Apostrof - Revistă a Uniunii Scriitorilor ce apare la Cluj-Napoca, redactor sef: Marta Petreu. În paginile revistei din martie a apărut cu câteva sonete, Adrian Munteanu:
La masa mea de scris un
nașol.
Dar interpretarea e lamentabilă, îmi pare rău s-o spun. Parcă sunt decupate frânturi din cărticele și aruncate așa aiurea. Didactică, rigidă, dezinteresată. Ca la școală. Până și un școlărel
Îl vom cunoaște astăzi pe Ionuț Caragea cel care poartă numărul de înmatriculare 2743, are ceva vechime pe acest site, este un autor original, care și-a făcut din poezie o întreagă arhitectură,
m-ai cules dintr-un stop cadru
ai încercat să unești punctele
pentru a face poduri peste ape
ne strecuram sufletele fotografii alb negru
ploua când îmbrăcați în negru ne apropiam
delirând alte
poate că există clipa când chipul ți se răsfrânge în oglindă - era ieri
când celulele trag să moară încă din mugure spaima de a nu fi surprinse iubind
e timpul când scrisorile vin și pleacă
aveam nervii decupați în batiste – lacrimi
aș fi preferat patul acela să rămână alb fără conturul tău
ne-am fi adăpostit prin scorburi să fim culegători de flori
ne-am fi ridicat încet încet pe
Tu, suflete ce rătăcesti prin ceată,
Ce-n zile si în nopti ai plâns,
Revino azi din nou la viată
Căci nu s-a dus.
Si mai trăieste azi în tine
O dragoste ce n-a muri.
De este rău sau de e bine
Cine-o
Alexandru Dan-Alexandru e un caz individual, poate o întâmplare externă a personalității sale, a celui ce s-a născut într-o continuă poezie. Mintea lucidă a lui Dan Alexandru e ca un fel de
nici lumea nici infinitul nu mai poate visa singurătatea ne absoarbe-ntr-însa
doar vorbe ciudate și-o haină îmbracă un suflet zăvorât în trup
mă lași mereu pentru alte timpuri în noaptea brazilor
parcă a fost mai ieri într-un vis întâlnindu-ne
ne scurgem viața în clipe – nemărginită zare
între maree respirație tulburătoare
mi-am pus eșarfă roșie
între un ieri și-un azi suntem noi
nu
Motto: într-o zi ai să pleci fără mine
și am să adorm în viață fără să trăiesc
dacă ar fi să plec
voi lua cu mine toate nopțile în care mă luminai
ți-aș dărui doar simțirea în viața asta
O stâncă albă îmi străpunge gândul
Șoapte dau anii strânși sub povară;
Te naști cuvânt
Și mă biciui cu privirea-ți oarbă.
Tăcerea mi-o împarți în două, egal,
Ca o sabie a miezului de
De-ai fi aici, m-ai mângâia - privire,
Din suflet mi s-ar risipi minciuna,
Copacii goi ar înfrunzi pădurea
Dacă ai fi!
De m-ai privi, mi s-ar topi tot gerul
Cu binecuvântarea-n mâini de
Era la început de aprilie, nu ca ar fi fost luna păcălelilor, dar era luna lansărilor de carte la Chișinău; eram adunați în sala mare a bibliotecii, lume multă, mulți iubitori de cultură. Eram pe un
Pe undeva, printre copaci, de-aseară a nins cu poeme
Și peste blocuri, care, își sting luminile mute.
Cineva mă caută prin vreme
Erau parcă ochii tăi adânci.
Pe undeva, doar ploaia mai
E atâta tristețe! Privesc icoana în singurătatea ei de azur. De undeva se aude sunetul tainic al ceasornicului. În singurătate, doar ticăitul lui retrăiește timpul, nu te mai poți împotrivi. Adio!
undeva într-un loc anume oamenii mă uimesc îmi alătur pașii de pașii lor
fiecare cuvânt răsună sub clopot când se face noapte ascult
uneori singuratică învăț bucuriile pe de rost
dorurile îmi
plutesc printre frunze foșnind a toamnă
și a cântec strivit sub copite de cerbi
îndemnându-mă să fiu mai aproape de cer
cu amurgul dansându-mi pe frunte
noaptea mă crește a negăsire
în scorburi de
Poetul e cel care prin gesturi se consumă metaforic în cuvinte prin actul creației. El este cel care ne furnizează materia poetică nu numai ca substanță, dar o și configurează. Poemele acestuia nu se
nu vreau să te văd în noaptea asta așteptând scâncetul unei nașteri
doar basmele se pot revărsa asupra coplăriei la ceasul ce bate noaptea jumătate
e o poveste într-o lume reală cu mânecile
mai muritoare decât acum inima mea nu s-a simțit niciodată
din noaptea noastră mi-am clădit depărtarea
pe linia vieții mi-am așternut un punct în întuneric
era măsura jumătății dintre tu și eu
voi
Vara
Toamna - anotimpul în care te poți bucura din plin de explozia de nuanțe ruginii și de verdele-gălbui din fiecare zi. Nu departe e padurea, e un peisaj în care predomină culorile calde ale
Forța evocatoare deosebită a cuvântului poetic rezidă în ambianța sa structurală, ivorâtă, la rându-i, din depozitarul unei experiențe personale sau…Cuvântul în sine este un semn al senzațiilor
Vineri, 09 decembrie, de la ora 13.00, la “Polul Cultural – Librăria Universității”, sunteți invitați să participați la evenimentul prilejuit de lansarea în Cluj a cărții „Prințesa Pasăre” de Florin
MP