Maria Prochipiuc

Clopotul nopții e cel ce ne prinde în trecerea de dincolo a zilei, e sunetul care ne duce uneori dincolo de noi, e poate momentul acela când doar sunetul ne mai trezește la viață. Un sonet plin de tristețe sunt multe sintagme care mă duc cu gândul la acea tristețe care se instalează uneori fără vrerea noastră. Silaba caută tăcută, nădejdea cade mută, colbul vorbei rămâne neatins…și totuși tu ai găsit modul de a ne împărtăși această stare într-un mod în care doar tu știi a-l spune.

Dezordinea gândurilor caută uneori o liniștire a spiritului, asta descopăr eu aici la tine, te cauți, te găsești și din nou pornești spre-o altă căutare, ca o scrisoare prin tine, te scrii, azi chiar dacă nu am primit nici o invitație de a parcurge prin dezordinea gândurilor, îți spun că, doar aici mă regăsesc:

în umbra de crepuscul timpul stă întors să grăiască
învălmășind comori de diamante printre cercuri
pe aripa ce-și desface a vrerilor văpaie
dezordine în gânduri
ritmuri de copite


de câte ori mă tulburi cu plânsetul de fluturi
visez fecioare albe și simt mireasma-n mine
tu te-ntorci copil în straie de viole
din muguri sufletul extatic
încremeneste-n mine
un nume de
femeie

E fascinantă lumea aceasta în care te pereumbli tu, e atât de minunat să fii copil , dar destul de greu să poți scrie la nivelul lor de înțelegere. Poezia ta de aici pentru copii se adresează anumitor vârste, dar știi e minunat când eu matur citesc această poezie și o savurez cu multă placere, asta s-a întâmplat cu mine la poezia ta, mă simt copil. Desigur că poezia pentru copii se adresează și adulților pentru a putea fi transmisă copiilor, dar cred că trecem prea ușor peste asemenea creații, cine mai are timp să se oprească… Prin poeziile tale dedicate celor mici, reușești să construiești o lume, în care puterea de observație și originalitatea ideilor remarcă un talent narativ în versuri. Voi da mai jos doar câteva exemple culese din pagina ta de autor referitor la această secțiune. Pentru frumusețea cuvântului, pentru originalitatea expunerii lui, mai ales pe înțelesul celor mici, toată aprecierea mea - nu numai pentru acest poem care mi se pare deosebit, ci pentru toată poezia dedicată copiilor.

Exemple:

* - Nu-i nimic ! Când mă fac mare
Și-o să plec la vânătoare,
O să-l las închis în șură,
Poate-așa tace din gură.

* vă mai aduceți voi aminte
de Câț-pisoi, nu prea cuminte,
ce-avea alăturea de el,
prieten bun pe Ham-cățel ?

* urlă lupu-n sus la lună
e flămând și fără rost
baciul ce-a venit la stână
vrea să-l țină doar în post

* și atunci cum ? când se-odihnește ?
sau unde doarme dragul soare ?
căci ziua știm că strălucește
iar seara iar coboară-n zare...

P.S. – corectează: Să o aleagă din grădinăa, (un a în plus)

atât de real e aici, incât unii își dau întâlnire la ore neopotrivite, atunci când doar luna se poate lăsa cucerită, cum altfel se poate exprima dragostea decat văzând în fiecare trecător umbra iubitei. Mă bucur că te regăsesc aici în prag de seara , a trecut o veșnicie de cand nu mia stiam nimic. Un Mircea nou în acest poem- deosebit

Frumusețea cuvântului așezat aici în versuri și rime rimelate din doi în doi sau din inimă la inimă, e doar fior de vâlvătaie a cântece de noapte, ele cuprinde ochiul în vâlvătăi de gânduri. Descântece la focul unde arsura inimii se destrama flăcări și doar bărbatul poartă leacul versului compus din n silabe cu accentul pe buze de femeie. Accentul este tonic sorbit din dramul de nebunie a vrăjilor drept rimă. Un poem deosebit, zemuind a finețe pe muzica nocturnă într-un zănit de ape. Apare infinitul cifrei opt cu semnificații multimple asemeni snopilor de grâu…Sper să nu te superi dar versurile tale mi-au făcut o poftă de cuvânt pe care ți le dăruiesc aici:


ca iarba prinsă-n ochiuri de furtună
putere n-am ca să te smulg să-mi umpli trupul de lumină
descântece mănunchiuri ce-n suflet nu încape
din vremi adânci doar vorbe rotocol

din nesfârșit
nedeslușite atingeri de pelin și ape
pierdut și departe e-al dragostei fir rupt
pe care doar bărbatu’-l vrea și-l are

dau bobul legilor de aur copt
în nebunia ce se naște-n mine
cînd iarna se-mbracă în haine de parada
pe-o viață veșnică sub lespezi de mormânt

