missioana și fisa de cinci

uite, asta imi place. nu stiu de ce. simt o vibratie. simturile mele o iau razna... :( trebuie sa ies. da!!

E prea devreme sa-mi pice fisa ce anume a produs vibratia care a scos-o pe Ioana din coltii balenei ucigase:)

Sa fie oare:

peste durerile noastre verzi
centura depresiei
mangalul
femeia primordială

sau poate... dar, mai bine nu anticipam si sa ne rezumam la simpla asertiune: \"E si maine o zi!\"

Revin

Ioana, Mihaela, vă mulțumesc pentru aprecieri, mă bucur că v-a plăcut poezia aceasta și vă aștept cu noi critici asupra versurilor.

ca de obicei, aceleasi piste alunecoase
aceleasi provocari la \"a gandi\" si uf
uite, stiu, ar trebui sa tac
e o poema dedicata si ar trebui sa tac
dar daca oare fac abstractie de miss-ioana, as putea vorbi, nu-i asa?
constelatia aceea (de ce simt ironia subtire, dunga stralucind a unui cutit mic mic mic pastrat cu eleganta discret ascuns de ochii lumii) ca si satelitul lui pluto
ma intreb doar oare cui trebuia sa pice fisa si cat de cifrat trebuie sa para mesajul in asa fel incat sa se simta cand taie?
(aparentele astea, fir-ar ele de aparente...)
si-as mai vorbi
dar mai bine ma opresc
deja stii ca e o lectura care m-a provocat
si deopotriva, mi-a alungat somnul asta de februarie

ioi, ce-am uitat!!!
am uitat sa pomenesc de alfabetul \'cela al mortii, mores pre limba aceasta a ta...
sau poate ..._ _ _...

Missioana, co/missioana e, de fapt, o \"lipsă\". Simți ironia acolo unde e ironie, te prinzi de cuvinte, de alfabet, de viață. Mă întreb dacă nu cumva mă înțelegi la fel de bine ca mama. Mulțumesc, Florină dragă.

mama? huh.
va rog sa ma scuzati.
voi avea grija pe viitor sa nu mai las asemenea semne...materne.

din pacate, simt ironia si din comentarii, nu doar din poezie.
de regula ma fac asa, ca nu ma prind.
alteori ma prind prea mult.
de data asta am fost entuziasta si sincera si am cam primit-o peste tampla.
inca o data, imi cer scuze pentru ca mi-am dat asa, cu parerea.

Florina draga mea, peste tâmplă se poate lua doar un gând (departe de mine gândurile rele). Sau un semn. Poți scrie pe tâmplă cu atemporalul timp sau aspațiala distanță. Semnele sunt simboluri de viață, sunt ochi deschiși spre lumină. Ochii nu sunt ochi, ci sunt crescături pe tot corpul. Îi poți purta la tâmple, pe mâini, la gât sau, când nu e destul loc pentru deschidere, Dumnezeu ni-i lipește, banal, de retină.
Comentariul meu nu e ironic, dimpotrivă. Ai admirația mea pentru cum vezi dincolo de cuvinte. Mulțumesc.

intotdeauna am citit asa o poezie.
intotdeauna
atenta daca in mine sunt ochi deschisi si daca vibreaza
daca exista ecou
pentru mine asta inseamna poezie
a simti din cuvinte lumea din mine si inafara mea
nu ma pricep sa scriu comentarii din acelea sofisticate si sa stii, nici nu vreau. pentru ca mi-as depasi conditia de cititor de poezie.
ori nu vreau asta.
spuneam unei prietene azi ca poezia e singura mea bucata de alb. singura mea ninsoare alba.

nu stiu cine esti si nici nu cred ca vreau sa stiu
doar am citit ici si colo cuvinte si mi-au placut

atat sunt eu.