Mini portret - Alexandru Dan - Alexandru

Alexandru Dan-Alexandru e un caz individual, poate o întâmplare externă a personalității sale, a celui ce s-a născut într-o continuă poezie. Mintea lucidă a lui Dan Alexandru e ca un fel de izbucnire vulcanică la intervale bine definite. Modul de exprimare a tânărului nostru poet poate fi urmărit în linii ascendente. Influența lui Eminiescu își lasă amprenta asupra personalității sale:

Este noapte, dar lumina-i
Mai curată decât ziua,
Căci descopăr că iubirea-i
Și cu moartea și cu firea.

Sau :

Mă pierd printre Eminescu
Ca-ntr-un labirint pustiu.
Ceasul s-a oprit, dar eu
Nu mai vreau pământ să fiu.

Poezia în vers clasic îl fascinează pe tânărul Dan Alexandru la numai 14 ani, știm că fiecare autor are parte de un anumit stil de exprimare, nu e obligatoriu să rămână la un singur stil, pe parcursul existenței sale poetice poate înclina și spre altceva. Dar când spun stil, nu e obligatoriu să mă refer numaidecât la forma poezie, ci mai ales la modul de exprimare.

Dan Alexandru, are timpul necesar să își șlefuiască stilul pe tot parcursul vieții, într-un cuvânt poate face orice, în afara faptului că poate evada din el. Stilul devine la un moment expresia inconfundabilă a unui destin, a personalității unui poet. Să încercăm o analiză pe text să vedem ce ne spune și ce putem noi înțelege din versuri:

Imn umanitatii
poezie [ ]
plutiri la 14 ani ai mei
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Dan-Alexandru [Dan Alexandru]
2004-08-17 | |


S-a născut ca dintr-o rază care zboară,
Fuge, moare, fără scop, doar să existe.
Luminează pentr-o clipă milenară
Și se stinge ca un vis, ca o poveste.

Inteligența - al treișpelea apostol,
Cu formă de fecioară și ca de soare pur -
Zâmbește universul și îl preface sol,
Îl mângâie cu umbră și-l luminează dur.

Cuvântul - râu de soare ce curge ca un zbor
Din fir în fir, cu aripi albe de albină -
Răsare focul cu al său heruvic cor
În abis, în vârf, cu unduire lină.

Dorința - înnegrire albă-n curcubeu,
Pată de soare pe-o umbră de răcoare -
Flutură ziua cu noaptea, ușorul cu greu,
Duce zarea aproape, aproapele-n zare.

Speranța - stea ce susține viața-n umbră,
Soare pe obraz de nor, moarte muritoare -
Preface-n univers infinitate sumbră,
Divinitate roz de viață dătătoare.

Iubirea - fluturașul pur ce zboară lin
Spre infinitul Timp, spre nesfârșitul Spațiu -
Transformă pacea-n alb atât de-ușor și fin,
Zboară nemurirea spre suflet echinocțiu.

Pasiunea - viață cu chip de moarte albă,
Esența focului din stelele aprinse -
Împodobește viața cu o roșă jalbă,
Transformă timpu-n soare,-n viață mai încinsă.

La început nu a fost omul, ci dorința,
Pasiunea, inteligența și cuvântul,
Iubirea-n roșu curcubeu, ca și speranța,
Iar viața s-a gândit și le-a spus simplu: OMUL.

Muzicalitatea acestui poem nu stă în ritmul versurilor, nici în accentele care cad uneori pe unde vor, ci totul stă în muzica sferelor, care este greu perceptibilă de urechea unui cititor pus doar pe critică negativă. Ca idee, poemul urmărește o anumită linie. Mai puțin prima și ultima strofă nu au concluzia așezată în primul vers. Dezordinea universului este redată în versurile: Cuvântul - râu de soare ce curge ca un zbor / Din fir în fir, cu aripi albe de albină - / Răsare focul cu al său heruvic cor / În abis, în vârf, cu unduire lină.

