Maria Prochipiuc

Luminița - Mulțumesc! Acele câteva versuri care ți-au plăcut valorează foarte mult pentru mine, iar referitor la critică să fie din plin, astea ne ajută, pe mine mă ajută și îmi doresc mereu să fie cititori care să aibă ceva de spus, ce , depinde de ce scriu.
peste trupurile altor femei despletite între ziduri [ziduri în largul oceanului?]- zidurile despre care vorbesc aici nu au nici o legătură cu oceanul, decât că acolo, între ziduri a avut loc acea despletire, de fept cred că ai înțeles corect la ce se referă despletirea.
Luminița tu ai dreptate la stuf, dar vezi aici e vorba de cu totul altceva, la subtitlu apare o formă de jurnal, dar prezentat altfel, să nu crezi că mă apăr, nu, doar încerc să mă explic. E radiograma unei nopți de coșmar, desigur dacă vrei scrisă așa cum s-a întâmplat totul, într-o succesiune rapidă, dar și derutantă.
prea multe femei mi se cuibăresc în inimă prea multe îmi vor sufletul
dar nici unul pe mine- în noi se dezvoltă uneori și partea masculină, de câte ori nu ne-am fi dorit să fim celălalt, de asta aici apare ambiguitatea acelui vers la care am renunțat.

Valurile de aici au și un alt sens, al incertitudinii, zidurile, da zidurile… mă voi gândi. Referitor la acele greșeli mi se întâmplă să inversez literele și la citire să nu le văd, fiindcă de cele mai multe ori proiectarea cuvântului în mintea mea apare corectă. Mulțumesc pentru atenționare, m-ai ajutat foarte mult. Doar un singur lucru m-a făcut să zâmbesc, e posibil, ca eu, prin scrierea mea să-ți fi amintit de Cristiana Miu, de care nu mai știu de multă vreme pe unde se preumblă… Te mai aștept cu disecare versului până la literă!

Realitate și frumos, simplitate și claritate, acestea sunt cuvintele care caracterizează acest poem.
sînt femeie
îmi place să mut munții din loc
din curiozitate
să văd cum se privește lumea
prin ochi de bărbat- curiozitatea la tine e ca un miracol, doar cuvîntul în supunera lui poate să facă așa ceva. Interesant e privitul sau vederea lumii prin ochiul celuilalt, acest lucru mă încearcă și pe mine de foarte multe ori.

Spusele tale au înțelesuri depline, cele patru strofe sunt ca niște tablouri într-o expoziție, fiecare redă o altă imagine, o altă stare.

Dorian – mi-aș fi dorit să intri mai mult în esența poemului, să-i găsești cele bune și cele mai puțin bune, așa mă ajuți, gândul tău sincer e lângă mine...știu uneori când starea poemului e parcă a ta nu mai poți să spui nimic. Te aștept altă dată cu sabia...

George- Da așa este referitor la tumult, dar gândește-te la ceva de genul coșmarului. Pe undeva am refăcut, știu eu dacă îmi dadeai exemple de acele dulcegării le înțelegeam și eu. Da, uite tu îmi spui că era nevoie de-o anume cenzură, altă dată mi se spunea invers, e poate primul poem care se dezlănțuie de capul lui, i-am dat frâu liber. Poezia nu e trăită intens, doar stările, când te trezești la realitate dintr-un coșmar, totul pare altfel și ai vrea parcă să retrăiești starea să o resimți, poate de aici toată efuziunea. Părerea ta contează foarte mult, îmi place să fie poemul disecat. E sigur că poate mai sunt greșeli de tastare, am corectat, am schimbat,sper să nu mai fie. Mulțumesc mult și să știi că acel dumneavoastră m-a ... spune-mi tu și comentează textul la ,,sânge,,

Dorian – mi-aș fi dorit să intri mai mult în esența poemului, să-i găsești cele bune și cele mai puțin bune, așa mă ajuți, gândul tău sincer e lângă mine...știu uneori când starea poemului e parcă a ta nu mai poți să spui nimic. Te aștept altă dată cu sabia...

