Poezie

Noi și cenușa

1 min lectură·11 iulie 2010

Mediu

atunci când îmi ard ochii

privindu-i pe-ai tăi,

aștept ca mocnirea lor să se sfârșească.

în zadar.

iubitule,

hai să murim îmbrățișați,

cu ochii mei în ai tăi,

să ne sfârșim odată cu dragostea

peste care plutim.

clocotind pe obrajii-mi înfierbântați,

lacrimi mari, rotunde, strălucitoare

se topesc cum se topesc obrajii mei în încleștarea palmelor tale.

ne ard brațele, picioarele, piepturile

în zvârcolirea ce ne unește.

cenușa noastră se va risipi dusă de vânt.

cine știe unde…

de-ar fi plouat peste noi!

atunci ,

din cenușă și picuri de ploaie,

ne-am fi născut a doua oară.

și-odată cu noi și dragostea.

001.622

Constantinescu Mirela. “Noi și cenușa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantinescu-mirela/poezie/13947106/noi-si-cenusa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.