Maria Prochipiuc
Verificat@maria-prochipiuc
mariacyt@yahoo.com
Pe textul:
„Plangeri" de george lupascu
De îmbunătățitPe textul:
„unui fecior foarte legat de mamă" de dumitru cioaca-genuneanu
aproape că îl pot aprinde cu un chibrit
e acolo un mut în care încet-încet
mă recunosc - curgerea picătură cu picătură e ca un fel de furișare a ființei dincolo de ceea ce se poate descifra, nu întîmplător spune poetul că se recunoaște, cum altfel decât în tăcere, o tăcere în plină fierbere, sentimentul ajuns la culmea reacției, doar un chibrit și...
dau să mă feresc
cu naivitatea celui care copleșit de o lovitură
își trece pentru o clipă brațul peste frunte
ca și cum tocmai s-ar smulge din vis - gesturi, și totul doar pentru o reacție care uneori nu poate fi controlată, de asta e folosit și cuvântul naivitate, pentru a arăta comportamentul plin de nevinovăție, chiar prea multă simplitate, pentru a lăsa să se întrevadă ceea ce a fost de fapt...
strigătul mă învață să deschid gura
ușa se rotește încet
cartea a rămas cu foile în aer
în timp ce zidul s-a făcut deodată cald – ziduri, strigăt, toate capătă conotații în funcție de fiecare cititor, după toate, cuvântul își caută locul unde poate fi rostit, iar foile cărții spun clar acest lucru, apoi zidurile ce devin clade, e ca un fel de prăbușire a ceea ce a fost vis și rămâne doar realitatea.
Un poem incifrat sub o tutelă poate ce trebuie căutată în subtitlu…
Pe textul:
„Retrăire" de florin caragiu
Pe textul:
„Cantautoarea Maria Gheorghiu" de Sorin Teodoriu
Pe textul:
„Izvorâtorului de mir" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„& internatul" de Vasile Munteanu
pe malul apei
își odihnește aripile
pe luciul răului
stelele își găsesc
liniștea
Pe textul:
„Tihna stâncilor" de Djamal Mahmoud
destramă tăcerea cuvintelor
în zorii zilei
Semnul citirii și comentariul meu sub această formă!
Pe textul:
„Sunetul clopotelor" de Djamal Mahmoud
Pe textul:
„circ" de Liviu Nanu
Pe textul:
„Un pat de frunze între blocuri sure" de Adrian Munteanu
…că cele ca ea sunt un bun public, faruri pentru marinari
își defragmentează memoria în fiecare noapte – extraordinar!
Interesant acest poem, din lipsa dispoziției de a comenta așa cum se cuvinte, am lăsat doar acest semn că am citit poemul. Nu sunt pregătită să intru în pielea versului de aici. Te citesc!
Pe textul:
„Prostituata-far" de Constantin Codreanu
Constantin – ai trecut frumos prin toate etapele acestui poem, mă bucur că ai intuit tot ce am vrut eu să spun, cele treizeci de trepte au o mare semnificație, e o simbolistică a scării, dar nu voi spune mai mult. În orice poem cred că există o notă din copilărie, o tentă ușoară, aici e cu totul altfel, acea culoare a copilăriei se referă mai mult asupra minții care percepe unele lucrui cu multă naivitate, vede, simte, atinge și totuși e greu să înțeleagă... Mulțumesc mult, am început să mulțumesc mai ales, când văd câtă atenția ai acordat și te-ai aplecat asupra nuanțelor, atât de fin exprimate de tine în comentariu. Am renunțat și la puncte...
Florin - părerea ta aici valorează cât o mie de cititori, și faptul că te-ai oprit, spun eu în mod deosebit asupra anumitor simboluri e semn că nu mai trebuie să-mi fie frică, când vreau să poetez asemenea poeme. Mai mult nu pot spune,am o confirmare că începutul meu de drum este bun. Acolo nu numai că păreau două typo, chiar erau , am o maladie în ultimul timp. Mulțumesc pentru tot. La poeme de genul acesta te aștept în mod deosebit, contează foarte mult părerea ta.
Pe textul:
„Rătăcesc prin ani" de Maria Prochipiuc
Pe textul:
„ca blaga la fiecare naștere" de Constantin Codreanu
Pe textul:
„Zât" de Marinescu Victor
Pe textul:
„Își linge blidul, răsucește biciul" de Adrian Munteanu
crengi de lapte înverzind din pantofi de cenușăreasă - un vers deosebit, se pare că nașterea se produce altfel de cum ne-am fi așteptat, primul pas e făcut tot de cea care poate dărui viață: crengi de lapte, starea de început a devenirii omului sau poate fi chiar a poetului sau de ce nu a poeziei.
