Maria Gheorghe

« îmi plac poveștile cu viață
de dimineață »

Aceste cuvinte-alese îmi foșnesc a plenitudine...

« niciodată n-am pecetluit atâta plin
soarele coboară după zidul cetății
clipa cântă de bucurie
în mijiri timide
prima stea »

« atâta plin », in fiecare rând din poveste...

sa fi trecut patru ani?! mai mult mirare... pe unde s-o fi ratacit unul!? sa fie, oare, pe campul cu maci rosii si salbatici... pe cararea ce coboara visele spre mare... sau cea care urca spre cascada, acolo unde un sentiment fara nume asteapta pestele in ploaie!?

acel an poate fi oriunde... poate fi undeva-candva... poate fi la Piramida... a ajuns mai devreme si nu ne-a gasit nici azi... eram \"in cautarea timpului pierdut\" dintr-un chestionar al Domnului (P)... iar timpul isi pusese la butoniera un crin imperial, de jurai ca-i Y-ul lui Yvves...

o poezie cu sentimente-unde...

... purta numele unei flori...

iti spun, Poete, si eu ti-am cunoscut Prietenul...

de ce canti a durere ce-ar trebui sa-mbie la viata de apoi, ce sta de cand lumea sa se nasca-n noi...

versul tau e durere care doare si sfarcul de la stele, dar nu canta,....fa-l sa cante cu notele-ndurarii ce se roaga in tacere la celula fara urma fericirii, sa spere,...sa lase-n sufletul pierdut, samanta regasirii,...si-n gandul ravasit, un punct ce urla mut: ia-ma de niciunde si du-ma-n tine!...

pe unde mai sunt? pe tarmul fara inaltime...
las aici marturia lui dintr-un mesaj, de dupa cafeaua aceea de care nu-ti mai aduci aminte:

.................
am fost
> > copil la coada la ajutoare si zeu aruncand graunte
> > la
> > porumbeii nezburatori dar care totusi se hranesc
> > pentru a-si creste aripi. am fost om bucuros una
> > peste
> > alta. e vorba de gest nu de suma. aia nu are nici
> o
> > importanta. acum m-am intors acasa falit dupa ce
> > mi-am
> > dat sufletul acolo in slovenia tuturor. oare daca
> > lui
> > Iisus i se mai cerea si pe langa cosurile cu pesti

> si
> > paine inca unul cu mere, s-ar fi simtit la fel? eu
> > m-am inmultit acolo in zambetele de pe chipurile
> > tuturor si cand am ajuns aici tu m-ai ajutat prin
> > acel
> > gest sa nu ma simt sarac si sa imi pastrez
> zambetul
> > meu intact.
> >
> > iti multumesc inca o data pentru asta.
> >
> > iti trimit aici poezii, ;i romanul la care lucrez
> > acum.sunt primele 91 de pagini de calculator, asta
> > inseamna cam 170 de pagini de carte. sunt gata
> > corectate pentru a fi date lectorilor. aici devin
> > impertinet si te mai rog ceva. te rog sa te uiti
> pe
> > YoYo si sa il citesti cu atentie. sa imi spui unde
> > te
> > plictiseste si unde suna aiurea si nenatural
> pentru
> > ca
> > eu cred in naturaletea discursului, fie el si
> > vulgar,
> > pe langa colocvianismul prafuit si
> pseudointelectual
> > care este o mare problema in literatura romana in
> > momentul de fata. oamenii sunt falsi aici cand
> > scriu.
> > te rog asta in calitate de cititor. sa iti spui
> > parerea despre cartea asta ca despre un produs
> > pentru
> > care ai platit. adica sa te duci inapoi la taraba
> si
> > sa ii arati vanzatorului fiecare gaura din mar.
> >
> > sper sa te distreze operele mele.
> >
> > iti mai trimit si doua poze de la recitalul meu.
> >
> > te pup cu tot corpul...
> >
> > vasilievici cu drag

întreba Domnu\' Pivot... așa, ca să-l enerveze pe Domnu’ Proust:
(răspunsurile sunt, pe rând: 1, cu pixul roșu al exoticei G(iu Li(e)), într-o dimineață de iulie, răspunsurile nemărginite; 2 – eu eram prin dilema, târziu am răspuns, când înca nu știam ce va urma după 1... și scriam cu \"â\" din \"i\"... prefigurând, poate, unitatea imaginara...)

