-a placut, ești rămas în urma cu o sută de ani, aceste cuvinte au mai fost folsite… și exemplele pot continua… Cand vad un roman sau o poezie cu rima alba de calitate multi striga si critica doar pentru a-si ascunde propria infirmitate. Discutabil este daca cei ce striga sunt sanatosi sau cu adevarat infirmi. Daca s-ar pune un premiu substantial pe-o cursa de o suta de metri, la care e liber sa participe oricine, ologii ar urla de ciuda, s-ar razvrati si desigur ar merita compatimiti. Un om sanatos nu are dreptul sa se comporte asa, el urla doar ca sa-si ascunda neputinta, ii proclama bolnavi pe toti concurentii ca sa-si evidentieze propriile merite – aici ai mare dreptate!!), dar când vrei să afli concretul, atunci e cu totul altceva.

Mi s-ar fi parut interesant să supui discuției un autor cu cartea respectivă, să dai pasaje, poate în felul acesta să zicem ai fi fost mult mai înțeles. Tu vorbești la general, și în general se scrie foarte mult nu numai proză, ci și poezie. Uite am citit cartea unui coleg de pe site, Costel si ce pot spune e ca, acolo găsești idei simple expuse cu o frumusețe deosebită ( e doar unul din exemple), dar am citit și alte cărți care sunt faimoase prin faptul că sunt atât de actuale mai ales în vocabularul vulgar folosit Iar cei care socheza prin pornografie si injuraturi sunt declarati adevarati oameni de cultura. Daca mai au si-o coperta deocheata succesul este asigurat - aici ai perfectă dreptate… și pot continua, dar nu uita dragul meu, că, totuși facem parte din alte generații…(fără nici o suparare)

Ai venit cu niște exemple din antichitate, Homer, Virgiliu, și spui că și-au pus ei canoane cum și în ce fel să scrie, erau canoanele timpului respectiv, poate mulți de atunci nu-i înțelegeau așa cum nici noi astăzi nu-i înțelegem pe alții…

Apoi vii spre romanul modern, mulți dintre consacrații romanului se ocupau doar de literatură, noi (ma refer doar la noi doi) încercăm să înțlegem anumite lucruri prin prisma noastră, vrem ca totul să fie limpede, cunoaștem niște reguli consacrate, trecute undeva prin teoria literaturii, undeva prin file de istoria literaturii și când vedem altceva se pare că ne deranjează sau poate ne depășesc… nu uita Sorine, că aici e doar un atelier unde fiecare vine își expune starea sufletului din acel moment, poate fi ceva genial sau, nu… cel mai grav e atunci când susții cu tot dinadinsul că ești genial și că nimeni nu este ca tine.

Că mergi mai departe e bine, dar aici nu sunt de aceeași părere cu tine : Merg mai departe si afirm ca-n lume exista doar cincizeci de scrieri care se incadreaza in categoria prozei ca arta. Nu e chiar așa, sunt multe cărți nu bune, excelente, sunt scriitori care au scris poate o carte și… a fost cartea vieții lor și pot continua..
Spui tu: Un prozator ar putea scrie un roman in douazeci de pagini, folosind trimiteri catre alte carti deja aparute. Am fost tentat sa compun un astfel de roman aici, pe site, folosind scrierile membrilor prezenti si nimic mai mult. De exemplu, daca actiunea se petrece intr-o camera de hotel de cinci stele pot pune o steluta si o trimitere catre pagina cincizeci din proza X al autorului Y…I-ai descoperi usor, caci ei se ascund in randuri stufoase, complicate, care ametesc cititorul si-l trimit de multe ori la DEX si toate astea pentru a-si ascunde o lipsa acuta de idei. Nu de talent, doar de idei. Te rog ar fi foarte interesant și chiar te provoc la asa ceva , pot colabora cu tine, ar fi poate cel mai interesant lucru care se poate face.

Lectura acestor texte ne deschide unele perspective neașteptate asupra fenomenului literar, pe care nici una dintre ramurile științei literaturii nu e în măsură să ni le ofere. Observând spectacolul înfățișat de anumite evocări găsim de plidă sugestii pentru persistarea în timp a unei opere de o scăzută valoare artistică sau… Ne formăm o idée despre familiile de spirite, despre afinitățile selective dintre cei ce scriu, putem astfel, să explicăm mai ușor legăturile și consonanțele dintre operele lor. Avem posibilitatea să surprindem mai ușor diferențele dintre modalitățile lor artistice.

