Maria Prochipiuc

Bine ai venit aici! îți urez sa ai spor si muza să-ți poarte pașii spre cele ale poeziei!

Uite, că așa nu te știam, mult mai subtil, de fiecare dată citesc și mă gândesc de unde îți mai vin atâtea. Eu nu știu a răspunde în catrene cu prozodie, o fac de fiecare dată așa cum mă pricep. Am citit, suav ești aici! Am să încerc și eu mai ales că am primit lectii despre epigrama la un moment!

sângele mi se prelinge în semiîntuneric
aproape că îl pot aprinde cu un chibrit
e acolo un mut în care încet-încet
mă recunosc - curgerea picătură cu picătură e ca un fel de furișare a ființei dincolo de ceea ce se poate descifra, nu întîmplător spune poetul că se recunoaște, cum altfel decât în tăcere, o tăcere în plină fierbere, sentimentul ajuns la culmea reacției, doar un chibrit și...

dau să mă feresc
cu naivitatea celui care copleșit de o lovitură
își trece pentru o clipă brațul peste frunte
ca și cum tocmai s-ar smulge din vis - gesturi, și totul doar pentru o reacție care uneori nu poate fi controlată, de asta e folosit și cuvântul naivitate, pentru a arăta comportamentul plin de nevinovăție, chiar prea multă simplitate, pentru a lăsa să se întrevadă ceea ce a fost de fapt...

strigătul mă învață să deschid gura
ușa se rotește încet
cartea a rămas cu foile în aer
în timp ce zidul s-a făcut deodată cald – ziduri, strigăt, toate capătă conotații în funcție de fiecare cititor, după toate, cuvântul își caută locul unde poate fi rostit, iar foile cărții spun clar acest lucru, apoi zidurile ce devin clade, e ca un fel de prăbușire a ceea ce a fost vis și rămâne doar realitatea.

Un poem incifrat sub o tutelă poate ce trebuie căutată în subtitlu…

Proză sub o formă deosebită, aduceri aminte intercalate cu realitatea, o scriitură excepțională. Mai spus că și realitatea cu amintirea, dar după cum bine ai menționat e vorba poate doar de ficțiune, o minte inteligentă poate inventa orice, momente și momente, încât nu mai știi unde e realitate și unde imaginație. Luat pe ansamblu o scriere dozată foarte bine, cititorului îi este greu să se oprească, mearge mai departe și cănd parcurge ultimul rând rămâne cu regretul că este prea secretos prozatorul și nu a spus tot ce știe. Acest lucru e cel mai important la o proză să-ți pară rău ca s-a terminat, dar să ai posibilitatea să inventezi tu ca cititor mai departe... o proză excepțională! Desigur că despre Maria Ghiorghiu se pot spune multe, dar cel mai important lucru e că Maria cântă cu sufletul, pe coardele chitarei curg sonoritățile sufletului, Maria doar modeleză cuvintele (am ascultat-o în luna decembrie înte-un concert la Iasi- ai dreptate!)

Anni, mă surprinde oprirea ta la un poem peste care se asezase deja vremea, cum de ai reușit să intri tocmai la el, rămâne pentru mine ceva de suflet, întru liniștea poemului să ne regăsim mereu sufletele în pace.

Începutul unei noi zile cu toate ale ei: feline flămânde, aragazuri aprinse, ustensile intrate în funcțiune, totul așezat ca pe tavă pentru deshiderea unui nou poem, pentru a ne opri o clipă să privim așa doar cu un ochi întredeschis ce vrea să ne spună poetul. E clar, doar artistul are alte preocupări, nu-l interesează decât cum este dimineața, nu întâmplător privește pe geam și de acolo și înjurătura, ceva nu este în ordine sau e poate ticul lui zilnic. Un stil de poem parcă picat din altă sferă, oboșnuită cu poeme de forță aici în pagina aceasta…de asta e greu să mă exprim. M-am oprit tocmai să las semn că am simțit o schimbare…

izvorul
pe malul apei
își odihnește aripile

pe luciul răului
stelele își găsesc
liniștea

sunetul clopotelor
destramă tăcerea cuvintelor
în zorii zilei

Semnul citirii și comentariul meu sub această formă!

ohoo iată că îl descopăr pe marele anton( la stat ) altfel de cum îl știam, de câte ori nu ne întrebăm: eu pentru cine joc sau eu pentru cine sunt ceea ce sunt? Indiferent în ce registru ai scrie, sau ce tablouri ai folosi ai puterea de a le da viață și să știi, că, oricum rămân tatuajele și costumația nu are nici o importanță e doar un fel de mască. Fericiți cei ce pot gândi cu două capete, cred că misterul poemului trebuie criptat undeva între favorurile femeii cu mustăți. Interesant!

