Maria Elena Chindea

Valul sau oceanul erodează (dându-i altă dimensiune) țărmul cunoașterii?! Aceeași oglindă, întoarceri în sine fragmentat în iluzie și adevăr deopotrivă! Nimic nu e fals în visul de humă precum în particulă lăfăie amprenta întregului! Gurile-s multe dar cuvântul e unul - chiar dacă rănit îi vedem strălucirea! Reverență pentru analiză! Drag, Gerra

„Aducerea la cunoștință a nevoii de viață” – aș zice că-i reportajul de „frontul vieții”, chiar din linia întâi! În fond Iisus a venit să ne-aducă „războiul”, neliniștea, nu „pacea”, adormirea, „legumirea”...”În războirea dintre uscăciune și vijelie” – de fapt războirea dintre mortificare și viere. De-atâtea ori uităm să „ardem”, ne trăiește (legumește) viața, nu o trăim noi pe ea. De aceea e nevoie de „bătrâni cu sceptre” care să pună „piciorul în prag de primăvară” (simbol al înnoirii, reînnoirii) să ne-aducă aminte regalitatea celestă și nevoia continuă de reconfigurare interioară pentru creștere. Orice stagnare înseamnă „moarte”, legumire. Așteptând să înflorească și-n mine o „lume rotundă și verde”,
mă-nclin cu drag Maria

”

Imaginea arhaică și idilică a satului care mai trăiește aproape numai în amintirile noastre sau în versurile cu iz de mere coapte în cuptorul bunicii, „bune rău” cum ar spune tot ea. Între „cumpăna” fântânii ca oglindire a vieții și pulsului satului, și cumpăna vremurilor, vremuirilor ce macină, înghit, transformă totul în ceva, alceva.
„Jucau paparudele” cândva – chemătoarele ploii, se trăia urmărindu-se flora și fauna înconjurătoare – toate erau „oracolele vii” (Pitia) care le descifrau înțelesurile timpurilor prezente și viitoare „moșilor” noștri, care priveau viața ca pe un tot unitar – nu fragmentar cum o facem noi acum, în aceste vremuri de „cumpănă”! E vremea să presărăm sare pe praguri și să lăsăm soarele să se smerească în noi și să iasă!
Mă-nclin cu drag în fața verbului tău! Maria

„Ale buricu făcură ce făcură și-și luară picap” - reprezintă cam tot „compromisul” pe care-l fac alde „buricu” (ca reprezentant al „aripei” înnoitoare a satului tradițional – spre „mahalaua”) tehnologiei „moderne”. Și asta mai mult pentru o „fală” care îmbracă o anumită candoare. O atmosferă patriarhală în care oamenii urmăreau un anumit orar al „trăirii” la nivel de afecte și de gestică! O atmosferă care permitea ieșirea din turbioanele cotidianului, obținerea (măcar temporară) a stării de detașare!
„Oamenii lepădau încrâncenările” – câtă nevoie se simte în societatea aceasta „nebună, nebună, nebună” să mai lepădăm încrâncenările pentru a ne mai putea „primeni” și portul exterior și interior! Tragedia este că nu mai știm să trăim „starea de sărbătoare” pe care moșii noștri o trăiau frecvent, o stare crepusculară, între profan și sacru! M-aș închide „în pătul de porumb” să mai uit pentru o vreme cele ale Pandorei! Mă-nclin cu drag, sufletului și verbului tău! Maria

„Mă dor casele oamenilor plecați departe” pare că este o imagine a satelor care se golesc de oameni, risipiți pe toate meridianele planetei! „Sufletul șterge ferestre închise demult” ar fi o potențare a imaginilor de jurnal care arată sate în care au mai rămas doar 2, 3 locuitori. Dezolantă și penetrantă imagine a părăsirii, a înstrăinării. Dar, nu știu de ce, mie poezia aceasta nu-mi spune doar povestea de jurnal cunoscută. Îmi spune povestea mult mai tragică a părăsirii casei noastre interioare, înstrăinarea de identitatea noastră cristică, angoasa unei necomunicări cu noi înșine, care poate duce la destrămarea firului de argint care leagă eul nemuritor de eul efemer! „Au tras întunericul de pe oase poate” - teamă mi-e că mulți au tras întunericul pe oase! Spre deosebire de Dl. Petru Dincă eu nu cred deloc c-ar trebui schimbat finalul! Tocmai finalul (cu acel „poate” în notă optimistă, mai dă o șansă de recuperare a ceea ce-am pierdut) îmbogățește „citirea” poemului și în alte înțelesuri decât cele de „fapt jurnalistic”! Cu reverență în fața verbului tău, „aș învăța și eu culoarea verde” odată cu tine. Cu drag, Maria