George- Da așa este referitor la tumult, dar gândește-te la ceva de genul coșmarului. Pe undeva am refăcut, știu eu dacă îmi dadeai exemple de acele dulcegării le înțelegeam și eu. Da, uite tu îmi spui că era nevoie de-o anume cenzură, altă dată mi se spunea invers, e poate primul poem care se dezlănțuie de capul lui, i-am dat frâu liber. Poezia nu e trăită intens, doar stările, când te trezești la realitate dintr-un coșmar, totul pare altfel și ai vrea parcă să retrăiești starea, să o resimți, poate de aici toată efuziunea. Părerea ta contează foarte mult, îmi place să fie poemul disecat. E sigur că poate mai sunt greșeli de tastare, am corectat, am schimbat, sper să nu mai fie. Mulțumesc mult și să știi că acel dumneavoastră m-a ... spune-mi tu și comentează textul la ,,sânge,, Mulțumiri!

astăzi există santinele la fiecare colț de stradă, nu le percepem cu ochiul liber
avem nevoie de un fel de poetică a pătrunderii-n zidul celuilalt
un fel de al 3-lea ochi clocotitor în subteranele vocii – încerc să pătrund dincolo de zidurile acestui poem, să folosesc doar filozofia cuvântului, percepția va fi doar la privirea printre cuvinte și versuri. Ochiul clocotitor e poate puterea de a pătrunde cu adevărat în sinele celuilalt, de aici și zidul. Clocotitor sau nu, mereu depinde și de poetica ce se ascunde în spatele zidului.

M-am oprit doar fragmentar la cele trei versuri de început, pe ansamblu un poem compact, plin de înțelesuri, totul e să te potrivești pe lungimea de undă, ca apoi să jonglezi cu versurile, cel mai important lucru e să reușești să sorbi din ceaiul faronului, ca apoi să pornești cursa și să ajungi cu bine pe digul iubirii, important e ca lumea aceasta cu bocanci murdari să nu ajungă așa în inima ta. Mă opresc, mi se pare poate doar mie un poem foarte bun.

O lectură plăcută la citire, e interesant, prin anumite pasaje parcă te redescoperi ca făcând parte de acolo. Sunt multe pasaje care ar putea fi scoase la iveală.Voi mai reveni la lectură!

Corectează: El îi racolase de pe stradă, de acolo de unde făceau autostopul, îi dusese acasă, le dăduse de mâncae, îi plimbase, ba chiar îi răsfățase o săptămână.

Îmbinarea realității cu fantasticul dă o frumusețe aparte lecturii, eu ca cititor nu aș avea nimic de reproșat, totul curge frumos cu înserări din graiul local al personajelor. Dialogurile au în ele multă înțelepciune, curge frumos, fără aetificii, se pare că ești un cunoscător, dar și un trăitor al peisajului în care îți desfășori scrierea.

Sunt multe pasaje ce ar trebui remarcate, eu voi sublinia doar câteva:
Ruginiseră zilele în teaca timpului
Se trăsese la față ca frunza de tutun atârnată pe uluci la uscat, mânca pe spongi, vorbea cu zgârcenie și purta în ochii lui negri o lumină tainică, sosită parcă din altă lume, de care uneori Anuța se ferea
Poiana se umplu de dansul molcom al unor copile învăluite în veșminte albe, vaporoase, de ai fi zis că vântul își sfâșiase haina de aer crud și o aruncase peste trupurile lor pline de freamătul jocului
moșul surâse în barba-i coșcovită de vremi
În mintea bătrânului înflorise un gând vechi, care începuse să-i facă simțurile să plece hoinare prin corp

Corectează aici: Fătuca mea, Minodora, s-a ținut în vorbă cu Codrin a lu’ Ilarie Streja, ... și devine neândoit oțelul bătut…. Drăghie, eu nu mi-s croitor de suflete! Știu doar a mă coborâ la ele și...

Rămânere în stare de dinainte sau în starea de după? O venire de dincolo de noapte de dincolo de timp, doar ecoul e cel ce numără sau măsoară șoapta pașilor.

Lupta dintre înruneric și lumină o interpretez cu lupta noastră de fiecare zi. Un vers deosebit: Bătrână pianină cu oameni adormiți pe clape. Mă duc cu gândul și pe mai departe, ajungerea omului în pragul unde puterile doar mocnesc, inima își ascultă și ea mersul, doar ceaiul e certitudinea că cineva îl va bea.

Seara, se lasă peste toate și peste toți, dar o pot interpreta ca și trecerea dincolo. Hai să ștergem praful și să-i dăm textului o stare de oprimism:
Niciodată tristă umbra hornului,
Oglinda,
Zâmbetul devenitului om.

Simplitate și interferență cu textul!

Un poem de o simplitate covârșitoare ce denotă o cunoscătoare a cuvântului și nu în ultimul rând a versului simplu.
Și hai mai departe
prin viață
că uite
m-ajunge și timpul
din urmă, iubite...
- îndemnul de a continua drumul, indiferent de ce se întâmplă cu noi, drumul, timpul au valențe comune, de asta folosirea lor dă putere... e un poem ce merită să fie comentat, mai ales finalul cu îndemnul la trăirea acestui azi concentrează tot mesajul aici, în acest, azi. Citeam pe aici pe agonia si mai am obiceiul să mai privesc și peste gard și am descoperit acest poem. Poate nu-i înțeleg eu mesajul?

