Poezie
Rămânere
1 min lectură·
Mediu
Ecoul pașilor șoptiți,
Gălbuie lumina luptând cu întunericul,
Abia ținându-se de marginile ceștii, ceaiul,
Și inima,
Bătrână pianină cu oameni adormiți pe clape.
Ceară picurând pe treptele albe,
Priviri sub praful niciodată proaspăt,
Lătratul câinilor de peste râu,
Seara,
Fără putința măsurării în vreun ceas.
Somnul metalului în clanță,
“- E locuința dumneavoastră?!
- Da, și este.”
Niciodată tristă umbra hornului,
Oglinda,
Zâmbetul devenitului om.
012517
0
Lupta dintre înruneric și lumină o interpretez cu lupta noastră de fiecare zi. Un vers deosebit: Bătrână pianină cu oameni adormiți pe clape. Mă duc cu gândul și pe mai departe, ajungerea omului în pragul unde puterile doar mocnesc, inima își ascultă și ea mersul, doar ceaiul e certitudinea că cineva îl va bea.
Seara, se lasă peste toate și peste toți, dar o pot interpreta ca și trecerea dincolo. Hai să ștergem praful și să-i dăm textului o stare de oprimism:
Niciodată tristă umbra hornului,
Oglinda,
Zâmbetul devenitului om.
Simplitate și interferență cu textul!