„O muscă pe sticlă omul între viață și moarte” – mi-a amintit de o povestire SF. intitulată „Muștele” (nu mai știu autorul) în care un extraterestru total insensibil, care privea oamenii cu dispreț ca pe niște muște, le provoca acestora tot felul de suferințe pentru a se hrăni cu undele energetice puternice pe care le emiteau aceștia la stimulul „durere”! Totul a fost excelent până un șef al lui i-a inversat polii simțirii, și-a început să simtă amplificat toate durerile lumii! Așa mi se pare și mie că sunt oameni (și tu faci parte dintre ei) care se transformă în cutia de rezonanță a întregii omeniri! Fiind niște barometre atât de sensibile, ei semnalează toate sincopele lumii, toate schimbările climaterice ale afectelor, senzațiilor, trăirilor și netrăirilor întregului univers pe care oglinda lor interioară îl alchimizează și ni-l redăruiește nouă, altul, același. Într-adevăr, lumea (reprezentată de muscă) e „prinsă” între „haotic” și „crud”, mereu preocupată „să găsească acel dincolo”. Și nu neapărat dintr-o pornire interioară de autodefinire! Pare că „cineva” face experimente pe noi, testându-ne gradul de suportabilitate, până a „vrea să ne sinucidem”! Aerul (duhul sfânt?) ne este din ce în ce mai necesar și mai puțin, și ne-apropie de moarte. Măcar de-ar fi vorba de „moartea egoului” , a ignoranței care ne face victime neputincioase „intemperiilor”! Multe, foarte multe sensuri văd poemului, mie, lumii! Și-n fond depinde de fiecare, ce fel de „muscă” vrea să fie în tabloul vieții!
Cu aceeași plecăciune în fața verbului tău, cu drag, Maria

P.S. Urmărește și poemele din urmă; conform obiceiului am mai lăsat semn la alte patru poeme!
Aceeași, Maria

Un șir de "nimicuri" ne tivește pânza trăirii! Fără ele (oare câte, care?) pânza ar fi zdrențe și destrămările s-ar scurge-n neant! Cu ele "un petec de cer" "raze de soare răsare", viața ne curge în aceeași albie! Mi-au plăcut "nimicurile" tale, ca și anterioarele la care am lăsat semn!
Cu drag, Maria

Rotitoare aripe
Turbioane celeste
Filtrând lumina soarelui

Nisipul timpului pe care alunecăm alături de buburuze! Citit, plăcut, semnat!
Cu drag, Maria

Sub talpă povârnită
Geamătul drumurilor
Asfințitul Tristeții

Cândva - Acum-ul ce ne poartă în căuș de iubire, face ca spinii să-și rotunjească asperitățile! Citit cu plăcere, ca și anterior.
Cu stimă, Maria

Mărăciniș în stihuri
Bobițe de soare
Albăstrind zboruri!

Niște licurici ai esenței poematice care deschid evantaie în ceruri! Felicitări! Foarte reușite aceste respirări!
Cu stimă, Maria

"n-a rămas încarcerat undeva în neant!" pentru că în fapt există doar prezentul continuu în care totul se petrece simultan! Doar "vederea" noastră fragmentară creează iluzia timpului liniar!" Altă și altă aceeași natură" - este o "definiție" inspirată a pe toate palierele trăirii" oglindirilor" vieții!
Cu stimă, Maria

Mulțumesc pentru popasul în hățișurile viziunilor mele. Încă am destule probleme (taxate evident) cu forma topirii ideilor! Și asta pentru că încă nu am descifrat toate regulile "tehnice" cu ajutorul cărora operează poeți de-o reală profunzime și sensibilitate ca dvs. Mă bucur că v-am putut "atinge" (așa cum am spus-o în offtopic) printr-o vocală! Sper s-o mai reușesc și altădată!
Cu stimă, Maria

"Pe talia gândului" tău se pot pune niște cingători ale zilei extraordinar de înmiresmate! Mie îmi place poemul așa cum este! Poți face o sumedenie de alte variante (mai lungi sau mai scurte) dar cred că acesta este o mică bijuterie așa cum respiră acum!
Cu drag și mulțam de anemonă, Maria

"De pe umărul tău să-ți port luminii păcatele" este foarte frumos spus despre "păcatul" de-a iubi omenește în carne, ceea ce lumina face pe toate planurile energetice ale manifestării! "Păcatul" de-a iubi pe care și Iisus l-a binecuvântat! Numai suficiența și orbirea noastră mai aruncă câteodată anatema asupra actului magic al iubirii! "În raiul piramidei noastre tăcere adu" prin respirația poemelor tale! Succes în continuare!
Cu drag, Maria