Câștigul cred că este altul, cel care îndrăgostit de o anumită operă își dorește să cunoască modalitățile și formele folosite în creația artistică, este interesat ce semnificație a dorit scriitorul să-i incifreze, de ce modele s-a servit, în ce raport stau personajele față de autor, cum reflectă opera realitatea trăită de acesta…sunt doar câteva întrebări cărora, într-o măsură mai mare sau mai mică le-am putea afla.

O caracterizare a romanului în general ar fi din partea mea: să schițeze cât mai fidel profilul fizic și spiritual al omului, să sugereze adevărata dimensiune a existenței sale, care să fascineze adesea pe contemporani… să descoperi comori de artă în clădiri, zugrăveli, notând tot ce merită să fie admirat sau cunoscut să reușești să prinzi sub pana scrisului tău expresia și mai ales privirea cititorului, care să-ți deslușească focarul expresiei, să ai ca normă a vieții chiar și acest romantism învechit, dar să expui cu genială plăcere, sentimente , lucrui, oameni, să poți expune viața cu miile ei de izvoare ale plăcerii, să-ți îndrepți gândul și către alte lumii, chiar și a celor săraci, undeva prin văgăuniile societății…

În viață , în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine și uneori chiar timpul tău supus jertfei. Astfel poți rămâne pentru multe timpuri un stâlp de lumină caldă în jurul căruia crește și înflorește viața, altfel poți să rămâi ca statuia de sare a soției lui Loth, uriașă , clară, rece, și amară în mijlocul pustiului veșnic..

Poate voi mai reveni!

Pătrund prin efracţie dincolo de tine, să-ţi înţeleg sensurile, chiar dacă nu mai există zâne, eu sunt doar cea întemniţată pe viaţă în versurile altora, ale mele nu mai sunt, le regăsesc la fiecare din voi, faţă de textele anterioare ce pot să spun, e cred că e o stare de moment a ta, încerc să-i găsesc anumite valenţe textului, mai ales în combinaţia de sare şi zahăr… cred că urmează povestea, fiecare dintre noi să interpretăm …după gust

Te pot considera un autor reflexiv, ca să nu zic poet cu toate că meriți pe deplin să fii numit așa. Ce-am sesizat, e că în ultimul timp îmi dai o senzație de prea plinul din tine, văd că zilnic încerci să-l reverși în poeme mereu noi, în sentimente cumva de eliberare:

pe o traiectorie piezișă,
fără să-ți justifici plecarea,
ai ieșit din mine

în ultimul timp conservi aproape obsesiv aceeași formulă poetică- preplinul din tine, versul est incitant, te-am regăsit în alt poem prea feminin, încerci cu greu să-ți maschezi modulațiile versului aproape elegiatic:

cu pluralul astfel înjumătățit,
sângerând în interior,
vorbesc singur

biograficul stării tale este reflectat până la refuz, ești parcă înfiorat de tot ce se întâmplă, dincolo de tine:

sufletu-mi,
îmbibat până la refuz
de mireasma halucinogenă
a pielii tale,
își cuantifica interogațiile

E taina iubirii mai tare decât rațiunea și atunci dai frâu liber versului exprimând sentimente. Îmi place starea aceasta, e ca o stare de beție când nu mai ești sigur de nimic, totul e doar vis…

Epigramă, da, am zis că nu mă pricep vreau lecții, te rog dacă poti să apelezi la mariacyt@yahoo.com.Multumesc mult!

Profesoara de romana mai mult decât alți profesori mângâie literele dându- le forme, le așează în piramide clădite în ani de lumină sau uneori doar la lumina unei lămpi de gaz …ai sa-mi spui că de mult nu mai există așa ceva, și te voi voi contrazice, și îți voi spune că a trecut pe acolo și a trăit și momentul, când din dragoste pentru această meserie, departe de alte lumi, în gazdă stând nu avea voie să aprindă lumina după ce toți ai casei se culcau, și atunci, da, atunci, a zis ca va aduce rusticul în cămăruța ei, și și-a cumpărat o lampă, ce a fost mai greu e că nu mai gasea gaz…poate vei spune, doar un nebun mai poate face așa ceva, da, un nebun care trăiește din pasiunea lui…au trecut vremurile când profesorii erau considerați dascăli… da, au trecut demult aceste vremuri…a rămas doar amintirea profesorului indiferent ce preda el… acum, există elevi și profesori…profesorul care încearcă să facă carte este considerat agresiv, este învechit, doar elevul este mai profesor decât profesorul, își perminte să facă și sex în fața profesorilor…( mă opresc altfel …)