1. Cuvîntul dvs preferat(?)
1.1 – iubire
1.2 – în altă parte (ailleurs)

2. Cuvîntul pe care-l detești cel mai mult(?)
2.1 – ura
2.2 – rezultat


3. \"Drogul\" dvs. Preferat(?)
3.1 – visul
3.2 – visarea

4. Sunetul preferat(?)
4.1 – rostogolirea de bilă
4.2 – tăcerea lecturii și a scrisului

5. Sunetul (zgomotul) pe care-l detestați cel mai mult(?)
5.1 – scrâșnetul de roți
5.2 – fluieratul

6. Înjurătura, cuvîntul cel mai grosier, blasfemia, favorite(?)
6.1 – sula
6.2 – plimbă ursu’!

7. Bărbatul sau femeia pe care i-ați vedea pe un bilet de bancă(?)
7.1 – Yourcenar
7.2 – Ernest Maftei, la masă, cu o palincă în față (adaug acum: detest biletele bancare)

8. Ce meserie nu v-ar plăcea să faceți(?)
8.1 – pescar (corectat… cu vremea...), ca să pornim de la Punctul 8 de la Timișoara
8.2 – actor (corectat, imediat, cu... florăreasă)

9. Planta, arborele sau animalul în care ați vrea să vă reîncarnați(?)
9.1 – floarea de măslin, floarea de mac sălbatec, floarea de cicoare
9.2 – lalele, liliac, lăcrămioare

10. Daca Dumnezeu există, ce-ați vrea, după moarte, să-l auziți că vă spune(?)
10.1 – Bine că ai venit!
10.2 – bate la poarta vieții, aici nu mai e loc, ai venit prea tîrziu!

Ce-a urmat s-a strecurat într-o nemarginire... un pic de amnezie și... multă poezie... \"să fie!\"

Sigur,
mi-a plăcut seara de post cu care ați început poezia. Poezia Dumneavoastră are, în primul rând, stare, și-n al doilea rând, multe chei de interpretare, nu puțin... în joc multiplu, între muzical, simbolistic, științific-abstract și filozofal.

Nu intru în poetică, și nici nu-mi permit o poietică, deși, de când v-am cunoscut, am avut astfel de ispite.

Ne-am cunoscut, Domnule (P), la rubrica Dilemele Dilemei. La chestionarul lui Proust, eu am venit cu varianta \"chestionarul lui B. Pivot\". Mare mi-a fost mirarea că, din cele 77 de mesaje de răspuns, singurul rămas neșters și la care-am răspuns, erați Dumneavoastră, cel care mărturiseați că sunteți în Mamaia, în căutarea Papagalului lui Alexis. Răspunsurile mi le-ați dat cu pixul roșu, primit de la exotica Giu Li(e), eu... cu pixul albastru.

Va reamintesc chestionarul, rugându-vă să mă iertați că vă pun memoria la încercare, cerându-vă să-mi spuneți ce raspunsuri ați dat.


1. Cuvîntul dvs. preferat(?)
2. Cuvîntul pe care-l detești cel mai mult(?)
3. \"Drogul\" dvs. preferat(?)
4. Sunetul preferat(?)
5. Sunetul (zgomotul) pe care-l detestați cel mai mult(?)
6. Înjurătura, cuvîntul cel mai grosier, blasfemia, favorite(?)
7. Bărbatul sau femeia pe care i-ați vedea pe un bilet de bancă(?)
8. Ce meserie nu v-ar plăcea să faceți(?)
9. Planta, arborele sau animalul în care ați vrea să vă reîncarnați(?)
10. Dacă Dumnezeu există, ce-ați vrea, după moarte, să-l auziți că vă spune(?)

À vous, maintenant!