Ce caracterizează acest poem este echilibrul, e un fel de a fi al copilului care încearcă să descopere lumea văzută altfel, așa cu pasul măsurat, nu plin de specatculos; poate de aici valoarea cuvântului: La început nu a fost omul, ci dorința, / Pasiunea, inteligența și cuvântul, / Iubirea-n roșu curcubeu, ca și speranța, / Iar viața s-a gândit și le-a spus simplu: OMUL. Un poem echilibrat.

Uneori privirea întoarsă spre începuturi penetrează sub forme neașteptate, cu imagini provocatoare: Inteligența - al treișpelea apostol, / Cu formă de fecioară și ca de soare pur - / Zâmbește universul și îl preface sol, / Îl mângâie cu umbră și-l luminează dur. Mesajul acestui poem este limpede, descifrabil.

Imnul acesta adus umanității - e un nou mod de a vedea lumea, discursul poetic urmărește anumite tonalități. Se pare că autorul se îngrijește foarte mult de conținutul poemului, fiindcă îl interesează ca mesajul să fie recepționat sub forma gândită de el: Iubirea - fluturașul pur ce zboară lin / Spre infinitul Timp, spre nesfârșitul Spațiu - / Transformă pacea-n alb atât de-ușor și fin, / Zboară nemurirea spre suflet echinocțiu.

Imnul – în accepțiunea poetică este o poezie-cântec, închinat unui anumit eveniment sau închinat unei idei. Nu știu ce muzică i se potrivește, dar adimir acestă formă de exprimare. Eu totuși am să-l numesc poem și voi spune că emană poeticitate. Dan Alexandru e la vârsta căutărilor, el e absorbit și de realitățile înconjurătoare, așa că influențe vor fi. Poemul Imn pentru umanitate e un fel de retragere în intimitatea poetului, iar stările sunt așezate ca simboluri: inteligența, cuvântul, dorința speranța, iubirea, pasiunea…

Cum spuneam puțin mai sus, Dan Alexandru se caută pe sine, își caută forma de exprimare…uite așa îl descopăr în alt poem desenând un vers ce nu mai poartă amprenta versului clasic, ieșind din strictețea rimei și a ritmului, merge spre versul liber. Reușește mai mult aici, poate că aceasta ar putea fi forma de exprimare care îl avantajează. Ca punct de referință, am luat un poem la întâmplare. Să vedem ce ne oferă versul așezat aici:


și vom mângâia cerul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Dan-Alexandru [Dan Alexandru]
2005-01-07 | |


când te culci să nu uiți să îndrepți dimineața
cu două clipe spre inima mea,
să nu uiți să înghiți tăcerea nopții
în groapa dinaintea infinitului roz
de pe buzele tale pline de roua senină de pe soarele nerăsărit.
mișcă-ți nemurirea spre dunga străvezie de tine de pe inima mea

și vom mângâia cerul.


Încă de la citirea primul vers poți descifra, că va urma un text foarte bun, cu particularitățile specifice vârstei, deja intuiesc ecoul unei iubiri, riscul mi-l asum. Primul vers: cu două clipe spre inima mea, deja intervine o a doua persoana, versul nu vorbește doar despre autor, ci mai există cineva care intervine: de pe buzele tale pline de roua senină de pe soarele nerăsărit, să fie iubita, sau doar visul unei iubirii? Dacă vom parcurge toate textele lui Dan Alexandru ne vom da seama că este vorba despre iubire, nu întâmplător se încheie cu versul: și vom mângâia cerul.

Versul: în groapa dinaintea infinitului roz, mă pune puțin în dificultatea de a-i înțelege sensul, asocierea: groapa-infinit-roz, încerc să fac asocirea cu versul: să nu uiți să înghiți tăcerea nopții, poate acestă tăcere a nopții are o legătură directă cu groapa, mi se pare mai puțin poetic, mai ales în acest poem de o sensibilitate aparte, poate pe parcurs va renunța și va reveni cu o altă formă a acestui vers.

