atâta plin

extrem de cald, mai putin incifrat ca-n alte dati.

prima stea misterioasa roteste un compas de lumina
ne masoara privirea si ma simt pasare tanguitoare dorului
e ceva acolo sus ce parca imi e sortit
uite asa o putere de neinteles spre care ma indemni
de ce

se desface o bucla de timp prinsa-n stele
rebela miscare insa gratiile canta mai aprig

« îmi plac poveștile cu viață
de dimineață »

Aceste cuvinte-alese îmi foșnesc a plenitudine...

« niciodată n-am pecetluit atâta plin
soarele coboară după zidul cetății
clipa cântă de bucurie
în mijiri timide
prima stea »

« atâta plin », in fiecare rând din poveste...

\"aștern de-un septembrie senin\"

aerul cald și umed deforma lucrurile
evenimentele o luau în sens invers

\"vântul prielnic de august
se transformase-n ploi de julie\"

\"luând vaporul
spre arhipelagul de mâine\"

ne-am trezt în dilema lui Hermes

mi-am dat seama că nu-mi plac poeziile rimate și nici cele sublime. Nu-mi place scrisul frumos, muncit, îngrijit; adjectivele bucuroase, subtilitățile provocatoare de final; repetarea unui lexic pe care îl știu pederost din scrierile dumneavoastră; repetarea, în genere. E o scriitură aici parcă din și pentru altă generație; scuze.

sunt acri strugurii
Katerino
plecarea ta intarziata
este din partea a doua
din punctul de inflexiune
in care prietenii imi devin dusmani
si strainii imi sar de gat a prietenie

\"în botezul cuvântului
fără de început
și fără sfârșit
ne-am pus pe umeri darurile
din care-au crescut aripile\"


stiu stradania ta de-a versifica
generatiei de asfalt
ii sunt prea dulci pepenii
bucurie mare mi-ai facut ca ai dat jos masca
nu esti singura
drum bun


oglinda prin care trece fum
are puteri magice
cand vei cotcodaci
nu cauta oul de aur
acelasi graur
alta gaura

caut in pohema mea o rima
ce ciudata sradanie de-a surpa
strepezirile-mi sunt straine
vulpile sobolanii si serpii
idiot turbinca!

Eu am ales de aici următoarele versuri (nu înseamnă că altele ar fi lipsite de sens):
\"pe scra mea a căzut
o pană de pajură

semințele cu miez au rodit
pana fericirii e-n cupa roșie
cei csre s-au pripit s-au risipit

în botezul cuvântului
fără de început
și fără (de) sfârșit
ne-am pus pe umeri darurile
din care au crescut aripile

ploile de julie
vântul prielnic de august
aștern de-un septembrie senin

niciodată n-am pecetluit
atâta plin\"

Și eu am căutat aici rimele, dar nu am găsit decât ritmul interior (o altfel de melodie, fără stridențe ieșite din cadențe). Aici cuvintele chiar vin acolo unde trebuie, deși au fost și cazuri în alte poezii unde ele zburătăceau printre aluviuni. Nu poți avea mereu certitudine, dar nu se poate spune că o poezie plină de sensuri poate fi inferioară uneia care se străduiește să dea vreun sens... nimicului. Deși fără nimic, Totul ar fi mai sărac.
Totuși, apropo de rătăcire, oare nu se mai întorc și fiii risipitori?

viață-dimineață, rodit-risipit, cei care s-au pripit s-au risipit. sunt câteva rime, cred, involuntare. din răspunsul dumneavoastră îmi vine greu să înțeleg ce doriți să-mi transmiteți prin cuvinte ca acestea: in care prietenii imi devin dusmani; bucurie mare mi-ai facut ca ai dat jos masca/nu esti singura/drum bun; cand vei cotcodaci/ nu cauta oul de aur/ acelasi graur/ alta gaura. și mă tem să-mi presupun adevărată înțelegerea. aș prefera un răspuns neversificat și fără subtilități, de unde să primesc un mesaj direct, fără ocolișuri și metafore.

posibil
literele sa se aseze aiurea
nu stau sa la ordonez ca-s pe fuga

uneori mai volburat
alteori mai malos
depinde pe unde curge
si ce aduce cu el fluviul


textul are doua chei
precum partitura unui pian
una din chei fiind aici:

\"luând vaporul
spre arhipelagul de mâine
păstrez gustul de alge și mireasma țărmului
\"


las aici raspunsul in proza Tarmului
despre care aflu ca exsita lume care-i cunosc toate tainele

vorba lui Alexis: dar povestea alba si papagalul meu unde-s?

acum
cand sfaraie cafeaua
si soarele-i mai sus de brau
eu traversez prin con de umbra
un vad prin volburatul râu

tu stii cum s-a facut izvorul
oglinda visului tau sfant
si cum a incoltit samanta
sub brazda gandului-pamant

pe unde canta-n noapte luna
doar s-a atins de Infinit
si din izvorul cu luceferi
tu mi-ai zambit si-ai inverzit
un nod ce-l netezise Tympul
si-l slefuia cu praf de stele
facand din panza Penelopei
urzeala gandurilor mele

e doar un incaput de cantec
voi reveni cat mai curand
in raza unui far din delta
mutand o tura din alt gand