Mereu te găsesc altfel decât ieri poate altfel decât azi, aștept reflexia gândurilor în oglindă, în fiecare dimineață te întâlnesc un eu în reflexia oglinzilor - cuvânt. Nu mă pot abține, txtul tău e un pic ambilicat, dar uite ce a ieșit după tine:

amurgul plutește adunat în sărutul nopților nedormite
o să mă ating ușor retrăind apusele imagini
când orologiu tainic bate
tristeți de lună
inimi ecou

neînchipuit de tainic aștept înbrățișarea
tăcerilor din umbre
a viselor nătânge

simt vag halucinant
a dimineților răcoare
aștept să mă desparți
cu un
sarut

Lansarea acestei cărti este vineri, azi este miercuri consider că acest articol poate apărea pe prima pagina a site-ului. Vă mulțumesc!

numărătoarea începe unu doi unu doi
pe unul îl numărăm legănat la răscruse de drumuri
restul da restul îl lăsăm în grija timpului poveste
ninge peste infinitul din tine petuniile au dat în floare
își scurură cu tandrețe parfumul în jurul semințelor – rod
vântul sprințar se apropie ca o corabie de maluri să-ți mîngâie chipul – mirare

clipe de trufie și sminteală îmi vei spune frântă de fulgerul privirilor
cuvintele prinse în semicerc le țin minte-culori
clătinându-se în bătaia vântului
indiferent de anotimpuri te miri cum trec
parcă le-ar biciui sau cine știe poate le împinge de la spate
hai ce faceți mergeți nu vedeți că soarele e o pictogramă a neputinței
noi alegăm în neștire repetând formula cincizeci și șase din cartea egipteană a morților:-
dacă sunt tare,(oul) e tare,
dacă trăiesc, trăiește...
dacă respiri

imaginea ta de acum e frumoasă
dacă și numai dacă,
asemenea alungatului din cetate
ori de câte ori, te-ai uita în oglindă,
te-ai întreba:-
Să ma fardez sau să ma fac înțelept?

tu parcă dai în muguri a primăvară
a floare prin livezi de prun
te aduni și te risipești în vița de vie – cuvânt

s-a întâmplat să trec aseară printr-o zăpadă cu mult soare
să te întâlnesc aburind pe ram

acuma sunt în prag și te privesc femeie
si vreau să te ating cu-n:
La mulți ani!

Schitarea unui anunț referitor la lansarea unei cărți rămâne până la urmă doar un anunț, daca cei care au posibilitatea si pot participa la eveniment nu o fac! Evenimentul acesta așa cum bine a punctat Dana, poate aduce o mare bucurie celui ce se așeză dezgolindu-și cuvintele și dându-le ca dar celor ce vor putea asculta simfonia sufletului. Trebuie să ajungem să-l putem cunoaște pe cel care după Strigarea numelui s-a hazardat în Jocul secundei trimițând Scrisori către aproapele ca apoi la Banchetul reginelor să poată descoperi o Arheologie sensibila . Sper din tot sufletul ca multi dintre agonisti sa poata participa acolo direct la eveniment…

Meritul aparține întru totul autorului, dar în mod deosebit celei ce a făcut posibil acest eveniment - Teea Mirescu, un suflet nobil. Deasemnei Danei Stanescu care este cu sufletul aproape si prin acest anunț face posibilă: participarea la aceasta bucurie. Felicitării vouă: Dana, Teeia, Mariana și ție suflete Ilaron!