\"eu am rătăcit gândul în visul pierdut\"

am lasat dimineata sa vina si pescarusul a-ntrebat : pe unde a umblat maestrul Picasso?

\"Eu nu fac nimic. Toate le face un spirit al locului care-i in mijlocul jocului. Spiritul acesta se identifica uneori cu locul. Minunea s-a produs cand...

(la fenêtre)
s’est ouverte
et ainsi
le cercle s’est fermé
entre les baguettes de glace
et les nids\"

imi plac mie revenirile si... zapacita de-o amnezie mai veche, am uitat sa marchez punctul cu pricina, in linkul precedent este vorba despre \"Scrisaori pe plaja\", in care e vorba de poetica Plajei cu suflet, in care, la paginile 52-55 se explica ceva... despre amnezie si poezie...

aceste scrisori dateaza cu amprenta primaverii lui 1999, un alt secol... si azi sunt la fel de proaspete...

sa fie...

as spune, fara urma de repros, ci... de Inorog Alb... in \"povestea
alba\", \"amnezia\" e o samanta de inceput, dincolo de Arborele sangelui... si ea zamisleste o mica perla, din care Tympul va face o Mare langa Tarmul Inalt... si, de vei avea curiozitatea penei de pescarus, Memoria ascunsa de la aceasta adresa

http://en.calameo.com/books/0000773334fdd980ed773

iti va proba ca Amnezia e mai mult decat... e un manifest de iubire, care-l trezeste pe Pictor din orbire... si-i o poveste intreaga, stransa cu nodul verde , cel care nici nu se ghiceste si nici nu se vede, el doar se banuieste a fi, dar, pana sa fie, se naufragiaza intr-un desert si, de aici, cand ajungi intr-o gara, se face primavara...

asa zicea Picasso, maestrul ferestrelor cu porumbei... facand, din ghem, o sfera:

se intampla sub tampla
acel quasar
sa nu vada nimeni asta?

un univers intr-un zar
nu un simplu bazar
nu un gand hoinar
nu o simpla amnezie
de poezie

un ecorseu
ca un semineu interior
cu un balansoar in fata ferestrei
si acolo-n fundal un cocor
dintr-un nod de nor

pai vezi?
nu stiu ce te stresezi?!
baga amprenta cu tenta si spune

aceasta-i o livada cu visini si pruni
cu gard viu de aluni
si-un paraias
din care
urca spre mine-o carare
din care conteaza fiecare strotogolire de gand
in fiecare zi un alt orizont si-un cui bont sfasie in carne vie

sa fie!

personajul tau avea dreptate ieri
cand zicea: traznetul asta-i
lumina quasarda de stea

vor veni cei cu sublerul si surubelnita
si vor rasuci ei prin google si dictionare
si-o sa traga o alta zare
fara atingere de tampla quasarului
sau de
bila care se rostogoleste pe scara
a zarului (rotund, rotund... si ce multe puncte de sprijin mai sunt...)

\"stroțogoliri\"
pliuri de viu cupe-n goliri

Revin, ca doar e dimineata… eu sunt, mai degraba, « culegatoare de vise »… si randurile acelea, puse altfel, asa cum am simtit eu, nu le-am gasit « ciuntite », sunt in vecinatatea unei stari de atunci, ce se atinge cu o alta stare a mea, de acum…

Eu nu fac analize morfologice, si nici sintactice... ti-am lasat semn la aceasta poezie, pentru ca am gasit-o plina de urmele inceputului, invelite intr-o haina noua... are un \"petec\" undeva, care-i da un \"sarm\" dens... asta mi-a placut...

Cat despre \"singuratatea unui sunet\", candva, poate ii voi da paginile, una cate una, cu bucuria pe care o am ori de cate ori am in mana o carte... e binevenit \"virtualul\", dar nimic nu poate sta pe locul unei carti...

Va las, din departare, semn dintr-un tymp cand nu stiam ca rasaritul, prin repetare, poate fi fara sfarsit... de buna primire, \"la casa cu iedera din casa gandului\"... v-am intalnit prieteni, doi, care dau cuvantului culoare si fac din vis carare, ce duce soapte-n Paradis... sper sa va recunoasteti... erati vecini, fara sa stiti, cu casa de pe plaja...


