Să nu rătăcim unul de altul

Mădălina – nici nu mă gândeam că vei ajungi la textul meu după toate… și să mai ai puterea să mai faci și aprecieri… eu nu scriu draga mea de boli, de cabinete medicale, în schimb scriu despre inimă, dar nu în termeni medicali, ci așa simplu, cum îmi vorbește, așa cum simte și mai ales cum simt eu. Sunt prea sentimentală, da, așa este și mă simt bine în această postură. Maria nu se copilărește în acest poem e chiar femeia din Maria. Tu ai încercat să-ți transferi starea ție, și tu ești un copil, dar nu de vârsta mea, dar vezi tu că uneori nu contează vârsta fizică, ci sufletul cum percepe anumite lucruri și stări. Da, există și vis aici, fără vise, viața ar fi searbădă. În palme nu am pus numai sufletul meu, ci întraga mea stare. Iubirea nu trebuie să fie numaidecât fizică…

Hai să creștem împreună poteci, să vibrăm în fața cuvântului, să-l încărcăm de stare, să-i dăm ceea ce i se cuvinte. Nu vreau să-ți dau prea multe amănunte referitor la text. Mie îmi plac foarte mult textele interpretate, nici măcar nu pot spune că ai sau nu dreptate aici, că ai interpretat sau nu corect, că ești în acest poem și că te simți bine în el, asta da. Îți dau dreptate și spun: da așa este, ai dreptate, eu ca un fel de jurământ acolo - să nu rătăcim unul de altul, neliniștea nu poate fi exclusă, fiindcă fără această neliniște nu ar mai fi alte stării.

Referitor la observația ta, sunt de acord cu acel ’’i’’ că nu prea sună bine, dar îmi place așa cum este acum, cine știe, poate pe parcurs la noi citiri voi renunța, dar în acest moment răspunsul este: nu! Nu, nu pentru faptul că “-u” ar fi de la ură, am un defect - nu sunt în stare să urăsc mai ales oamenii, urăsc cu adevărat, doar greșeală.

Nu-ți mulțumesc pentru steluță și știi de ce? Că nu sunt o culegătoare de stele, îmi plac, doar nopțile cu stele. Apoi pentru ce ar trebui să-ți mulțumesc este că din tot acest poem ai ales versul de la care am pornit poemul: mîinile noastre într-un alt vis se vor întâlni

să rătăcim
Iubind deopotrivă
Și arcul și săgețile
Chemării vietii însăsi\'

acestea sunt primele cuvinte care imi vin in minte citind poezia ...iubirii palmelor



\"între un ieri și-un azi suntem noi
nu pretindem nici pomană
ci darul așezat căuș
în palmă\"

viata e uitare de sine
incalcari constiente sau nu de principii, norme, dulci nebunii, zbateri \"până-n miezul cerului
dintr-o singură inimă ridicându-se-n amurg
cu glasul lui tremurător
dorul\"

mă fascinează si ameteste \"darul așezat căuș
în palmă\"

cu drag,
erika

Erika - Primele cuvinte care îți vin în minte după citirea unui text, sunt cele care definesc textul respectiv, e interesantă iubirea arcului si a săgeților, probabil depinde încotro se vor îndrepta, dar dacă e din iubire, atunci totul e de bine…


După mine viața nu trebuie uitată, viața e un dar, care merită să fie prețuit, eu mă bucur de fiecare nouă zi, crezi ca zilele nu fac parte din viața noastră? Ai punctat bine sintagma ‘’miezul cerului’’, acolo nu poate ajunge decat iubirea sinceră și curată… și pe mine mă amețește darul așezat în palmă, l-am simțit cu adevărat în palmele mele, l-am mângâiat, și uneori palmele pot spune mult mai mult decât cuvintele. E cu adevărat fascinant să poti simti acest lucru. De restul mai vedem, cine știe ce interpretări se mai pot aduce textului. Mulțumiri de oprire!