Construim uneori versuri abstracte pe care le așezăm în context, doar de dragul abstractului și pierdem mult din conținutul poemului. E doar părerea mea aici, poate alți cititori să aibă altă părere (o aștept). Textul acesta are maturitate în acest moment aici, și poate și mult mai târziu. Eu mă leg doar de acel vers subliniat și spun că sunt poeți care cultivă o poezie a construcțiilor abstracte, folosesc un limbaj intelectualizat, ceea ce nu e cazul aici. Poemul are muzicalitate și vibrează o anumită stare de spirit, e ca un fel de confesiune romantică: când te culci să nu uiți să îndrepți dimineața, e poate și un pic de melancolie subliniată cu ultimul vers: și vom mângâia cerul.

Sentimentele sunt trăite spontan, firesc, profund, fără artificii, e vârsta când puritatea iubirii nu poate fi exprimată decât prin spontaneitatea rostirii, cuvintele metaforă, sau nu, reverberează idei și versuri cu sensuri existențiale. Versurile curg așa cum sunt simțite, ating uneori adâncimi nebănuite, tulburătoare. Pentru a exemplifica ceea ce vreau să spun mai departe mi-am luat drept martor următorul poem:


iubire
poezie [ ]
te
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Dan-Alexandru [Dan Alexandru]
2005-05-30 | |


picăturile pe obrazul tău nins cu inimi
se desprindeau născătoare în sufletul meu
rătăcit printre sahare
cu ele focul
dincolo de cer
soare
buzele unei dimineți transparente

dacă ai fi frunză aș înota în tine
dacă ai fi amurg te-aș desprinde
de noapte
și de zi
te-aș așeza purpuriu în buzunarul de la piept

fiindcă ești mi-au murit toate inimile
afară de cea pe care ai ascuns-o
sub coperta ploii de iubit


Prospețimea versului se datorează fragilității poetului, e la vârsta când se scufundă în sentimentele de neliniști ale vârstei pe care o parcurge. Atunci când i se pare că nimeni nu îl înțelege, că nimeni nu vrea să-l ia în serios. Ce demonstrează seriozitatea și maturitatea lui e versul care ne vorbește într-o manieră liberă. Sufletul adolescentin este plin de sentimente: dacă ai fi frunză aș înota în tine / dacă ai fi amurg te-aș desprinde / de noapte / și de zi / te-aș așeza purpuriu în buzunarul de la piept. Bucuria sentimentelor pocnește ca mugurul de floare, sfidează uneori anumite convenții: fiindcă ești mi-au murit toate inimile / afară de cea pe care ai ascuns-o / sub coperta ploii de iubit.

Dan Alexandru, caută febril să dea înțeles unor stări care îl frământă, e în stare să întindă mâna spre cer și să culeagă stelele, în el vorbesc vocile pământului pe diferite melodii, câte nu se pot trezi în perioada aceasta dintre adolescență și maturitate? Adolescentul este ca o orgă de lumini, încearcă să-și înțeleagă trupul, apoi inima și la urmă pe cei din jurul său. Sângele clocotește, se trezesc în el voci ascunse, e ca un joc straniu: picăturile pe obrazul tău nins cu inimi / se desprindeau născătoare în sufletul meu / rătăcit printre sahare / cu ele focul / dincolo de cer / soare / buzele unei dimineți transparente.

Poezia se naște în Dan Alexandru ca o bucurie a simțurilor, e ca și cum ar crede că își pierde paradisul acestei vârste, cu toate că se vrea matur, deja a pășit grăbit spre lumea reală, spre lumea care nu-i poate oferi ceea ce el simte. Un alt poem, o altă stare. L-am urmărit pe Dan Alexandru dacă pot spune de la distanță, l-am avut uneori colaborator la portretele unor autori, iar astăzi mă aflu singură aici printre poemele lui și caut să-l înțeleg, să pot pătrunde cu adevărat în vârsta poetului.


nord
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Dan-Alexandru [Dan Alexandru]
2005-06-15 | |


în nord cuvintele nu sunt înghețate
sunt un pic reci
curgătoare de nopți

în nord transparențele zâmbesc
vânzătoarelor de acadele
pe șine trase de cai

în nord plouă cu dumnezei
pe spinarea mănunchiurilor de dimineți
legate la ochi cu trupul tău