Șoaptele se amestecau între ele. Doar Dorra și lătratul Ponnei mă știau duce la Casa cu iederă. Opresc puțin povestea în seara unui cânt. Vino foarte aproape să-ți spun... ai ajuns... mă privești fix în ochii mei care nu pot vedea decât marea? Da. Respira-mă încet și cântă fără glas... Mă întreba povestea de unde-mi vin cântări. De unde risipirea între albastre zări? Ce întrebași atuncea când eu eram în vis? Pe unde e cărarea ce duce-n Paradis?... Și șoapta se pierdu chiar când pășeam pe plajă.(15 ianuarie 2007)

Delicat, gestul rămase suspendat între alte mijloace nonverbale.
Cuvântul zăcea blocat între zăbrelele temniței tăcerii.
Mesajul, suspendat pe pânza de păianjen a-ntâmplării,
s-a propagat prin fire neștiute în casa gândului ce-și aștepta stăpânul.
Unul, El, își zise gândul, doi a rămas amintire.
Unul, și numai Unul, timpul și spațiul străbate-n a lui veșnicie.
Poemul și-a rătăcit herghelia de mânji ce zburdau pe pajiștea albastră-a ideii.
Gestul, rămas suspendat, și stăpânul zâmbind delicat de dincolo de semn.
(15 aprilie 2006)

......................

n-ai de ce sa te scuzi. cred ca fiecare, in parte, avem o « destinatie » arhicunoscuta a «ultimului tren»... pentru mine, «ultimul» a insemnat, nu de putine ori, «primul» si, deseori, «unicul»... si nu cred ca trebuie sa lase loc la vreo interpretare, decat dinspre «conul pozitiv»... « ondulatiile » firii omului sunt «aller-retour» cu un singur bilet, care nu stiu daca-i cel de ducere sau cel de intoarcere... e doar de «unica folosinta»... la vise nu ma pricep, dar mi se implinesc, in vecinatate, cand cu aspiratiile mele, cand cu vocatia... ratarile tin de accidentele realitatii...

chiar mi-ai facut o surpriza (placuta), revenind...

tu știi
am mii de fotografii
acum sunt însă-n jarul
în care rugăciunea
se adâncește-n mine-n minunea din niciuna
și parcă-ntr-o părere stă punctul meu de sprijin
și multele dileme între-un cais și-un vișin
ar fi să fie locul în care am știut
cum e să faci să fie un singur început...

în fine, suntem undeva-cândva 2
a ieșit călduros și cu un soare de jar... cred că-i cuvântul cel mai iubit de inorogul alb...

acum, că tot am încheiat cu albumul și mâine îl dau la legat, aș mai pune și valurile astea ale memoriei atât de afective...

toată dimineața m-am codit după...

din valuri de memorii/trei corbi într-un castan/stăteau pe creanga vieții/ în clipa dintr-un an/ și-n răsăritul zilei/ în umbra de sub nor/ peninsulara seară/ în zborul de cocor/ ținea în derivată/doar punctele de sprijin...

iar când toate par că-s spuse
și în multe vezi un rost
într-o mică întamplare
vezi că-n clipa ta-i un cost

costă visul dimineții când un cântec te-a trezit
și un clopoțel la poartă din bătaia-i ți-a șoptit
de-o poveste-n care locul se născuse dintr-un abur
și în care radicalul întâlni un minotaur
de acum în labirintul cu securea-ngemănare
îți croiești printre desișuri o poiană și-o cărare
spune tu zicea o umbră care aducea cu tine
ce înseamnă răsăritul pentru ziua care vine
dar un răsărit ca astăzi pentru ziua ce-a trecut
ori apusul ce-o să vină pentru noul început

de ar fi să-ți spun că-n toate e și viața din oglindă
poate vei vedea nuanța pentru ciobul de pe grindă
ori de-ți spun că-n veghea zilei lângă lanul de secară
e o gară fără linii pentru trenul dinspre seară...

