Maria Prochipiuc

Un poem plin de realitate, parcă privești o scenă cu actori piesa se desfășoară în fața ochilor tăi și tu vrei sau nu vrei devii nu cititor ci unul din personajele poemului. Totul e alert, tu ca privitor întorci capul când spre unul când spre altul, de fapt doar unul vorbește, pe celălalt îl intuim gesticulînd nu-I înțelegem cuvintele , dar e suficient că intuim ceea ce ar vrea să spună:

hai să te întreb ursuleț
mă mai iubești?

și totul se oprește ceasul nu mai
ticăie inima nu mai bate
doar o cutremurare pe buzele ei
ca un punct fix
chiar sub semnul de întrebare

Aș modifica majusulele nu se vede bine la imagine!

...și nu uita , sunt doar Maria!

Te regăsesc într-un mod deosebit, poemul acesta altfel de cum te știiam eu, maturitatea decupează fărîme de poeme pe care le așează într-un întreg dând frumusețe cuvintelor. Poemul acesta se lasă doar prin anumite locuri privit, cu trimiteri spre interiorul ființei, probabil fiindcă trecuse pe undeva de miezul nopții și doar atunci imaginația o ia la galop:

femeile linii drepte începură să croșeteze ciorapi groși pentru drum își plângeau bărbații rămași fără război un război al lor doar al lor ei așteptau ca ele să-i caute în cimitirul recunoscuților pe atunci nu știam să le consolez pierdusem niște cuvinte mă goneau din trupurile lor inexacte cu burți și pori fără cuvinte- mi se pare cea mai reușită parte a poemului.

Mihaela- mulțumesc ție de popasul făcut printre cuvintele mele, ai intuit acea stare de neîmplinire pe care nu o poți descifra decât în tăcere, liniștea sufletelor se caută uneori dincolo de cuvinte, iar noaptea e cel mai frumos moment al aducerilor aminte.

Dana – și tac și taci și toate se petrec într-o liniște covârșitoare, prin comentariul tău ai deschis porțile unui nou poem, ierburile acestea sunt crescute în noi, totul depinde de modul nostru de a le da libertatea să se combine așa cum se simt aromenele, așa cum ele se armonizează. Mulțumesc cuvintelor prea frumoase spuse despre poemul acesta ce a ieșit la lumină întru aducere aminte...;i mai ales pentru lumină!

Carmen – ca o Belladonă ce ești ai găsit timp să te oprești măcar pentru câteva clipe în sufletul meau, iar sensibilitatea este în ochiul vostru care știe să dea cuvintelor atâta frumusețe. Mă bucură faptul că mă recunoști și mă bucură cel mai mult că s-au adunat întru acest poem oameni cu care am porint cam prin 2003 să urcăm treptă cu treaptă această golgotă a poeziei numită ,,agonia,,

Florina – delicatețea sufletului tău a reușit să atingă tristețea acestui text , și poate timpul ce a trecut odată cu noi ne-a învățat să privim cuvintele dincolo de imagini, iar în spatele imaginilor să încercăm a înțelege neînțelesul. Dacă ți-aș spune ceva nu m-ai crede poate, acest poem e scris acum trei ani, dar a stat la păstrare, l-am descoperit și l-am așezat la vedere. Propunerea ta o voi aplica, are desigur o nuanță de taină. Mulțumesc !

Felicitări celor ce au participat la acest concurs și mai ales pentru cei ce au și câștigat. Am citit câteva nume de pe siteul agonia: Petru- Ioan GÂRDA, Dan NOREA,Djamal MAHMOUD (din cei pe care îi cunosc)

Participarea la concursuri e o confruntare nu numai cu tine dar mai ales cu ceilalați concurenți și te motivează într-un fel să fii tot mai bun. Mult succes și la altele!

Tema a fost la alegere sau impusă?

Alex- Niciodată din punctul meu de vedere nu va fi nimic cu supărare, din contra mă bucură faptul că cineva se apleacă asupra cuvintelor mele, că intră în miezul lor și încearcă să le înțeleagă stările, sensul și mai ales exprimarea. Referitor la acel vers mă voi gândi să-i schimb într-un fel ritmul, e aducerea trecutului în prezent dacă pot spune așa. Mulțumesc! Sinceritatea simțirii nu trebuie să supere niciodată, iar pe mine nu mă ,,supără,,... decât răutățile.