"Viață în haine de suflete reci" - îmi pare chiar și numai ea un înteg tablou
al unei "epoci de fier", care nu prea mai are strălucire (nici cea aparentă nu-i autentică) că de noblețe, ce să mai vorbim! Suntem întradevăr în plină epocă - kali yuga! Cred că va trebui să venim într-o altă încarnare ca să vedem cum e în satya yuga. Deocamdată "fierul" e la putere, de-aceea și ruginește lumea și "scârțâie" pe la toate încheieturile. De-aceea "roți de ciulini" mai trec peste inimile noastre! Un model pentru mine acest poem de a "creiona" o lume puternic și mai ales succint (cât îmi doresc și eu măiestria aceasta)! Ca întotdeauna, "citirea" ta mă transformă în încântare! Mulțumesc!
Cu stimă și prietenie, Maria

"O să mori cu singurătatea pe bătătură" - este o tușă de mare forță și autentic suflet românesc în spirit tradițional! Poporul din zona rurală (acolo unde și-a mai păstrat nealterată respirația strămoșească) are un teribil filon poetic! Am întâlnit "pământeni" care abia știau să scrie dar aveau o profundă cunoaștere a legilor universului, pe care eu n-o aveam după citirea câtorva sute de cărți esoterice! Și asta pentru că ei sunt "mai vii" decât noi, acel "se iubeau de mama focului" e valabil pe toate palierele ființei și vieții lor sociale! Animalele, plantele, pământul face parte integrantă din ființa lor, ei le iubesc cu aceeași forță și încrâncenare cu care-și iubesc nevasta sau copii! Față de ei, noi orășenii suntem niște fantoșe. Și chiar dacă "porumbul se ofilește la taclale" aș mai vrea o porție de autentic suflet românesc! Cu stimă și prietenie, Maria.........

Când e vorba de "constelația nichita" nimic nu mai poate fi comparat sau evaluat! Pentru că totul capătă o valoare inestimabilă! Într-adevăr, foarte bine spus! El este "lumina pascală" a acestui neam atât de "umilit și obidit"! La el mergem cu sufletul în cruce să ni-l "înveșmântăm" în "straie de duminică"! Și nu e singurul care îndeplinește acest rol sacerdotal pentru neamul acesta binecuvântat! Acesta tot "produce" "cristale" pe care să le adunăm "în bolul sufletului" să ne botezăm în lumina harică! "Mâinile tale albastre" iarăși au plămădit o minune care să ne bucure sufletul! Mulțumesc pentru darul de spirit! Am mai lăsat semne încă la trei poezii!
Cu stimă, Maria....

Eu aș spune că "personajul" acesta ocupă locul întâi atât în viața socială a omului cât și în cea interioară! Aș zice că subiectul "cuvânt" este "axis mundi" în jurul căruia se concentrează întreaga minune a vieții! Cuvântul care-ți construiește "imperiu în liniște regală" nu numai că nu te "contestă" ci te slujește cu credință!
Cu stimă și prietenie, Maria

Nimic nu mă întristează mai tare decât când văd resemnarea și fatalismul prin care oameni buni, de valoare, se declară aprioric învinși de RÃUL travestit în diverse forme. Omul este structurat pe șapte nivele energetice, dintre care doar unul aparține "materialității". Prea adesea, doar pentru că în lumea materială n-avem "puterea" să facem ceva-ne predăm răului și în celelalte șase corpuri energetice. Și de-abia atunci suntem cu adevărat învinși și responsabili că am trecut de partea răului! Pentru că cine nu luptă (de pe poziția lui și cu tot ce-i stă în putință) contra răului - îi este aliat! Aici nu încap pozițiile neutre! E ori, ori. Iar cei care atentează la uciderea străbunilor mei (vrând să șteargă semnele lăsate de ei), care vor să fure și să otrăvească pământurile prin care ei încă galopează alături de mine în nopțile curate, toți aceia care vor să mă extermine dimpreună cu toată istoria mea - nu au cum să-mi fie prieteni! Și există nenumărate moduri luminoase de-a cotrola
și-a anihila Răul. Trebuie doar să nu cedezi niciodată în favoarea întunericului. Iar aceast carte asta face - chiamă la "luptă" să ne păstrăm identitatea solară dăruită nouă de Dumnezeu, când ne-a așezat pe aceste plaiuri! Cu stimă, Maria

E bine că se mai păstrează din când în când, fie chiar și-n păstaia unor micropoeme, o bulă de tradiție, o respirație strămoșească. Ne-am cam rupt de pământ, plante, animale... Îmi place tonusul crochiului tău!
Cu stimă, Maria