începutul începuturilor (mirko 17)

\"aștept o fotografie
pentru realitatea asta\"
.........................
ce soir la lune était fâchée
cachée derrière un nuage
bien que c’était pleine lune
et la belle
restait là-bas chez elle

d’ici
d’entre pierres et roches
commence la plage
aujourd’hui elle est submergée

la couleur des peupliers tombe
la mer mugit longtemps
sur chaque feuille l’horizon
se tient en vol là où je n’arrive pas

..............................................
restu-l păstrez pentru altădată, care, poate,-i doar o fată... sau o aripă de tymp... când, o floare de cais da răsad cu dor de vis și cu drum în Paradis...

chiar daca pare suparata si sta ascunsa dupa nor
e totusi plina si-i rotunda si-i roata la un car de dor

ori
daca vrei
e insusi semnul
pe fruntea ploilor de toamna
ca-ntr-o oglinda de lumina
e locul chipului
de doamna

peninsulara intamplare
imbratisand un golf pelin
din umbra plopilor fosneste
un cant de mare cu senin

chiar daca pare suparata si sta ascunsa dupa nor
e totusi plina si-i rotunda si-i roata la un car de dor

[am început.
și s-a dus.
dar reîncep cu speranța...]

stare a țărmului.
printre pietrele și stâncile
măcinate-n prundiș
și-n ceva fără urme -
plaja, deșertul, sub pături de apă
o stare a țărmului.
pe fiecare frunză zarea
se ține în zborul ce nu îl ajung
morarul ce-și cere tainul din focul înalt pe care-l transformă-n pământ.
și acolo, ca un punct,
omul în fața propriei mări
țărmului său din ce în ce mai adânc
nu prin el, ci prin cele ce le privește
așteaptă.
aștept o fotografie
pentru realitatea asta [...]
dacă descâlcești nodul ăsta
un fir duce la mine
felul în care se macină pe sine -
\"cu iluzia [...]\"
și așteptarea, firul Ariadnei, țărm către sine, devine cercul prin care cel fără urme gustă din cel fără sfârșit.
\"ai reușit
perfecta amânare
tăcerile tale
acuma sunt vii
să-mi scrii o scrisoare... \"
(scrisoarea însăși este un semn de ieșire din cuvânt).

cu respect,
pt.