șuierând prin coapse alene
săgetând a valentine
mă trezesc printre postume
ribegită și plăpândă

zânele de prin grădină
printre fulgere mă ard
plâng orbit de poezie
pe a buzelor descântec

încă mai visez că sunt
personajul din poveste
timpul măcinând încet

de sub licărul de pleoape
mă trezesc în raza lunii
albăstruie și subțire

te aștept iubite m-or troieni toți anii
când cerul tău va ninge vor încolți semințe
vom altoi spirale iar versul tău va naște
un tremur înghețat prin vise
pe-a ochilor grădină

prin colțuri reci de astru
eu te presimt chemare
că-nmugurești în brațe făpturi de fum
sau e luna clătinata-n mare
în ritm domol de ursitoare
pe-a florilor cărare

din foile tale gândurile-și adapă drumurile
a noapte se dezbracă visul în mii de dorințe
peste trupuri a-nceput să ningă
inima și-a schimbat culoarea cerului – candoare
mă îmbraci alb - dantele zdrențuite de vânt
îmi adun chipul de vânturi aplecat
ascult

pe frunte se lasă ușor privirea pierdută ecou
cu buzele aprinse boabe de rouă și-al nopților parfum
se scrie poemul doar brațe întinse – delir
mă-nfund în imagini cu ochii închiși
respir


Pentru ziua de azi mai puține comentarii și mai mult sentiment.

Intimitatea unui jurnal nu trebuie atinsă, nu poți să o interpretezi, ci doar te poți împărtăși din starea de mister ascunsă acolo, de realități duse dincolo de normalul din noi. Poate cele mai interesante srieri mi s-au părut mereu jurnalel sau scrisorile si impresiile de călătorie. Acestea ascund sau spun realitățile într-un mod cu totul deosebit, altfel… de asta nu mă ating de cuvintele de aici, ci las și eu în amintirea timpului că am făcut popas aici, începutul unei zile de jurnal personal:

Aș zidi în mine un tu de tine, de noi, ca apoi într-o strânsă îmbrățișare să uitam de timp, să uităm de noi. Te-aș zidi amestec de lumi adunate într-o inimă, mult prea mare pentru lumea asta mică, mult prea iubitoare pentru răul din mine. Mi te-aș așeza în jurul gâtului inel de sărbătoare ca să te port ca o rugăciune în prag de seara. Bate ceasul al nouălea, e slujba plecării genunchilor întru iertare.

Timpul confirmă adevărul că poetul este acela care prin textele sale, constituie surse de infinite reflecții pentru cei ce citesc, dar și pentru cei de după el. Azi mă aflu în alt registru numit Daniel Puia, limbajul poetic e altul. E aici ceva de nepătruns, pe care îl admiri cucernic, mai mult cu rațiunea decât cu sentimentul, tocmai pentru a nu-i știrbi misterul, frumusețea intrisecă. În fața acestei taine: câteodată doar unul li se făcea cruce / atârnată din cuibul gol de ciocârlie preaninsă / niciodată capul în jos numai soarele-n spate / printre urme de răni și ritualuri încă neinventate…nu poți avea decât o senininătate admirativă, o comuniune cu zonele acestea misterioase ale poemului: femeile lor adunau praful în site pe umeri / ridicau fântânile dinaintea drumeților / stingeau lacrimile cu bărbații prea singuri...

Te regăsesc altfel față de trei centimetri, altfel mult mai optimist, totuși cred că ai trecut prea repede peste versuri, ai lăsat așa doar la prima mână, ar trebui să te mai întorci, sau te găsesc prea simplu față de altă dată și doar mi se pare? Oricum textul m-a dus către cele de mai jos:

cu părul răvășit în miez de noapte aud o umbră
ce coboară în veșmântul înflorit al zilei
întinde mâna basmul să-l cuprinzi
sub pleoape doar razele pătează albastru frângându-l
cercul se destramă a verde – miros de iasomie
vino aici și întrerupe gândul
doar zbaterea din aripi visul continuă
cu chipul despuiat de riduri
cerului i-am pus inima cercel

curg râuri de tăcere cuvintele doar fulgere
în anul visătorului plutim aiurea
alerg spre tine între taină licărind dorință
tu același hoinar într-o pădure nelocuită
întorcând privirea
cu miros de frunze și flori de iasomie

Un subiect mediatizat si in presa, asa cum am aratat si la articolul postat de Nicole pe agonia francais. Prin bunvointa domnului Adi Cristi (memru activ al siteului)- directorul ziarului 24 ore acest articol a aparut in paginile ziarului. Multumim Adi Cristi pentru reciptivitate!

Nicole esti o adevarata doamna a frumosului, m-as bucura enorm daca ai participa personal la eveniment. Portile Iasiului nu se inchid niciodata!

Urez mult succes participantilor!

Ei, uite vezi ce se intampla daca nostalgia te cuprinde, vezi ce se intimpla daca timpul e nostalgic uneori?