Povestea ta imi aminteste de copilaria mea, nu la fel ca a lui David, dar port amprentele momentelor frumose, care nu se sterg din memorie. Povestea ta adevarata ma pune in fata unei ,,intamplari,, recente cand fiul meu a primit de la scoala o hartie pe care trebuia sa-si dea acceptul ca fetita lui de numai 10 ani in ianuarie sa faca acel vacin pentru evitarea cancerului uterin pentru care se lupta unii care au de ros osul si in prima faza te ingrozea ce scrie acolo, ca indiferent daca are sau nu are relatie sexuala, este supusa acestei boli, ghinonul celor care au initiat aceasta campanie ca mai citisem si noi cate ceva si am refuzat. Intrebarea era daca acel vacin il face cine doreste de ce trebuie sa semnez refuzul? E atata adevar in povestea ta, fiindca de la adevar ai plecat incat poate fi poevestea oricarui copil. Copii de azi se confrunta cu probleme foarte grave provocate de mai marii puterilor lumi. Felicitari pentru redarea cu acuratete si povestea are o frumusete aparte fiindca nu este inventata. Poate pentru a fi mai palpitanta ar trebui sa si fabulezi pe alocuri

Liviu - Ioan, uneori mirodeniile aduc o aromă deosebită, dar mie îmi place tot ce este natural, e adevărat că de cele mai multe ori încerc să ascund sensurile. Ce ai remarcat e posibil să o fi spus mulți dar mie îmi place în mod deosebit imaginea. Știi ce înseamnă să fii ,,mormântul celuilalt,,? Eu cred că am deja un cimitir:) Și nu uita că eu sunt doar tu Maria!

Un poem printre altele, ce le-am însemnat azi, foarte bun. Ce mă fascinează la tine e faptul că dai cuvintelor sensul lor adevărat, parcă ai rădăcinile înfipte adând în limba română, în frumusețea interpretărilor. Mereu mă întreb cum se derulează imaginile cuvintelor în mintea ta. Le vezi adevărata imagine sau doar umbra lor, nu aștept răspuns , fiindcă sunt convinsă că ești un pasionat al cuvântului românesc, altfel nu s-ar explica ceea ce citesc azi aici.

Oare ce reprezentare poate fi pe epitaf? Nu cumva poemul acesta și-a așezat imaginile pe acea pânză și tu faci doar o descriere celor ce nu deslușesc anumite detalii? Broderia este reperzentată fin prin versuri:
abia aștept să mă nască și pe mine însumi
să mă așeze lângă frații mei
alaptându-mă
până mi se vor întoarce stolurile în umeri

parcă aș schimba versul: la comanda mea i se mișcă valurile, strică frumusețea poemului, poate găsești altceva ( e doar o propunere)

remarc în mod deosebit versul: un epitaf cu vârful necuibărit...încă

Victore, nu are cum să fie ultimul, știu eu lucrul acesta, scrisul e pentru tine o armă împotriva bucuriei, a tristeței, dar mai ales ai un dar de a mânui cuvintele, povestea nu se sfârșește aici, mai ai multe de spus, acolo pe Lebedei 21 s-au mai întâmplat și altele. Îmi amintesc acum cu plăcere primele lecturi: ,, Mă simt pierdut printre străzi înguste, mărginite de case ce se îneaca în umbrele norilor negri ce’așteaptă să mă înghită într-o furtuna lăsată peste mine de furia gândurilor de care nu te-am ferit. Garduri clădite din cuvinte ce le-am rostit pentru a mă putea ascunde atunci când nu doream să mă privești se prăbușesc peste mine. Mi-e frig. Stau ghemuit la marginea unei păduri de voci ce par a fi ale mele. Mă recunosc…sunt speriat de ceea ce se intampla. Mă ascult spunând cuvinte pe care le-am regretat într-o clipa următoare. Sunt eu cel ce spune astfel de vorbe?... Lasă-l să creadă ca-i misogin, lasă-l să viseze atunci când tu nu poți, lasă-l s-adoarmă atunci când așternutul nu s-a răcit, lasă-l să creadă că-i bărbat și poate atunci vei primi ceea ce astepți de la el,,

Sunt încă multe de spus și îți voi aminti doar:
Eu ard mocnit și ard și ele
Pamant îs eu și-s stins acum.
Sau:
picioarele\'mi sunt de plumb în fața zilei de mâine
încerc să trec de acum peste momentul
în care va trebui să pășesc peste cele adunate
dar toate gândurile îmi sunt furate la cântar

Am recitit unele dintre poemele tale ca o aducere aminte a timpului ce a trecut peste anotimpuri.

