Poezie
Argumente pe maidan
Pseudofabulă
2 min lectură·
Mediu
În ograda înecată cu steluțe mici de gheață,
Un curcan cu gura mare se răstește la o rață:
- Coană mare – dă curcanul din șiragul de mărgele –
Ce te plângi la lumea toată că ne-așteaptă vremuri grele?
Primăvara-i pe aproape, parcă văd întâia barză,
Însă fundu-ți gras și seu-i nu s-au afumat pe varză.
- Nu pot să îmi cred auzul! – zise rața-nfuriată –
Tu trăiești pe lumea asta, sau pe-o stea îndepărtată?
Uite la găina mamă ce și-a dat cu puf pe ouă
Și-a crezut că toți cocoșii îi vor da o viață nouă.
Iar acum, la bătrânețe, nici de-o boabă n-are-n cușcă
Și cu penele pierdute a rămas săracă pușcă.
Ca să nu mai zic de Guță, porcul nostru din ogradă,
Care a fugit, săracul, doar șoricul să nu-i radă.
Dup-atâta alergare a ajuns, nu se mai stie,
Poate plânge sau e bine sau prin Spania piftie.
Și Joiana, vaca blândă cu pistrui și lapte-n țâță,
Face-acum pe travestita și-n Germania e fâță.
De ce-au trebuit să plece? Că aveau de toate-n curte?
N-aveau nici măcar făina necesară unor turte.
Le-a luat măgarul totul, le-a luat până și visul
Și și-a construit pe culme pentru el tot paradisul.
Nu mai vede-acum în vale, în ogradele golite,
Și mi-e teamă că și caii vor pleca atrași de vite.
- Eu tot nu pricep necazul – zise mai calmat curcanul –
Măcăitul tău de jale a umplut de tot maidanul.
N-au vrut ei să fie liberi și să plece orișiunde?
Nu poți să-ți păstrezi și stâna, când la piață vinzi din bunde.
S-a lăsat aproape seara și dând vântului binețe,
Două păsări în ogradă se îndreaptă spre cotețe.
001205
0