era doar lumina scursă prin atâta sânge colorat era doar lumina- e o răzvrătire tot ce citesc eu aici, ce caut să înțeleg, e adevărat că demult nu am mai fost la tine și azi când vin, învățată cu poeme de dragoste mai ales, aici e cu totul altceva, dar ce crezi că pot să mă întorc din drum, nu! E viața lumii aici la tine, parcă sunt la știrile de pe PROTv, totul se derulează cu repiziciune, imagine după imagine, trecere dintr-un registru în altul.

E realitatea lumii, expusă frumos în versuri care se răzvrătesc unele pe altele, ca apoi să se adune ca într-un sfat:

alte două sute nu mai știu cum mă cheamă dar pe tine te-am mai văzut
conștiințe adormite printre discuții cu săraci și cu foame
războaie teoretice încă omoară practice orizonturi
suntem pentru voi doar imagini cu umbre bune de ajutat

Pentru ca textele tale să poată fi citite e bine să postezi doar câte unul pe zi!

Am remarcat în mod deosebit ultima strofă:

nomadă-i lacrima ce-ți iscălește graiul
cu pielea vorbei îmbrăcată-n codru de pământ
nomad e sufletul ce își mai poartă straiul
închis de-a sa iubire în preajma de cuvânt.

Am intrat , am citit, încerc să reflectez, primul vers mi se pare destul de dur pentru o adulmecare a iubitei, și totuși parcă nu ar fi nevoie de acest vers, e doar părerea mea ( eu aș renunșa la el, nici măcar nu l-aș înlocui) ce urmează mi se pare că este estompat de acest vers, apoi totul decurge frumos, ce ar mai fi poate metastaza a iubiriicare îmi rupe imaginea ( poate numai mie) aș renunța , sau poate o schimbare, nu mai bine renunț ( vreau să ânțelegi e doar imaginea mea pe care incerc să mi-o fac făra ), tu ești singurul care decizi, tu știi de ce ai folosit exoresia respectivă. Sfârșitul e frumos, surusul în vitralii de vise!

Mă bucur că înaintea mea a venit un prinț(nu spun rege, îmi plac mai mult prinții)în materie de sonet, mesajul pentru mine e extrordinar, trecând dincolo de rigorile formei, mă bcur că te văd și aici, oare mi-ai promis mai demult sau a fost doar propunere... Mult succes, învață să cânți mai întâi cu inima și apoi prin cuvânt...

Pentru toți cititorii și comentatorii

Între mine și Șerban nu există nici un fel de dispută sau ceartă! În primul rând am acordat deplină importanță întrebărilor care mi-au fost puse și am încercat ca răspunsurile să fie pe măsura întrebărilor.( dacă am reușit sau nu rămâne de văzut).

Răspunsuri:

Ce am reținut din comentarii și consider că îmi sunt de folos pe parcurs, pornind de la fenomenul poezie.ro, fiecare a încercat să explice sau să se explice din mai multe puncte de vedere pe care le punctez și eu mai jos

- creații în dialog
- discâlciri și încâlciri de sensuri
- despre limbajul folosit în poezie
- propunerea unui joc
- propunere de titlu ( în momentul de față decizia asupra titlului nu-mi mai aparține, consider că la tilul existent aș mai putea adăuga…și nu numai )
- s-a sesezat intervenția celor doi colegi de pe poezie.ro : Ioan Ravel și Mircea Iosub; acest lucru a fost pentru mine un dar. Intervenția lor nu a fost premeditată, într-un dialog de 15-20 min. le-am pus întrebările, iar răspunsurile lor m-au fascinat și am considerat că merită subliniate
- răspunsurile în acest eseu au fost strict pentru Șerban, dar pe parcurs analizând poat fi pentru oricine își pune întrebări
- adevărul tot timpul se va afla la mijloc
- se pare că în acest eseu ( text) nu am reușit să pun frumosul (?! )
- se consideră că acest text poate produce o ruptură în comunicare
- dacă totul se rezumă la textele de pe acest site, atunci e un pic pierdere de timp și risipire

O părere strict personală!