Un alt sonet, un alt registru, ai început să cripeze și acest lucru începe să-mi placă, e un alt mod de exprimare, e un altfel de a spune lucruilor pe nume. Chiar dacă e trist aici la tine, decopăr o amestecătură de stări, de la patul de frunze, la fusta femeii, de la scrumul dens la năluci și totul se termină în umbra morții? Nu dragule, totul are o continuitate, doar decorul se schimbă și fomează un nou tablou pentru următorul sonet al poetului. Hai, încearcă un poem plin de bucurie, știu că mai ai, așa că...

Realizări deosebite:
…că cele ca ea sunt un bun public, faruri pentru marinari
își defragmentează memoria în fiecare noapte – extraordinar!

Interesant acest poem, din lipsa dispoziției de a comenta așa cum se cuvinte, am lăsat doar acest semn că am citit poemul. Nu sunt pregătită să intru în pielea versului de aici. Te citesc!

Constantin – ai trecut frumos prin toate etapele acestui poem, mă bucur că ai intuit tot ce am vrut eu să spun, cele treizeci de trepte au o mare semnificație, e o simbolistică a scării, dar nu voi spune mai mult. În orice poem cred că există o notă din copilărie, o tentă ușoară, aici e cu totul altfel, acea culoare a copilăriei se referă mai mult asupra minții care percepe unele lucrui cu multă naivitate, vede, simte, atinge și totuși e greu să înțeleagă... Mulțumesc mult, am început să mulțumesc mai ales, când văd câtă atenția ai acordat și te-ai aplecat asupra nuanțelor, atât de fin exprimate de tine în comentariu. Am renunțat și la puncte...

Florin - părerea ta aici valorează cât o mie de cititori, și faptul că te-ai oprit, spun eu în mod deosebit asupra anumitor simboluri e semn că nu mai trebuie să-mi fie frică, când vreau să poetez asemenea poeme. Mai mult nu pot spune,am o confirmare că începutul meu de drum este bun. Acolo nu numai că păreau două typo, chiar erau , am o maladie în ultimul timp. Mulțumesc pentru tot. La poeme de genul acesta te aștept în mod deosebit, contează foarte mult părerea ta.

Constantin, îmi place foartre mult Blaga, a fost doar o glumă referitoare la titlu, mă gândeam că ai prins asta din comentariu. M-am oprit din comentariu fiindcă trebuia să trec totul în alt registru și m-am gândit că cine știe poate mai încearcă și altcineva... te voi citi de câte ori te voi afla atunci când voi deschide pagina poezie.ro.

Interesant modul de exprimare aici, am citit, las semnul meu, dacă vrei de privire și reprivire asupra a tot ce vrei să exprimi aici parcă e un scenariu, poate puțin absurd , dar care poate exista. Imaginea îți aparține?

Un sonet al zilei, aș putea spune eu. Adrian, să știi că lupta e mare exact așa cum bine demonstrezi tu prin mesajele sonetelor tale. Cel ce luptă știe că nimic nu poate fi obținut fără trudă, apoi vremurile se schimbă, chiar dacă versul tău intră cu toată puterea în cotidianul realităților zilnice, nu pare chiar așa de apetisant, dar asta nu trebuie să te dezarmeze. Eu cred că tu ai de gând să aduni toate aceste sonete sub o titulatură anume. Ce e foarte interesant( te știu destul de bine )e că mereu te regăsesc ,,proaspăt\'\' alt mesaj, alte realități. Să mergem înainte cu fruntea despicată de vânt și cu inima deschisă spre tot ce ne înconjoară

Uite că am reușit și eu un prim popas în trăsura gata pregătită pentru așezat poemele cu versuri uneori prea înverzite, alteori prea trase de păr. Încă din start aș spune că titlul e cel ce m-a atras( glumesc, te urmăream să te prind cu un ultim poem ) și totuși aș propune schimbarea lui, pentru originalitate.

crengi de lapte înverzind din pantofi de cenușăreasă - un vers deosebit, se pare că nașterea se produce altfel de cum ne-am fi așteptat, primul pas e făcut tot de cea care poate dărui viață: crengi de lapte, starea de început a devenirii omului sau poate fi chiar a poetului sau de ce nu a poeziei.

