Marcel Cuperman

Arde aerul afară Bâjbâind boltita baltă, Clinchete cruciș coboară Dinspre dureroasa daltă. Estompatele egrete Freacă frunzele flambate, Glodul galbenelor ghete Hăbucește-n hârci

La o casă fără gard Unde luna intră-n pod, Numai licuricii ard Ȋn cerdacul eșafod. Balamale ruginii, Scoabe cu reumatism, Cucilor dau insomnii Scȃrțȃind a pesimism. Din

Trece vȃntul lung prin crȃng Clopoțind uscate ghinde, Ceru-n flăcări se aprinde Și-n apus nori grei se strȃng. Păsările se ascund Să nu li se vadă ochii, Ca mătasea unei

De Eminescu nu mă leagă Decȃt un gȃnd mușcat de vreme, Supusă fără anateme Iubirea mea spre el e-ntreagă. Cu versul lui îmi spăl privirea Ȋn miezul unui codru falnic Și gust

- Vȃntul meu, măria ta Cu foșneli de catifea, Unde pașii mi te duc Singuratic și năuc? - Ei mă duc fără habar Peste dealuri de hotar, Un hotar în cărți nescris Ȋntre piscuri și

Tuturor membrilor de pe site le urez un Paște fericit! E liniște în noaptea sfȃntă, Frȃnghia clopotelor zace, Pe gene picături se zvȃntă, Iar vȃntul pe coclauri

E luna felinar tomnatic Zdrelit prin rușinoase ramuri, Văpăile pe viu jăratic N-au nici zăbale și nici hamuri. În pântecul adânc al nopții Fantomele dansează vise, Pe umeri duc dantela

Iz, imagini, vorbe goale, Presa androgină. Din ecranul de cristal Știrile-n spirale. Măscărici, machete, țoale, Sala arhiplină. Râsetul monumental Zgârâie pe dale. Cuie, scânduri, carne

Iarna suptă de putere Trece fără apostilă Și-n plecarea ei umilă Lasă bruma să digere. În periplu-i prin ponoare Vântul prinde o nălucă Și-o ajută să se ducă Măturând-o cu mult

În chimonoul de opal Þesut din florile de nufăr, Izumi trece-ncet pe mal Lovind în dalele de cufăr. La gâtul ei, purtate-adânc Atârnă patru scoici ovale Ce-nchid în perle miez de

E noaptea vizitiu de vânt Ce bate îndrăcit la poartă, Cu gândul pe jumate frânt Mă-nchin la o icoană spartă. Opaițul arzând pământ Păianjenilor face hartă, E noaptea vizitiu de vânt Ce bate

Brazii albi lipsiți de vânt Fac de gardă-n Clăbucet, Fulgii grei, înspre pământ Cad sortiți, încet, încet. Drumul lung, neprihănit Șerpuiește din făget, Înspre piscul infinit Urc mereu,

Prin portița descuiată De pe dealul cu o turlă, Numai vântul câteodată Se lovește lung și urlă. ** În clopotnița tăcută, Sub o bârnă ruptă-n două, Zace funia căzută Mucezind în sfârc de

E mult mai cald în noaptea asta Și-n curte vântul nu mai cată, O fi vre-un semn că și năpasta A obosit să mă mai bată. Porunca-n foc a fost săpată Când pe sub stânci umblat-a-mi casta, E

Pe sub pânza de eter Într-un codru fără fund, Obosit și muribund Stă un globuleț stingher Visând raiul efemer. Atârnat cu-n fir de-o stea, Globul mic de lazurit De milenii ctitorit, Tremură

E seara catifea sub cerul diafan Și alb e-n crâng cojocul, Sătul de peste zi, pe vatră un motan Își toarce-ncet norocul. Miros de cozonac aleargă prin odăi Ca-n jocul de-a ascunsul, Un

Călărind pe sumbre șei Vin arhanghelii tristeții, Aruncând din ochi scântei Pe meleagurile vieții. Așteptând sub norii goi Stau mormintele deschise, Cu picioarele-n noroi Fac groparii

Am găsit a tatei háină Ce-o purta pe la ignat, I-o voi duce mâine-n táină Pentru că, deși e cáină, Numai lui îi stă turnat. Am să-i scot din umeri vata Să mi-o-ndes drept în urechi, Că acolo

Printre lespezi toamna trece Cu paletele ei sumbre, Mângâind cu suflu-i rece Două rătăcite umbre. Amândouă-s violete Precum visele deșarte, Răscolind în noapte bete Damful somnurilor

Crengi pustii, vițe vădane, Gură parfumată. În cerdac, dormind pe jos, Mere ionatane. Musculițe, must, budane, Minte însetată. Doagele dețin fălos Iz de subterane. Gogoșari, harbuji,

În zori de zi, cu bruma peste vreme Și sufletul pudrat cu întristare, O țară-ntreagă fiul dus își geme Pe drumul sumbru, pustiit de zare. Un fiu ce țării i-a cântat meleagul Alături de cobzari

Din buzele tale transparente cuvintele biciuiesc cu patimă șeile degetelor crispate pe obrazul hârtiei creponate. Din ochii tăi fără oglindă imaginile unduiesc cu durere picăturile