Petre Moldoveanu

era iarnă iubito stăteam lângă ferestre ningea crepuscular purtai o blană grena cu dantelă pe margini între le jardin du luxembourg și le café des trois colombes spațiile treceau unul câte

bărbații sunt așa cum sunt iubito nu se înalță pe vârfuri nu ating cerul ei stau pe vine privesc prin gaura cheii de boltă cred că pământul se învârtește în jurul lor sunt axa lumii iubito cum

ea are o casă și casa ei are mărgele de sticlă la uși decolorate în lightcoral F08080 deși ea poartă doar douăzeci și patru de ani și o leucemie acută de viață ca și cum am spune cei care

hey michelle băncile sunt acum la fel de transfuge insectare magnetice lumii care încotro spre okeanos pentru că din spumă ies toate afroditele zilelor mai știi michelle noaptea în

clarina semnele sunt icsuri de viață încrucișările noastre pe spinarea scrântită a lumii când oamenii-scame îți strâng mâinile memoria lor e transparentă precum pereții pe care într-un alt

Dacă sufletul ar avea formă ar urma conturul mâinilor tale fiecare deget și inelarul un Thor al cunoașterii ingredient amnestic pentru Albastrul de Voroneț cândva lepădat Nordului. Dacă