Simplitatea cuvântul dă naturalețe și frumusețea versului într-o curgere lină, plină de semnificații. Teama nu este ascunsă între cuvinte, ci pare a fi doar umbra ei ce își pune întrebări la care de cele mai multe ori parcă nu găsește răspuns. Se pare că pe undeva stă ascunsă printre silabe o anume zi ce poartă numele de zece, peste care nu se poate trece cu ușurință:

și-atunci

Doar atunci mi se face o frică
de tot
și de toate...

Din punct de vedere poetic, versurile au tot ce le trebuie, uite îți spun așa de la început că poți fi numit un virtuos al cuvântului ( încetișor, nu te umfla în grade că mai ai până la …haiga!) Ritmul este alert, vrei să parcurgi totul fără răsuflare, dar acest lucru nu e întâmplător, e datorită modului cum ai direcționat umorul și spre anumite personaje, îți închipui, că mulți poate și-ar fi dorit să fie pomeniți? Cine știe poate vor intra și alții la rând aici, văd că te-ai ocupat doar de versurile scurte, îți plac mai mult versurile silabisite și se pare că îți faci cam totul cu mâna ta, ai grijă, nu se știe până când, mai sunt și ace…Modul de adresare cu: Stimată adunare și invitați de seamă, m-a dus cu gândul spre vremurile demult trecute, dar cum îți place cârcoteală, cred că de acolo ai plecat ca să ne poți aduce în realitatea zilei.

Am să închei cu ceva versuri stai liniștit, nu sunt scrise de mine le-am găsit și eu, dar nu prin îndepărtata țară a soarelui răsare, poate un răspuns la neputința ta de a scoate măcar un volum:

Unui scriitor avid de nemurire

Uitând că gloria e fum,
Imprimi volum după volum!
Dar timpul crud, pe nesimțite,
Cum le primește le lu-nghite!

(Epigrame 1925- Cincinat Pavelescu)

Nu-mi sună prea bine versul doi, înțeleg ce vrei să spui dar aș găsi altă formulare în rest ce pot spune doar:

îmi aud numele strigat de bunii mei
e ca un fior ce mă străbate
apa botezului se prelinge peste trupu-mi
ca o mantie acoperindu-mi goliciunea

nu departe
ea îmi pregătește somnul
ca o trecere
peste timpul ce s-a oprit
în mine!

Da Alex, referitor la acel vers, am revenit asupra lui, poate fi o greșeală, dar acum depinde din ce unghi vrei să privești eu l-am gândit altfel acel curat, oricum am schimba, sper, că acum are altă semnificație. Acel rotund al citirii în care ai așezat cuvintele mele au o mare importanță. Intuiția ta e de fiecare dată la subiect pentru că te apleci asupra cuvântului și vrei să-i afli toate ascunzișurile. Mulțumesc!

Mulțumesc de popas, acum când cuvintele se lasă atât de greu scrise mi se pare că vorbesc o limbă pe care nu o mai înțeleg nici eu, dar dacă tu poetule ai simțit cum fibra cuvântului înmugurește înseamnă că eu încă exist și că poezia poate exista chiar dacă eu nu voi putea fi niciodată tu...o noapte liniștită!

De la o vreme insiști foarte mult pe o anume stare, parcă presimți fragilitatea timpului ce se prelinge peste umbrele trupurilor. Poate amintirile vor să-și fac loc, prin locurile în care până nu demult cineva agăța acele farfurii care își revărsau chipurile desenate în culori peste liniștea ascunsă în tic tacul ceasornicului. Un poem cu iz de amintire, îmi aduc aminte ce misterioase erau camerele bunicilor, una dintre ele era ca un miracol, cea de curat, unde descopereai nu numai liniștea, dar și frumusețea cu care erau rânduite lucrurile.

Tăcerea inimii ne poate vorbi în diverse limbi, chiar de acolo din partea stângă, mișcările pot fi interceptate la atingerea cu podul palmei, substituind mișcarea într-o mângâiere fără cuvinte, dar înflorind sub zbuciumul palmei parfumul nopților, a dimineților, când trupul trezit își macină gândurile prin clocotul sângelui ce bubuie necontenit să deschidă ușile sufletului spre o nouă lume.