în nord nu sunt eu


În marea majoritate a textelor autorul își dorește diminețile într-un fel anume, e aici în poemul acesta un fel de ambiguitate a simțurilor, ca și cum doar dimineața e făcătoare de minuni, dar tinerțea sa sfidează chiar nordul cuvintelor reci, care nu sunt altceva decât curgătoare de nopți: în nord cuvintele nu sunt înghețate / sunt un pic reci / curgătoare de nopți. Poetul adolescentin încearcă să se regăsească într-o altă stare, o reorganizare a lumii: în nord plouă cu dumnezei / pe spinarea mănunchiurilor de dimineți / legate la ochi cu trupul tău.

Spațiul poemelor sale sunt inundate de realități, realități ce sunt legate cel mai mult
de stările poetului. Poetul a apărut și în cotidinanul condus de Adi Cristi:

Symposion

15 iunie Symposion
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Adi Cristi [Adi Cristi]

2005-06-15 | |


Alexandru Dan Alexandru, astăzi, în pagina a opta a suplimentului cultural Symposion, al cotidianului 24:ORE.


Poezia lui Dan Alexandru e muzica cuvintelor care cântă pe armoniile sentimentelor sale, e la început de drum, dar drumul său este deja bine direcționat, stăpânește destul de bine versul, știe ce să ceară cuvântului, dar mai ales știe când și unde să-l folosească. Eu fac mereu asocierea între muzică și poezie, fiindcă versurile au melodicitatea lor, chiar dacă nu sunt în dulcele vers clasic, fiecare cuvânt are melodia lui, puse într-un poem formează o simfonie.

Cuvântul este cel ce se comunică și ne comunică starea celui care scrie, așa cum bine spunea poetul Adrian Munteanu, el nu scrie, ci se scrie pe sine…


Referitor la poemul de mai jos-părerea unui cititor și membru de pe poezie.ro:

declar disparut copil
poezie [ ]
numele lui e Iubirea Noastră
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alexandru Dan-Alexandru [Dan Alexandru]
2005-01-05 | |


s-a născut într-o noapte
fiindcă împreună cu soarele ar fi orbit muritorii.

are formă de cer întors puțin la două colțuri
spre umbrele noastre proiectate pe un fier înroșit,
prea înroșit în foc de sânge.
are o unghie în formă de săgeată pe care o ține spre răsărit,
spre rai, spre inima mea,
și un fir de păr ascuțit tot spre rai, spre celălalt rai, inima ta.
când l-am pierdut purta o dimineață pe umărul stâng,
iar umărul drept nu-l avea la el.
mai purta o linie de orizont la brâu,
pe care îi place să o poarte cu ocazii speciale.
era îmbrăcat cu o împlinire roz spre roșu
iar pe cap avea o șapcă de culoarea infinitului.
cred că în ziua aceea s-a încălțat cu pata verde din ochii tăi căprui.

vă rog frumos, dacă ați văzut acest copil, anunțați-mă.
ofer recompensă o jumătate de inimă.

am uitat să vă spun: numele lui e Iubirea Noastră.


V. M - Așa se scrie un suflet de copil pentru o iubire fără umărul drept. Să-l fi pierdut în noapte? A știut de pe atunci că într-o zi va purta la brâu o linie de orizont? Te-aș întreba pe tine iubito fiindcă tu l-ai încălțat în verdele ochilor tăi și l-ai îmbrăcat cu speranțe.

Ai spus că se poartă toate roz spre roșu și eu te-am crezut. Sigur tu știi unde este și nu vrei să-mi spui. Am știut de cum l-am văzut fără umărul drept că peste noapte și-l va căuta. Am plâns, dar tu m-ai pus să-i cumpar șapcă de culoarea infinitului.

Spune-i că îi va sta bine când va purta ziua pe umărul stâng. Te-am întrebat atunci, dar dreptul, dreptul cum il va îmbrăca? El nu exisă... și așa va rămâne iubitul meu, doar e al nostru și ne seamană. Nu vezi, are forma palmelor noastre când se despart atunci când murim.