- textul nu a fost și nu este scris pentrru o Istorie a Literaturii, prin răspunsurile la întrebări și comentarii era doar o confirmare sau o infirmare a ceea ce gândesc eu despre cuvântul scris, indiferent sub ce formă.

- Unii nu ar trebui să uite că am comentat și autori care scriu proză – în acest eseu m-am referit strict la poezie, autoarea scrie și proză ( sau doar încercări de proză? ), comparația era strictă pe textele ei.

În mod deosebit Șerbanului

– Șerban eu sunt cunoscută aici sub numele de Maria (Decembrie) și mi-ar fi plăcut să mi te adresezi așa, că am folosit apelativul domnule, tu mi l-ai impus. Ai încercat să mă distanțezi și atunci am crezut de cuviință că așa e mai bine cu toate că pentru mine acolo în eseu și aici în comentariu ești doar Șerban( devin patetică ??)

– Dacă întrebările tale au fost o provocare e de bine!
– Dacă ceva mă deranjează e doar (superficialitatea?) faptul că ai ales aproape la întâmplare o idée și deci nu ți-ai putut face o imagine de ansamblu, chiar dacă suntem într-o eră a vitezei (eu tratez toate subiectele cu seriozitate)
– După cum am spus și în comentariu anterior, nu am încercat să dau o definiție, chiar dacă am spus că fiecare poate defini…de fapt este foarte ușor să spunem că poezia nu poate fi definită (așa cum mulți spun că nu pot defini iubirea și totuși iubesc ), poezia există e o stare care mă/ne definește
– Din tot ce ai spus în comentariul tău, încerci parcă o definiție…că e un chibrit…sau un surâr, sau o lacrimă… și mă întreb dacă poezia nu este materia primordială, îți respect părerile și sunt pentru mine noi definiri ale poeziei.
– Cred că pot pune și eu niște întrebări, considerând că rolul eseului e încercarea de a ne clarifica anumite lucruri

Iata de ce incercarea de a imparti poezia in categorii, genuri, curente, etc mi se pare extrem de nociva: pentru ca aceasta categorisire da prilejul unei imense confuzii pentru omul care se hotaraste sa se dedice poeziei, adica sa-si exprime sufletul…

1. Poezia chiar nu poate fi împărțită în categorii ?
2. Există sau nu curente?
3. Cum vorbește sufletul?
4. Când ne aplecăm asupra textului și ce înseamnă text?
5. Cum și în ce fel te faci înțeles în poezie?

Pentru ca un eseu să-și atingă scopul

Critica sau aprecierea au în general cea mai mare importanță, dar nu așa luând o idée la întâmplare și să o aruncăm ca o piatră în apă, a făcut câteva valuri și... ci să fie dezvoltată, discutată în contextul de unde provine.


Vă mulțumesc tuturor, și în mod deoseibit lui Șerban că mi-a dat posibilitatea să mă caut și să mă găsesc (?) dincolo de cuvinte.

La + - nu e chiar o analiză, nu am urmărit așa ceva, sunt doar niște concluzii la care am ajuns în urma scrierii unor eseuri. Despre poezie se pot scrie studii, nu întâmplător am pus părerea celor doi colegi de pe site, răspunsurile lor au fost date pe loc fără ducumentare, ci așa cum văd ei…fiecare poate defini din punctul lui de vedere…

La – fiindcă mi s-au pus niște întrebări mi se părea normal să răspund, dacă sunt sau nu lipsite de substanță întrebările domnuli Șerban asta rămâne de văzut pe parcurs, îmi pare rău că ai interpretat gresit, nu mă apâr în nici un fel, am dat mai multe exemple de viziuni asupra poeziei, tocmai pentru a arăta diversitatea percepției fiecăruia dintre noi. Nici nu mi-am dorit ceva compact, dacă vrei am ``aruncat`` așa la întâmplare diverse idei cum le spui tu înrudite pentru incitare…
Multumesc!
Mă așteptam să vii totuși cu un răspuns la întrebările puse de domnul Șerban fiindca nu e singurul care pune întrebări și așteaptă un răspuns.

Ion - Tăcerea e singurl lucru care mă omoară! Nu vreau să te contrazic cu nimic, doar atât referitor la spusele tale: la cei curați toate sunt curate!

Daniela - Așa mi-am văzut gândurile precum cocorii care pleacă și vin, ce frumos mi-ai descifrat cuvântul, mult mai frumos decât l-am gândit, repet de mii de ori : frumusețea stă în ochiul privitorului!