Armonia versului păstrează starea de echilibru și cred că acesta este cel mai important lucru ce se poate petrece în interiorul cuvintelor. Golul în care te poți afunda nu e chiar atât de important pe cât ar fi umplerea acestui gol chiar cu starea de trecere a timpului peste umbra trupului.

Moartea e de fapt un act, nu e o finalitate, e un fel de trecere de aici dincolo, sau de dincolo tot dincolo. Viața fiecăruia dintre noi e o mare scenă de multe ori jucăm cu cortina trasă să nu mai pătrundă nimeni spre interior.

trecerea ploii în transparența cerului prin această clepsidră, ne face să înțelegem că drumul nostru nu e nici greu, dar nici ușor, trecându-ne fiecare printr-o poveste a timpului ce ne cuprinde și ne poartă prin clepsidra vieții, iar în final încercăm trecerea dinspre înalt spre jos și invers.

De reținut: la fiecare pală de vânt ploile se mută în oameni
hore de suflete întoarse acasă
așa curge povestea dinspre jos spre înalt

Murim de atâtea ori, mai ales aunci când timpul pentru noi nu mai are nici o valoare, murim de cele mai mult ori în trupul nostru plin de viață... îmi place modul în care ai subliniat acest lucru, simplu dar cu multe înțelesuri.

Am descoperit niște sintagme frumoase: o singură dată, ajungem oase, în noi se strâng albume întregi de fotografii

Am căutat să fug de lumină de răul
care i se târăște prin sine de claritatea
din spatele ei – frumoasă asocierea între melodia lui Edith Piaf și mesajul transmis de poem, ea nu regretă nimic, tu poetule, nu au ai reușit să spui prin cuvinte ceea ce parcă te macină, pentru că lipsa cuvintelor a prăbușit tot misterul, aporape că nici visul nu mai apoate exista doar apăsarea de dincolo.

Foarte bine realizată strofa:

țărm și mare cer și pământ
privirea are limitele sale
uneori se lovește de buza pleoapei
cade dincoace de beznă

Realizări deosebite: șterg poza cu degetul mare
orbitor de departe
legăturile se topiseră punțile se prăbușiseră

Anni – Lorei
Totul depinde de noi, dacă avem deschidere spre Cuvânt toate se pot petrece în noi, nimic nu intră cu forța suntem liberi.

Cristina
Darurile sunt multe, dar fiecare se înfruptă din ceea ce îi lipsește, suferință e greu de înțeles, marii exegeți au avut multe întrebări referitoare la această taină și de multe ori nu au reușit să-și răspundă, cel ce acceptă suferința ca pe un dar, e un mare trăitor întru Cuvânt!

Dragoș
Important ca acel strigăt să fie auzit și trăit, mă bucur că ți-a lăsat o trăire.

Teodor
Îmi place că tu ai atâta convingere, ești poate un trăitor a suferinței. Mulțumesc de trecere

Tuturor vouă, chiar dacă este poate prea târziu vă doresc ca această săptămână numită și săptămâna luminată să vă umple sufletele de liniște și pace.

Liviu- Da, referitor la punctuație și eu mi-am reproșat, fiindcă dacă aș fi folosit-o punctam poate mai bine anumite aspecte, apoi am zis să las așa, să se muleze pe fiecare cititor. Am revenit pe text și am schimbat doar un pic partea de final. Dacă tu ai ceva completări directe mi le poți spune. Mulțumesc pentru faptul că exiști și existați. Seara aceasta la denie parcă a ușurat și drumul Golgotei dar și crucea...

Alexandru - te rog să fiu și pentru tine doar Maria! De multe ori din prea mult dor se răscolește și suferința, revolta e desigur tocmai ceea ce am și dorit să exprim, acel urlet mut. Îmi place cum ai spus: scuipat în ochii ei. E săptâmâna în care suferința a predominat fiecare zi, ne apropiem împreună cu suferința pe vârful Golgotei, acolo unde lumina și Învierea ne va umple sufletul de lumină și de bucurie. La fel și ție toate cele frumoase să ți se întâmple și sărbători cu bine și mai ales fericite!

Ehei din prea mult entuziasm mi-a fugit aiurea o literă din concluzie, așa că Tu Creatorule ia-ne sub umbrirea privirii tale ca să nu mai greșim. Toate cele frumoase și de bucurie să avem în săpămâna premergătoare Învierii!