Nostalgie de iulie, o fi daca asa spui tu, nu incerc sa te contrazic. Punctez la acest poem:

- coasa de fum care delimiteaza culoare, as spune eu poate parfumul nostalgic al teiului, care isi duce floarea pana undeva la mijloc de august, acolo unde doar ochiul reuseste sa prinda miscarea frunzelor la umbra serilor;

- amintirile - spirale pasagere;

- noaptea adunata din pahare undeva spre sarailie;

- cerul limpezit ca o chelie - poate cea mai extrordinara
metafora pe caream descoperit-o si nu oriunde, ci la un text semnat Daniel

Da, e iarna in tei si pe sub tei, dar mirosul lui nostalgic exista totul e sa-l percepi in plina iarna, si daca nu
reusesti poate undeva pe sub plopii fara sotii poti prinde nostalgia altor anotimpuri

Cu voia Domnului acest poem trebuie purtat ca o esarfa purpurie in orice moment, un poem de dragoste, un poem pe care e mai bine sa nu-l atingi in cuvinte, sa nu ii intinezi frumusetea, nu voi comenta, daca e nevoie voi scoate in evidenta doar anumite caracteristici pe care le-am simtit:
- e bine doar sa-l citesti cu inima, dar sa-l treci prin minte
- un poem care curge precum vecernia in pragul serii
- muzica pe toanlitatea sufletului deschis spre cele cresti
- un poem indragostit

Naștere și renaștere, cuvânt prelins în lutul din care olarul va modela cu degetele acelea lungi sau poate mult prea subțiri, chipul, se va mira de asemănarea cu el și atunci îl va trimite pelerin și uite așa istoria se repetă, din lutul pelerinului poate pământul va deveni mai gras, dând muze pentru poeți…cu multe înțelesuri poemul tău, mai ales versurile: mult prea subțiate de asprimea creioanelor / bătrânul își adună firimituri tinerețea

...eu nu scriu epigramă dar voi fi acolo, e o lume minunată!

Festivalul de Epigramă \"Cât e Buzăul de mare\" a devenit o importantă manifestare a umorului românesc, formă de rezistență tipică neamului nostru, cunoscut pentru proverbiala sa capacitate de a înfrunta dificultățile făcând haz de necaz. Despre epigrama numai bine, nu e chiar de lăsat așa în mijlocul drumului ***

De la editiile trecute: La începutul lui aprilie, a avut loc Festivalul Național de Epigrame cât e Buzăul de mare. La cea de a ediția a V-a ediție, din Republica Moldova au fost prezenți epigramiștii Gheorghe Bâlici și Ion Diviza, și pe post de oaspete de onoare - academicianul Mihai Cimpoi.

La festivalul plin de umor și voie bună au fost peste 120 de participanți, epigramiștii moldoveni Gheorghe Bâlici și Ion Diviza fiind desemnați laureați ai festivalului. Cei trei reprezentanți ai RM au fost primiți cu multă ospitalitate de soroceanul Mihai Sălcuțan, președintele Cenaclului Umoriștilor al Casei de Cultură a municipiului Buzău, căruia amicii îi mai spun și “neamțu’”. Academicianul Mihai Cimpoi a făcut o remarcă de genul că “neamțul” (n.r. Mihai Sălcuțan) are chelie pentru că se scarpină în cap înainte de a face ceva (în sensul că se gândește), iar moldovenii se scarpină la ceafă a necaz după ce au făcut acel ceva fără să se gândească din timp. Revenind la epigramiștii Gheorghe Bâlici și Ion Diviza, putem să menționăm că aceștia “au adus” Chișinăul pe locul trei în topul realizat de revista “Epigrama” a Uniunii Epigramiștilor din România. Chișinăul a fost surclasat doar de București - locul I, Iași și Brașov - locul II. Iar la clasamentul individual, din cei peste 300 de epigramiști din România și RM, Gheorghe Bâlici a ieșit pe locul doi.
La întoarcere la baștină, cei trei basarabeni - Gheorghe Bâlici, Ion Diviza și Mihai Cimpoi - au venit cu maxi-taxi-ul până la Huși, iar acolo au făcut autostopul, ajungând la Chișinău cu un TIR. Totul a fost bine, doar că vameșii au rămas uimiți când au constatat că posesorul pașaportului diplomatic, academicianul, scriitorul, criticul literar Mihai Cimpoi, se număra printre pasagerii unui TIR.

Cred că acest aticol nu trebuia lăsat undeva la ... sau își așteaptă rândul?