însemnată, fruntea transpiră tremurând sub bagheta zânei – însemnul acesta pe frunte l-aș lua ca o formă de botez, atunci este însemnat (desigur că toate le pot transfera poetului sau poeziei) pruncul acela care va încerca să înverzească... să crească..
trăsura e gata, caii sunt proaspăt mulși de hamuri- de ce mulși? Cînd poate fi o altă exprimare chiar metaforică, diminuează versul.Trăsura e gata, e așa cum ți-ar spune cineva: uite, viața îți stă înainte, sau dacă e să transfer în sfera poetului ar fi cam sub forma: poetule, asta îți este soarta, fără transpirație nimic nu poate fi posibil!
mă uit de tot în brațele sânilor tăi verticalizați spre infinit – mă uit, are aici după interpretarea mea două conotații, mai întâi că poți fi uitat acolo, fiindcă e o stare de bine, sau că te uiți cu ochiul și vezi în depărtare infinitul ce te așteaptă. Desigur că mai poate fi și altă semnificație cea cu brațele și sânii iubitei (tind să cred că spre acolo vrei să te îndrepți)
pune-ne pene pe pântece să ne iubim cu inimile-n sus – mi se pare în plus versul acesta, în contextul a ceea ce urmează, mă opresc aici sau să merg mai departe? Nu, rămân aici, fiindcă vreau să văd ce se întâmplă mai departe.
P.S. Nu mă duc spre alte conotații ale unor situații ce se întâmplă prin alte lumi. Vreau să rămân în starea interioară a sufletului!
Pe textul:
„ca blaga la fiecare naștere" de Constantin Codreanu
Pe textul:
„semn de carte" de ic marinescu
cerșind gropile din obraji și scârțâitul ușii dincolo de care
cărțile luate de ape subțiază visul – vers – confesiune, un poem plin de lumina ce străbate de la un capăt la altul. O realizare deosebită aici: cerșind gropile din obraji, subtil apare chipul celei/celui pentru care lumina străbate și visul dându-i alte nuanțe
între noi surâd către cer atâtea străzi știrbe, bobocii sparți de nerăbdare
din pâlcurile în care ne scotoceam de imagini și cimitirul cu privighetori - iubirea, atât de frumos redată: bobocii sparți de nerăbdare, e atâta subtilitate în vers,e atîta iubire ascunsă dincolo de cuvinte, încât nerăbdarea și spațiile devin privighetori. Există aici o asociere foarte interesantă privighetori- cimitir, e tocmai pentru a ne depărta puțin de registrul inițial al poemului, dar asocierea mi se pare farte clară, eu o pot asocia cu mormintele ce ascund în ele sfințenia simbolizată prin privighetori
răspântii se-nchid în jurul gleznelor,
fericite s-adoarmă pe treptele unde noaptea se crapă
sub podul palmei – Di nou o realizare deosebită: pe treptele unde noaptea se crapă
sub podul palmei. M-aș opri cu poemul aici, dar probabil și finalul are ceva din tine. Deosebit!
Pe textul:
„răspântii" de florin caragiu
Viața o intuiesc din versul: Dumnezeu se plimba cu privirea aceea
…. și nu apăsa nici cât lumina de seară simțurile - e parcă momentul când Dumnezeu se plimba liniștit prin Eden și se bucura de opera Sa!
Moartea – înaltul înghețase, apoi învierea: mormânt
părăsit de vii
E doar un fel în care am dorit eu să interpretez acest poem, desigur că semnificațiile sunt altele, nu mă leg de măr, fiindcă cei DOI ( indiferent de sexul lor) se află la mijloc de măr, e de fapt un fel de întrepătrundere a gândurilor, venite dinspre exterior spre interior, legând prin acel mijloc cerul de pământ.
Pentru frumusețea mesajului sau mesajelor după citirea poemului și nu în ultimul rând pentru întrepătrunderea versurilor celor doi formând un întreg
Aș renunța la ultimul vers!
Pe textul:
„doi la mijloc de măr" de florin caragiu
Pe textul:
„In zori, vin ploile" de Maria Prochipiuc
