Rătăcesc prin ani

1. Începi cu un aer de spleen ușor alambicat pe care îl tai mai târziu cu acele „culori aprinse” și „cele treizeci de trepte”, deatalii ce rup din starea de plutire.
2. Imaginile ce urmează cu sfinți, acatiste și arborele vieții readuc spleenul, dar nu unul obișnuit cu aburi de țigară și levitație fără motiv, ci unul cu conotație de meditație darwinian-creștină (nu prea am auzit de acatiste pe la alții, apoi, confirmarea o iau din subtitlu).
3. Oximoronul „irealitatea concretă” și „sunt doar visele mele
dintr-o copilărie a culorilor în nuanțe posibile de albastru” re-creează coloristicul prezent peste tot în acest text de o acalmie, cu vagi însemne de resemnare. Remarc aici „copilăria culorilor”! Frumos!
4. Sfinții revin prin „ochii martirilor de un verde intens” (după cum am mai spus, albastru și verde, culori psihologic recomandate pentru calm:)). Dizolvarea limitelor readuce cumva zidurile de la început prin actul de spargere.
5. Creștinismul e reluat prin epitetul „liturgic”. Iar „adâncimea netrupească exprimată prin desen și culoare” întregesc un desen complex plin de toate celea.
Cu drag,
Constantin

P.S. Punctele de suspensie după „și” în ultima strofă sunt de prisos, chiar dacă ai vrea să dai versului un fel de continuitate, sau posibilitatea de adiționare neexclusivistă.

mi se pare demnă de atenție poezia, o schițare atentă a \"gestului iconic\" prins în liniile și culorile frescelor. Se pleacă de la o stare de apăsare, de la urcușul cu răbdare \"din adâncuri de ape\", apoi se iese în plină lumină, arborele vieții este însăși umanitatea căreia sfinții îi revelează pecetea divină, menirea omului de a primi transfigurarea și de a reînnoi prin aceasta arborele genealogic, arborele vieții. \"Irealitatea concretă\" a frescei e asociată cu copilăria și visul, simboluri ale purității și legăturii cu transcendența prezentă. Lumina vine ca din interior, din luminări, ochii martirilor dau transparență formelor, dizolvând limitele prin iradierea aureolară. Cheia accesului la cele mai presus de fire se concentrează în \"sâmburele liturgic\", prin care se întâmplă taina alipirii la corporalitatea înviată a Domnului, la Trupul său transfigurat, înviat, înălțat la cer. Este o pregustare a trecerii în condiția de rai, o percepere atinsă de harul dumnezeiesc a adâncimii netrupești ce transpare prin icoana de culoare și lumină.

par să fie două typo: \"împresionat (impresionat) de jocul culorilor spiritului (spiritul) îmbrățișează\", apoi \"spaților\".

Constantin – ai trecut frumos prin toate etapele acestui poem, mă bucur că ai intuit tot ce am vrut eu să spun, cele treizeci de trepte au o mare semnificație, e o simbolistică a scării, dar nu voi spune mai mult. În orice poem cred că există o notă din copilărie, o tentă ușoară, aici e cu totul altfel, acea culoare a copilăriei se referă mai mult asupra minții care percepe unele lucrui cu multă naivitate, vede, simte, atinge și totuși e greu să înțeleagă... Mulțumesc mult, am început să mulțumesc mai ales, când văd câtă atenția ai acordat și te-ai aplecat asupra nuanțelor, atât de fin exprimate de tine în comentariu. Am renunțat și la puncte...

Florin - părerea ta aici valorează cât o mie de cititori, și faptul că te-ai oprit, spun eu în mod deosebit asupra anumitor simboluri e semn că nu mai trebuie să-mi fie frică, când vreau să poetez asemenea poeme. Mai mult nu pot spune,am o confirmare că începutul meu de drum este bun. Acolo nu numai că păreau două typo, chiar erau , am o maladie în ultimul timp. Mulțumesc pentru tot. La poeme de genul acesta te aștept în mod deosebit, contează foarte mult părerea ta.