atunci când îmi ard ochii
privindu-i pe-ai tăi,
aștept ca mocnirea lor să se sfârșească.
în zadar.
iubitule,
hai să murim îmbrățișați,
cu ochii mei în ai tăi,
să ne sfârșim odată cu
răscoliți de lunile pline
din vară,
dragostea v-a surprins îmbujorându-vă chiar și în vârful degetelor,
iar noi am șoșotit zâmbind de fericire.
v-au scris pescărușii cu un albastru emotiv,
aș fi vrut să te chem,
însă te-ai fi mutat în orașul surzilor
și-ai fi ignorat vocea mea.
aș fi dorit să te-ntreb
dacă-ți amintești ce culoare au ochii mei,
dar mi-a fost teamă
că nu vei
m-a mușcat
statuia lângă care poposeam pentru sărutul dimineții,
rugându-mă să nu mă mai întorc
fără tine.
te-am invitat să fugi cu mine
spre răsărit
convinsă că,
amintindu-ți de acel ieri
morminte goale
pecetluite cu jurămintele unor ochi tineri,
flămânzi după plecăciuni și victorii;
râd de moarte
într-un minut de glorie,
prea scurtă
pentru asurzitoarea liniște a inevitabilei
mi-am recuperat ochii din orașul celor abandonați
și-am plâns pentru ultima oară;
dar nu pentru tine, ci pentru toți acești ani în care nu am văzut curcubeul, ci doar ochii tăi.
pe drum,
am
Aș fi vrut să te chem,
Însă te-ai fi mutat in orașul surzilor
Și-ai fi ignorat vocea mea.
Aș fi vrut să te-ntreb
dacă-ți amintești ce culoare au ochii mei,
Dar mi-a fost teeamă
că nu vei
pari
un robot rușu în obraji
uneori,
îmbrățișând văduve încălțate-n bocanci din secolul trecut.
robot în pijamale de mătase
ai iesit pe ninsoare.
ți-au degerat degetele de la picioare,
dar
între ziduri nepăsătoare
au scos capul
puii de curcubeu ce-au stârnit dintotdeauna glasuri vesele de copii;
până azi.
i-au cernut bucurii sparte,
i-au împins la război orizonturi ce veneau
Pantof neiubit, pierdut în mijlocul unei mlaștini pline cu broaște otrăvite.
Pantof de mireasă, alb, pășind spre o lună de miere și nu de bomboane de ciocolată.
Pantof cu toc înalt al unei
Îmi scriu poveștile uneori pe coli albe de hârtie,
Bine așezate în pagină
Cu alineate și cu cerneală neagră și inteligentă.
Altele le pictez
pe cojile curate ale copacilor
Au înflorit macii doar la tine la poartă
Și pe ulița pe unde te întorci acasă seara târziu.
În verandă e mai multă lumină,
Am trecut demult pe acolo să-ți văd ochii, viața, amintirile...
Dar
Orice zi pentru mine
E un început al speranței neîmplinite.
Și în fiece clipă
O reînviorare a vanității ce mă stăpânește
Stă să se năpustească asupra-mi.
Și chiar dacă în seara zilelor
Suflă.
Suflă peste vârfurile brazilor
Și adună-mi vulturii care plutesc deasupra.
Dă-mi-i pe toți
Și hai să le smulgem aripile
Și să le dăm drumul să zboare apoi.
Hai să numărăm
Fiecare
Străzile sunt azi înțesate cu flori.
S-au deschis toate,
Au înflorit când
Chipurile noastre au devenit
Într-o singură privire Soare.
Și Soarele a plâns
Sfârșindu-se.
Ne pare rău;
Noi n-avem
Mi-e dor de paianjenul cu dinți de cristal,
Cu nasul acela prelung și cu plete,
Mi-e dor de necuprinsul ce-l ascunde
În inima caldă pe care noi nu o știm,
De ochiul al trei-lea al său,
De sete,
Toți știm
Cum se învârte lumea:
În cerc.
Și soarele și pământul e tot rotund,
Însă noi avem inimă;
Iar soarele pătrunde prin ea,
Ne încălzește sufletele.
Azi mie,
Mâine cine știe cui…
Eu
CM