stai acum ascultă-ți gândul lasă-l rătăcind prin tine
și oprește-l între goluri unde-i cald și unde-i bine
și aici deschide sticla-n care ții mesajul mării
și atinge întâmplarea-n punctul de pe dunga zării
și aproximându-ți ținta fă un arc de cerc prin vis
și ghicește-n semnul zilei poarta dinspre paradis...

mă opresc puțin în ziua când bătea departe toaca
și-n șotronul de pe scară cineva oprise joaca...
chiar acum pe scara vieții Ponna-l latră pe Ulysse
care încordându-și arcul săgeta-n creanga \"caisse\"...

din valuri de memorii

și căutam poze... și nu mă puteam opri la vreuna... nu mi s-a mai întâmplat...

ce poze ai alege pentru...?

aș pune între amphiteatru și vraja mării... sau chiar ultima, ca și cum ar fi cea dintâi...

Știu. Ai spus: și, acum, povestește! Așa cum Michelangelo i-a spus lui Adam pictat: și, acum, vorbește!
Eu rătăcesc înca pe cărarea dintre ape, pe aceeași cărare pe care am găsit sloterismele și zelkanismele, ca un preambul la alexismele care se lasă așteptate... vor veni într-o zi din «Voiajul» gândului, înmulțit de «colinde» și împărțit cu înțelepciune pe la 7 porți cu... leme și dileme:


1) Pe ape, în voiaj spre sine

Acasă e spațiul copilăriei. Restul... o călătorie.
Dorind puțin, ai șansa să dobândești totul.
Neputința și slăbiciunea se află la originea invidiei și suferinței.
Bogăția omului este în el, nu în afara lui.
Ceea ce-ți prisosește, nu risipi! Dăruiește!
Realitatea este echilibrul lupei contrariilor.

2) Repere din subconștient

Stabilul se găsește în adânc, iar instabilul, la suprafață. Adâncurile îsi caută perfecțiunea, iar suprafața se schimbă la cea mai mică adiere. Apele din adâncuri le susțin pe cele de la suprafață, iar pietrele de râu dau formă suprafeței curgerii.
Fiecare vârstă, cu reperele ei... Târziu cunoaștem Calea, Adevărul și Viața, într-un singur reper.
În fiecare clipă, viața este un început, o culme și un amurg.

3) Existență sau preexistență

Doar Dumnezeu este creator.
Ceea ce descoperim este dezvăluirea, înfațișarea preexistentului.
O suprafață temporala desparte existentul de preexistent, precum suprafața apei separă bula formată de gazul preexistent în adâncuri.

4) Ramuri ale timpului

Unidimensionalitatea timpului este o simplificare, nu o realitate.
Timpul subiectiv, biologic, are o dimensiune cu alocare dinamică.
«... nimic din ceea ce se întâmplă în afară de tine nu poate să te influenteze».
Piramida devine nu numai un «compendiu științific cifrat», ci și un vertiabil calendar astrologic pe termen lung.

5) Histria și Piramidele

Toate lucrurile au o profunzime. Simplitatea este o aparență. Cel ce crede că e simplu a număra, nu știe ce este aceea o problemă de numărare.
Scopul vieții, la Pitagora, este eliberarea sufletului de materie.

6) Adevăr sau adevăruri

Adevărul este un rezultat al trecerii la limită. Termenii acestui șir sunt adevăruri.
Diferența între adevăr și adevăruri este echivalentă cu cea între termenii unui șir convergent și limita acelui șir. Adevărurile sunt tangibile, reale, pe când adevărul este găsit după o infinitate de pași, deci, intagibil. Adevărul nu este teandric. Natura lui este divină.
Teama de adevăr... este semn al alianței cu minciuna, urâtul și raul.
Bucuria se echilibreaza cu suferința.

7) Trei scrisori

Pașii mici folosesc atât progresului, cât și regresului.
Adevărata libertate...? O utopie.
Nici măcar în arta abstractă nu există libertate deplina. Există ceva similar forței de gravitație.
Prietenii ți-i alegi, dușmanii îți sunt dați. Și unii și alții sunt adevărați dacă te întăresc.
Încrede-te în dușmani. Ei nu te trădează.

