Ispită temporală

serpuind...

mi-era dor de cateva versuri de-ale tale... stiu ca e tarziu... dar am lasat semnul meu de trecere...
ma duc sa imi iau povara de stele sa adorm si eu spre dimineata

inoni

Ce bine răsune valea poemului în cuvinte-cerbi, călcători de anotpimuri, din care se nasc găsiri-regăsiri sub foșnet de suflete, iar \"noaptea mă crește a negăsire /în scorburi de nesomn să-mi ascundă privirea\". Iar zorii vin dinspre copacii cerului spre \"ochiul cel singur\", atingând mâinile cele de versuri dătătoare lumii.

\"tu aluneci și m-asculți doar un timp
prin grădini șerpuind a ispită\"


Ca o eliberare din \"zodii lunare\" și mereu amintirea din cuvinte-timp, în armonie de inimi.

Ela

ai nascut o poveste in cateva randuri. te nasti si tu cu ea, asa cum o faci cu fiecare cuvant scris pe hartie sau pe sufletul celor ce te asculta. imi spune povesti si am sa să fiu mai aproape de cer
cu amurgul dansându-mi pe frunte si maine, da, maine, am sa-ti fiu iubire, am sa-ti fiu copil ochiul cel singur tresare arzând
a neliniște oarbă între zodii lunare, iar tu ai sa ma invelesti, si te aflu mereu aluneci și m-asculți doar un timp
prin grădini șerpuind a ispită

Ca o poveste de dincolo de anotimpuri, de dincolo de spatilu cunoscut... totul la tine e altfel, un altfel ca de poveste... cred ca tu insati arati ca o poveste...

\"tu aluneci și m-asculți doar un timp\",
doar atât cât afară e toamnă,
iar atunci când zăpada ne vine subit
Îți găsești pe loc altă doamnă... :)

Bogdan – semnul trecerii tale pe aici mă bucură, m-aș fi bucurat și mai mult dacă spuneai și ceva referitor la aceste cuvinte ale mele înșiruite unul după altul, de fapt e o scriere la patru mâini și la două inimii.

Ela Victoria- noi, trecători prin anotimuri, de fapt anotimpurile se perindă prin timpul nostru, iar noi, noi într-o continuă căutare, căutare a unor lucruri dincolo de noi, a regăsirii celuilalt, bine punctat- armonie de inimii.

Victor – rândurile se descriu și se scriu poveste, uneori devenim personajele acestei povești, dacă e un singur suflet care vibrează mă pot declara mulțumită. Mai aproape sau mai departe de cer stă doar în putința noastră, să alunecăm peste timp ascultând inimile celor care bat împreună cu noi, uneori devenind ispită, alteori drum, cîteodată lumină…

Gabriela – poveștile se țes în anotimpuri și duc cu ele alte anotimpuri, o poveste începută la căderea anotimpului alb, povestea e în noi, spun în noi, fiindcă am fost doi când am scris aceste versuri, meritul e doar al celui ce m-a primit să mă pot înfășura după cuvinte și să reușim să le dăm viață.

Ioane- Eu alunec cât o toamnă, schimb anotimp după anotimp, ți se potrivește de minune catrenul, te-ai transpus cu totul în el, cine schimbă toamnele cu doamnele? Epigramistul! Nu caut să văd daca există rimă în ce spui, las pe alții experimentați în ale catrenelor să-și spună cuvântul, eu doar mulțumesc de trecere și de semn.

Mulțumesc mult pentru încurajare.și aveți dreptate sunt la început și am nuvoie de sfaturi,de încurajări,de.....mustrări.și eu citesc ceea ce scrieți dumneavoastră.succes în continoare.