Remarc aici: aveau drumul în tălpi și indiferent cât de mult s-ar obișnui într-un loc
Omul ăsta este prea pietruit pentru mine

cireșul din fereastră se scutură
de scântei

Poezia ta are in ea un modernism matematic, de atâta dragoste s-au aprins și pereții, versul capătă interpretări filozofice: orașul sughite înecat cu roșu de fum. Asumarea fiecărui vers ca pe o proprie structură îi dă poemului o dimensiune interioară. Fiecare vers are un anumit accent și se desfășoară în mod liniar: sirenele mașinilor au pornit toate / când a deraiat tramvaiul / prima dată

Dacă din primul vers cireșul dă acea ,, intenție,, de vitalitate, sfârșitul poemului ne duce undeva peste timp, poate doar clipa e importantă aici, un poem incifrat, în care oricât ți s-ar părea de clar te duce mereu spre altceva.

de la o ploaie la alta ochii mei
sunt tot mai lungi
cerul tot mai subțire
O stare de neliniște, toate ploile trec prin noi, împletirea aceasta de atitudini care par vitale si trăirile la nivelul minții reușesc să dea la iveală imagini deosebite: nu mai stau răstignită în bobul de ploaie
Concepția despre lume este transferată în planul personal: degete scheletice torc liniștea
o fac fir subțire
aruncă pietre în văzduhul cu ciori

Ultimul vers mă reduce la tăcere, îi caut interpretare și gândesc că e doar ,, aruncat,, așa la întâmplare pentru a duce cititorul spre alt plan al intuiției.

Am revenit, fiindcă în grabă nu am bifat și steluța. Uite că mai am încă ceva de spus, partea a treia are în ea apoape toată esența poemului și desigur sfârșitul pare punctul culminant.

Citești și încerci să descoperi miseterul versurilor, fiindcă următorul de duce în alt registru, bogăția sensurilor te transpune într-un fel de ceremonial, dar nu oricare, ci unul liric. La început jubilez pe accentul cuvintelor. Versurile au nevoie de trăire în senzorial. Unele, sugerează concretul, materialitatea lucrurilor.

Femeia, oglinzile, tăcerea, palmele, drumuri...și celelalte sunt fixate strâns pe retină, toate vorbesc lectorului despre consctrucția de sine a autorului, unele lucruri chiar marcându-l. Versurile clare lipsite de artificii, unele chiar descriptive dau frumusețe poemului.

Rodul pârguit al pâinii se răstoarnă peste rotundul mesei, dar aici e vorba și de rodul pârguit al poeziei, un rod ce se așează cu blândețe peste foamea celor ce doresc să citească.

Cele două acte ale poemului stau sub semnul confesiunii. Inviți cititorul la filozofia cuvântului. E aici un fel de amestec de candoare cu durerea interioară a vremurilor ce au trecut, dar și a celor plecați dintre noi.

Un poem ce merită evidențiat, mai ales partea a doua e un poem de sine stătător și are o frumusețe aparte. O steluță doar pentru sufletul tău de la mine, una imaginară!

Te așeptam cu un poem măcar o dată la cinci blazări, dar văd că nepăsarea-i cruntă. Gata ți-ajunge atâta tratament, dacă nu te-ai lecuit cu metafore, păi atunci tot degeaba. Se pare căî în creierii tăi s-a întâmplat că demultă vreme nu ai mai poposit pe aici, doar Belladona , am zis eu bine a făcut minuni cu moșul ei... Pentru că o pot spune măcar aici, fiindcă știi tu vremurile se mai schimbă...o urare de cele două zile ce deja au trecut: La mulți ani!

Liviu, nu era un reproș, dar acum înțelege și tu începe să mă lase ținerea de minte, faptul că nu am răspuns la comentarii, uneori nu este din vina mea, nu ajunge pe mail că aș avea și nu mă mai întorc pe la poeme după ce trece o vreme, acum dacă mi-ai spus voi merge pe firul peoemelor. Mulțumesc mult de apreciere, îmi place mult să fie comentat poemul așa până la silabă. Nu eu trebuie să trezesc emoție, ci poemul, glumesc acum și eu un pic, sunt bucuroasă că uite cum ne-a adunat moșul în jurul lui. Să ne citim cu bine!