știi și tu că cine se scuză se acuză... și, totuși, spun că abia acum am văzut \"revenirea\" ta. Domnul Profesor îmi scria mereu cu roșu pe \"caietul de compuneri», să nu mă las tentată de confuzii. Nu știu cum să înțeleg «povestea poetică» a profesorului, și nici \"cușca\" cu lei... simbolistica mea vine de pe țărm, unde totul e altfel decât pare oriunde altundeva... Eu sunt tentată mereu de \"cele de bine\" și, nu de puține ori, învinge \"îngrijorarea\".

Mulțumesc pentru vizită și, înca o dată, scuze pentru întârziere. Oricum, ușa e deschisă, poate ai văzut, n-are nici clanță...

Sper ca în gară să fie tot septembrie, acela care-i de bine... cât despre \"ultimul tren\", poate-i doar o confuzie... ș-apoi, nu suntem decât pe tărâmul viselor...

O scară sprijinită de un zid, gata să o urci... sau o geană pe obraz, pe care o ajunge din urmă o lacrimă... toate ca acestea sunt mult mai sigure decât oricare certitudine... sunt o magie...

Așa și aici, cuvintele își fac drum, sub pana de poet, spre cântec, celcare, altădată, picura rouă în calea lui Andante… azi, în spațiul gol, albul mută și câștigă din 5 mișcări... între aburii tympului, ca-ntr-un cerc viu... eu chiar am văzut... am văzut cu ochii mei, magia cu peștele albastru... e roșu, la Fântâna Gemenilor...

Ce să mai zic? mai bine las magia să vorbească... doar un pic...

pe un foc din pânza vremii
un păianjen țese-o plasă
și în ochiul țesăturii
face-o virgulă
și-o casă
(…)
norocosule
(…)
du-mă la casa ta
să-ți curăț coșurile
(...)
dă-i bice!
ia din mine gradientul
și învingem divergentul
învârtindu-l în rotor
la găucea în motor
ca-n mosor de fir de aur
cânte cucu ca un graur
............................................

Eram pe un drum de întoarcere. M-am oprit într-o parcare și am scris ceva pe o bucățică de hârtie « în carouri » și mă-ntrebam, fără să știu de acest semn de lansare, ce scoici or cânta în \"singurătatea unui sunet\"!? Și mi-am adus aminte de celcareziceaca... \"singurătatea se măsoară în doi, tu și Dumnezeu...\"

Mă bucur să văd castanul înflorit în toamnă... felicitări \"echipei\"! Frumos «drumers», Domnule Profesor!

o altă \"așezare\" a speranței...

l’espérance s’est en allée au-dessus des eaux
hier elle est montée sur le pont d’un vieux bateau
elle voulait quitter le port
rejoindre les tempêtes d’automne
vers l’île de RodadoR

depuis quelque temps
elle s’était abîmée
dans une mer de regrets
perdant la confiance en soi

l’espérance, toujours elle,
laissa à la vieille dame un trésor
et avec un cap-compas cibla une étoile
.........................................

\"aștept o fotografie
pentru realitatea asta\"
.........................
ce soir la lune était fâchée
cachée derrière un nuage
bien que c’était pleine lune
et la belle
restait là-bas chez elle

d’ici
d’entre pierres et roches
commence la plage
aujourd’hui elle est submergée

la couleur des peupliers tombe
la mer mugit longtemps
sur chaque feuille l’horizon
se tient en vol là où je n’arrive pas

..............................................
restu-l păstrez pentru altădată, care, poate,-i doar o fată... sau o aripă de tymp... când, o floare de cais da răsad cu dor de vis și cu drum în Paradis...

frumos ți-e versul \"clasic\", modern și la fel de... fără pereche... cu legănarea fără îndoială, când întrebarea îi cheamă îmbrățișarea...

\"demărginită\" (în)cântare, cu vedere la Cuvânt...