însemnată, fruntea transpiră tremurând sub bagheta zânei – însemnul acesta pe frunte l-aș lua ca o formă de botez, atunci este însemnat (desigur că toate le pot transfera poetului sau poeziei) pruncul acela care va încerca să înverzească... să crească..

trăsura e gata, caii sunt proaspăt mulși de hamuri- de ce mulși? Cînd poate fi o altă exprimare chiar metaforică, diminuează versul.Trăsura e gata, e așa cum ți-ar spune cineva: uite, viața îți stă înainte, sau dacă e să transfer în sfera poetului ar fi cam sub forma: poetule, asta îți este soarta, fără transpirație nimic nu poate fi posibil!

mă uit de tot în brațele sânilor tăi verticalizați spre infinit – mă uit, are aici după interpretarea mea două conotații, mai întâi că poți fi uitat acolo, fiindcă e o stare de bine, sau că te uiți cu ochiul și vezi în depărtare infinitul ce te așteaptă. Desigur că mai poate fi și altă semnificație cea cu brațele și sânii iubitei (tind să cred că spre acolo vrei să te îndrepți)

pune-ne pene pe pântece să ne iubim cu inimile-n sus – mi se pare în plus versul acesta, în contextul a ceea ce urmează, mă opresc aici sau să merg mai departe? Nu, rămân aici, fiindcă vreau să văd ce se întâmplă mai departe.

P.S. Nu mă duc spre alte conotații ale unor situații ce se întâmplă prin alte lumi. Vreau să rămân în starea interioară a sufletului!

Bine ai venit în lumea poeziei.ro! Un poem cu o nuanță deosebită, un semn de carte ce merită folosit. Succes!

pentru o piruetă nu mai e spațiu doar o lumină
cerșind gropile din obraji și scârțâitul ușii dincolo de care
cărțile luate de ape subțiază visul – vers – confesiune, un poem plin de lumina ce străbate de la un capăt la altul. O realizare deosebită aici: cerșind gropile din obraji, subtil apare chipul celei/celui pentru care lumina străbate și visul dându-i alte nuanțe

între noi surâd către cer atâtea străzi știrbe, bobocii sparți de nerăbdare
din pâlcurile în care ne scotoceam de imagini și cimitirul cu privighetori - iubirea, atât de frumos redată: bobocii sparți de nerăbdare, e atâta subtilitate în vers,e atîta iubire ascunsă dincolo de cuvinte, încât nerăbdarea și spațiile devin privighetori. Există aici o asociere foarte interesantă privighetori- cimitir, e tocmai pentru a ne depărta puțin de registrul inițial al poemului, dar asocierea mi se pare farte clară, eu o pot asocia cu mormintele ce ascund în ele sfințenia simbolizată prin privighetori

răspântii se-nchid în jurul gleznelor,
fericite s-adoarmă pe treptele unde noaptea se crapă
sub podul palmei – Di nou o realizare deosebită: pe treptele unde noaptea se crapă
sub podul palmei. M-aș opri cu poemul aici, dar probabil și finalul are ceva din tine. Deosebit!

Un poem deosebi, conturat de doi oameni purtând același suflet, plini de tandrețea înaltului. Poemul este ca o adierea a privirii lui Dumnezeu peste opera sa. Un peisaj deosebit: Era răcoare… apoi urmează un alt tablou, de fapt tablou după tablou – viața, moartea, învierea...

Viața o intuiesc din versul: Dumnezeu se plimba cu privirea aceea
…. și nu apăsa nici cât lumina de seară simțurile - e parcă momentul când Dumnezeu se plimba liniștit prin Eden și se bucura de opera Sa!

Moartea – înaltul înghețase, apoi învierea: mormânt
părăsit de vii

E doar un fel în care am dorit eu să interpretez acest poem, desigur că semnificațiile sunt altele, nu mă leg de măr, fiindcă cei DOI ( indiferent de sexul lor) se află la mijloc de măr, e de fapt un fel de întrepătrundere a gândurilor, venite dinspre exterior spre interior, legând prin acel mijloc cerul de pământ.

Pentru frumusețea mesajului sau mesajelor după citirea poemului și nu în ultimul rând pentru întrepătrunderea versurilor celor doi formând un întreg

Aș renunța la ultimul vers!

Constantin- oprirea ta asupra acestui poem e un lucru important pentru mine, înseamnă că măcar un cititor a vibrat la versurile mele, ai trecut prin poem și ai lăsat firul acela roșu. Mulțumesc!