Cădeau lumini

Poezia ta va aminti posterității de un an în care gripa aviară a bântuit Europa ca o ciumă postmodernistă. Primul vers e reușit, am citit \"pâine\" în loc de \"mâine\", am revenit, am citit corect. Îmi place și finalul fiului neîntors și deci, al vițelului niciodată tăiat. Asta înseamnă să respectăm viața și e de bine. Mai ales că intrăm în Postul Mare...

Timpul confirmă adevărul că poetul este acela care prin textele sale, constituie surse de infinite reflecții pentru cei ce citesc, dar și pentru cei de după el. Azi mă aflu în alt registru numit Daniel Puia, limbajul poetic e altul. E aici ceva de nepătruns, pe care îl admiri cucernic, mai mult cu rațiunea decât cu sentimentul, tocmai pentru a nu-i știrbi misterul, frumusețea intrisecă. În fața acestei taine: câteodată doar unul li se făcea cruce / atârnată din cuibul gol de ciocârlie preaninsă / niciodată capul în jos numai soarele-n spate / printre urme de răni și ritualuri încă neinventate…nu poți avea decât o senininătate admirativă, o comuniune cu zonele acestea misterioase ale poemului: femeile lor adunau praful în site pe umeri / ridicau fântânile dinaintea drumeților / stingeau lacrimile cu bărbații prea singuri...